Povestea unei învingătoare în lupta cu destinul în noul roman al lui Ion Deaconescu!

În anul 2015, la Editura pentru Literatură și Artă a mai apărut o carte! Una fermecătoare, semnată de Ion Deaconescu și intitulată „Povestea continuă”. Romanul de 120 pagini al autorului menționat relatează istoria cutremurătoare a unei tinere care descoperă, atunci când era cea mai tânără, cea mai fericită, cea mai frumoasă, că e atinsă de o boală nemiloasă. E femeia care așteaptă într-o aversă ca dintr-o clipă în alta să fie lovită de fulger. Aversa e boala cu care încearcă să coabiteze, tolerându-se reciproc.

page

„Povestea continuă” de Ion Deaconescu

Acest roman este unul de viață. De luptă pentru viață, mai exact.
De tristețe.
De suferință.
De resemnare, pe alocuri.
Și nu în ultimul rând, de speranță.
Lupta interioară a eroinei molipsește, te face să-ți încrețești fruntea de neliniște și să te rogi în gând ca autorul să fie milostiv cu ea și să-i dăruiască, la finalul cărții, o gură de aer mai mult. Titlu cărții să fie pentru protagonistă o promisiune de bine: acesta să-și continuie viața fără povara spinului ce-i erodează trupul, să nu mai fie „un copac uscat de tristețe”, ci să înflorească bogat și promițător, cum este potrivit unei fete de vârsta ei.

Un roman bine scris (pentru care recunoștință autorului!), împodobit maiestuos cu metaforă și frumos! Las vouă câteva din însemnările mele din carte spre lectură!

  • De multe ori mă gândesc cât de naivi sunt oamenii, inconștienți și agresivi în prostia lor de a face  ceea ce n-ar trebui să facă: să mintă, să mănânce până le plesnește burta, să cumpere nimicuri, să se certe, să urască, să piardă vremea, să fie egoiști. Habar n-au când înmuguresc pomii, când înfloresc magnoliile, când apare curcubeul ori asfințește soarele. Nici nu văd că le cresc fetele și băieții, că s-a scumpit viața, că nevasta ori bărbatul a încărunțit;
  • Doar o mare suferință te face să simți că există zi și noapte, că lumina nu e la fel dimineața ori după-amiază, și nici pâinea ce refuză să intre în gură;
  • Mă doare mereu că ne împrejmuim cu gard ghimpat, mai ales în dreptul inimii și mâinile destrăbălate au uitat ce-nseamnă un buchet de flori, fiind tot mai pustiu pe la sărbători și, vorba poetului, „viața, te bagă-n mă-ta, de curvă.”;
  • Te rog, Doamne, mai naște-mă o dată, de două, de trei ori, până când mă vei binecuvânta să fiu lumânare ori clopot, chemând la rugăciune. Fă să curgă lumina în carnea-mi mucegăită, în ochii ce uneori mi-au fost de prisos, în palma sfioasă ce-a uitat să mângâie. Să simt în juru-mi parfumuri neștiute de nimeni, semn că ai trecut pe lângă mine;time-1
  • Privesc prin fereastra cu flori de gheață cum ninge, calm și indiferent, ca și când cerul și-a slobozit toți fulgii de nea dintr-o pernă uriașă, cât lumea. Zăpadă pufoasă ce acoperă toată mizeria universului;
  • Mamă, să-mi haina cu care să-mi învelesc durerea și urletul, în frigul care sapă floare de gheață pe obrazu-mi înfierbântat!;
  • Știam, eram conștientă că voi arde precum o lumânare, că nu reziști mult timp spălându-te pe față cu rouă de pelin, într-un război nedeclarat cu tine însăți, o dată și-o dată inima înnegrită de prea multă fericire și suferință se va opri ori va exploda când te-aștepți mai puțin;
  • Dacă în ecou regăsești revolta tăcerii, în acea imagine de nedescris s-a concentrat o siferință imensă, grea, împovărătoare. A-ți contempla brusc chipul schimonosit de o astfel de boală e ca și când ai primi, pe neașteptate, o lovitură în moalele capului și-ți pierzi cunoștința, intrând într-o pâclă din care n-ai cum să ieși. O beznă , un hău neguros;
  • Mă învinovățesc de păcate imaginare, drumul de altădată intră într-o altă noapte, în spatele trecutului, amintirile, în față, viitorul incert, pentru că, așa cum spunea cineva, „spre dincolo nu este zare, nerod cine-ntr-acolo cată”;
  • Voi lăsa umbra să viseze, iar pe capul pustiit, o stea, steaua mea de veghe, va străluci calmă, la vârsta deplinei iubiri. Iar timpul nu va mai avea timp, pe dinafară, pe dinăuntru, ceasornic de șoaptă al destinului. Privesc prin geamul întredeschis și dintr-o dată mi-a dispărut frica, iar cea dintâi silabă a dragostei de-abia se face auzită. În rest, doar eu, fără perucă, călcând desculță pe sârma ghimpată a zilei. A câta?;
  • Mâine nu garantează nimic, nu asigură în niciun fel sinele tulburat de zăpadă ori de începutul ierbii, nu e nici referențial, nici măcar afectiv în vreun fel;Speranța-i-cea-mai-frecventă-și-aprigă-iluzie-dar-singura-care-nu-moare-niciodată
  • Și-atunci, doar atunci, din sângele și oasele tale, din orice îmbucătură, vei înțelege cât de fragil este acest azi, că mâine este doar ceva în șiragul de chei, ajuns de prisos sau că te afli pe un peron de gară slută, călător oarecare, ce nu știe ce tren va lua. Un tren care nu va mai opri niciodată, nicăieri;
  • Nu m-am întrebat vreodată ce sunt oamenii, ce fac ei, unde se duc, cine sunt? Îi privești cîteva clipe, dar ce fac ei în restul timpului? Intră, ca niște animale fugărite, în camere, în clădiri, în autobuze, în trenuri obosite de-atâția călători, în metrou, în cârciumi, în grotele singurătății. Se grăbesc mereu, nu se salută, nu-și spun pe nume, nu-și strâng mâinile. Aleargă, aleargă întruna;
  • Nu vă grăbiți să credeți în liniștea oamenilor și-n tăcerea frunzelor nemișcate. E de-ajuns o clipă, una doar, când vorba ori boarea se transformă, pe neașteptate, în furtună;
  • Eu niciodată nu mi-am vândut lacrimile, mai bine zis nu le-am înstrăinat, nu le-am transferat altora, dar mi-au rămas intacte visele, vise sigilate, tot chemând ce n-am văzut și avut până-n prezent, acel semn izbăvitor, adică vestea cea mare spre a-mi lumina și preschimba chinul într-o nouă speranță;

Așadar, recomand din inimă acest roman. În Republica Moldova îl găsiți la un preț de 57 lei la librăriile Pro Noi.

Cristina Doba despre romanul „Singur în întuneric”

Vă învit să citiți o recenzie a romanului „Singur în întuneric” publicată de Clubul Cititoarelor Moderene:

***

images

“Toamna a început pentru Rareș în acel an și de atunci nu s-a mai sfârșit. La început l-a urmat ca un confident,ca o umbră tăcută și înțelegătoare, apoi, când ea a vrut, nu a mai lăsat-o sa plece. A ținut-o în el ca pe un cîine credincios și i-a jurat iubire veșnică. Știa că n-o să-l părăsească niciodată dacă vroia.
Și-a dorit-o pentru decorul ei.
Pentru agonia lui sufletească.
Pentru vraja pe care o risipea pe pământ din abundență.
Era singura imagine a durerii pe care o putea suporta”

Autoarea este născută în satul Slaveanca, Sângerei, la 10 martie 1991 și este  absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării şi a Facultăţii de Ştiinţe Economice la ULIM și  romanul ”Singur în întuneric” este unul de  debut.

Subiectul romanului  ține de istoria unei  familii obișnuite, ca multe altele din Moldova, unde unul din părinți este nevoit să plece la muncă peste hotare pentru a-și putea intreține familia, iar cel de-al doilea părinte crește singur un copil. Trist, dar atât de adevărat. Cum este marcată această  familie de decesul unuia din  membri, cum trec peste acest moment de tragedie, dar și care  este amprenta lăsată  asupra copilăriei și respectiv a intregii vieți a protagonistului  Rareș  și  a prietenului  său Andrei ? Veți avea răspunsurile citind cartea, care se  citește destul de ușor, fiind scrisă  într-o manieră  interesantă, accesibilă, cu multe  dialoguri și  metafore , vorba  scriitorului   Ncolae Dabija “Autoarea stăpâneşte bine limbajul prozei, care are multiple valenţe, asigurând un liant întregii lucrări. E o curgere neîntreruptă, ţesută cu intrigi şi cu întâmplări din viaţa unui Don Juan, care  e deceptionat si deceptionează, care trăiește  numai în imediat, care aspiră la prietenii fără a ști să fie prieten.”

“Era copil și nu știa cum e să trăiești fără mamă. Tata nu îl învățase, iar la școală nu se predau asemenea materii. Știa doar ca odata cu plecarea ei a devenit alt om. Construit din temelii din aluatul deznadejdii și  al goliciunii. Simțea ca a fot trădăt, ăa i s-a luat fără voie un bun care îl ținea în viață. Că i s-au tăiat rădăcinile  și a fost lăsat să se ofilească.”

Acțiunea romanului se petrece în cea mai mare parte într-un cămin studențesc din capitală  și descrie cotidianul existenței acestuia. Mulți studenți și chefuri studențești, multe nopți nedormite în timpul examenelor, conflicte dintre băieți …dintre băieți și fete…Se leagă prietenii noi, se întâlnesc iubiri de-o noapte și iubiri de-o viață.

„Prietenia e haina care vine perfect pe doi oameni diferiți.”

„O să-mi reproșezi că nu sunt tacticos cu fetele, că le iubesc fațarnic apoi le părăsesc. N-o să neg acest fapt. Mă încearcă o mare greutate când le simt în preajmă. Dacă măcar una din ele ar înțelege ce-i în sufletul meu… Dacă măcar una s-ar osteni să-mi citească tristețile…”

„Timp. Pentru toate e nevoie de timp. Dar mai ales pentru inimile frânte.”

Finalul cărții vine cu un deznodământ  neașteptat, intrigant. Știți momentul ăla  când ai senzația  că te apropii de sfârșit și parcă totul  este  clar, că  uite au trecut prin multe și vor trăi fericiți până  la adânci bătrânețe dar…nu e chiar așa, intervine ceva  care te face să  vezi ceea ce ai citit până la moment dintr-un alt unghi.

„O umbră. Asta am devenit în spatele tău. Iar tot ce ai trăit tu mi-am închipuit că am trăit eu. Ce dulce mângâiere că ți-am cunoscut adolescența, că am înțeles de ce ai făcut un lucru sau altul, că ți-am aflat marea iubire…”

Daca v-am făcut curioși, citiți cartea. Chiar e  una bună. Faceți  cunoștință cu Mariana Răileanu, pentru că promite a fi o  scriitoare care ne va  bucura cu încă  multe alte lucrări.

Cartea costă  doar 69 lei, un preț destul de atrăgător .

O recomandare de Cristina Doba, Fondatoare Elibrăria.

Despre romanul „Singur în întuneric”. O recenzie de Andrei Moroșanu

În „Literatura și Arta” (Săptămânal al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), în numărul 47, ediția din 19 noiembrie 2015, Andrei Moroșanu scrie o recenzie favorabilă despre romanul „Singur în întuneric”, cu titlul „Copii furați de himere”. Citiți mai jos un fragment!

12272611_1007247359316954_508413637_n

Patima acestei tinere romanciere se scufundă vertiginos în vârtejurile dramatice ale vremurilor noastre, unde scriitoarea tratează pe viu violența, disprețul, aroganța, pe alocuri bizară, suspinele disperării și lașitatea speciei umane, care își dibuie cu îndârjire locul printre cioburi de speranțe iluzorii. Spiritul autoarei Mariana Răileanu, proaspătă absolventă a Facultății de Jurnalism a ULIM, a intrat din plin în acest calvar al eroilor, însăilat ici-colo cu izbucniri luminoase la capăt de tunel în romanul său de debut „Singur în întuneric”. Descărcându-și la limită sentimentul neprihănit al libertății, literata se manifestă prea pătrunzător pentru a nu-i simți sufletul în fierbere. De fapt, în structura sa intimă opera în cauză se prezintă drept oglindă a societății corupte de azi, lipsită de scrupule, năboită de libertățile sociale în derivă. În acest context foarte concludent subliniază în postfața sa poetul Nicolae Dabija: „Libertatea, care e dreptul de a face orice fără să-i deranjezi pe alții, e înțeleasă de către aceștia, de regulă, pervers, fiind libertatea de a deranja…”
Loviți în visurile lor de armonii deșarte, Ioan și Ilie, doi tineri prieteni din același sat, se încumetă să plece la câțtig în Rusia. Își găsesc de lucru la un oligarh pe nume Kazlov din Moscova, care imediat îi înjugă pe moldoveni la munci silnice pe un șantier de construcție. Numai că acest criminal, pătruns de ură față de pripășiți, se comportă cu angajații-venetici ca un stăpânitor de sclavi. Chiar din primele zile Ilie intră în conflict cu patronul, pentru care fapt este terorizat și amenințat cu moartea. Până la urmă, are noroc de prietenul său, Ioan, care îl salvează. Dar în fuga lor de la locul de muncă, Ioan este sacrificat de bodyguarzii lui Kazlov. Distrus moral, Ilie se întoarce la familie, fără bani, deziluzionat până în mâduva oaselor de drama de la Moscova și de situația precară de acasă. (…) Mariana Raileanu încearcă prin alegorii palpabile să distorsioneze dramele societății care, cu regret, se adapă din plin la sânul otrăvitor al realităților înconjurătoare. Într-un târziu scriitoarea îl poziționează pe Rareș (fiul lui Ilie), deja flăcău mare, în făgașul izbânzilor subtile, amoroase, uneori profunde dar crude, uneori efemere și pline de dezgust. El, atlet plăcut fizic, se bucură de succes la domnișoarele din școală, de la facultate, dar rătăcirea minții lui visează mister, echilibru, feerie. Altfel spus, băiatul simțea viața banală, sordidă, care îl prefăcu într-un tip morocănos, pretențios. Actul desfrâului și al plăcerilor trupești e un ritual malign, străin firii sale, care transferă situația în cadrul răspunderii morale…

(Citiți recenzia întreagă în ziar, sau pe pagina web a săptămânalului)

Atașez aici accesul electronic prin intermediul căruia puteți citi întregul ziar: https://drive.google.com/file/d/0ByA7Kci8VpxBTllaamgza2NHUzA/view?usp=sharing

Citiți o poveste de dragoste răscolitoare! „Regina nopții” de Lilia Calancea

dragoste lilea calancea roman

Femeilor le place să fie puternice, iar dacă nu sunt atunci le place să le urmărească pe cele puternice, să le admire și să le ia exemplul. Cartea Liliei Calancea, Regina nopții, este despre și pentru femeile din această categorie, femeile luptătoare, sigure pe sine, independente. Iar când spun independente, nu mă refer doar la situația financiară, ci și la cea amoroasă.
Adriana, eroina romanului, e femeia puternică care a reușit în viață totul: a făcut cariera pe care și-a dorit-o, s-a angajat la serviciul care i-a adus și siguranță financiară, și plăcere, a locuit într-un oraș mare și nu s-a plâns niciodată de lipsă de admiratori. Pentru femei, această eroină este un exemplu de iată cum vreau să fiu și eu!, pentru bărbați este un exemplu despre femeile pe care și le doresc, pe care le place să le cucerească și să le aibă alături. Acesta este unul din punctele care face cartea atât de atractivă și de solicitată.
Autoarea nu uită să îmbrace eroina, ceva mai la mijlocul romanului, și în haina sensibilității. Ne arată că orice femeie, oricât de puternică și liberă este, are nevoie să mai fie și slabă, uneori, iubită, protejată și mai puțin bărbată. Ori femeile sunt frumoase și puternice chiar și când sunt mai puțin bărbate.
Adriana simte că se sufocă, la un moment dat, și decide să plece. Departe de oameni și de forfotă, într-un colț de lume unde să uite de sentimentul zădărniciei, puternic înrădăcinat în inima ei. Tot în această escapadă își întâlnește și dragostea, chit că este cu mulți ani mai tânără. Acest (unic?) element o face să fugă. De pe insulă, de bărbatul pe care-l iubește și de ea – cea adevărată. Îi este frică să fie altfel decât puternică, altfel decât stăpână, și sentimentele noi o sperie.

Regina nopții este romanul de debut al autoarei. Roman care a ajuns în timp record, în Repubica Moldova, în rândul celor mai vândute bestsellere. Aici puteți să citiți un fragment din carte. Și tot aici puteți procura romanul la doar 89 de lei.

Eu aștept cu nerăbdare noi cărți semnate de Lilia Calancea și vă îndemn și pe voi, români de pretutindeni, să o citiți. Această poveste o să vă facă ziua mai frumoasă!

Citat_Regina_Noptii_de_Lilia_Calancea

P.S. Mie nu-mi place coperta cărții.  Dacă nu aș fi cunoscut nimic despre autoare și despre subiectul cărții, și aș fi văzut această carte prima dată într-o librărie, la sigur n-o cumpăram, chiar dacă imaginea de pe copertă e grăitoare.

„Regina nopții” de Lilia Calancea

„Regina nopții” de Lilia Calancea

„O crimă imperfectă” într-o carte polițistă de nota 10

o crima imperfecta roman

Romanul Teresei SolanaO crimă imperfectă – este descoperirea mea din această săptămână! Am cumpărat cartea de față aproape la întâmplare, dintr-o librărie din apropierea Casei Uniunii Scriitorilor, într-o zi când mă plimbam pe acolo cu o prietenă de a mea. Singurile motive care m-au convins să o cumpăr (două la număr) au fost titlul cărții și coperta atrăgătoare. Da! Când nu cunosc nimic despre un scriitor al cărui nume îl văd pe o carte pentru prima dată, criteriile după care mă ghidez dacă să cumpăr sau nu produsul în cauză sunt 1. Un titlu care să-mi stârnească curiozitatea și 2. O copertă seducătoare, după o idee creativă.

Ceea ce am descoperit între paginile cărții m-a mulțumit îndeajuns încât să cred că e cea mai bună carte pe care am citit-o în această săptămână. Această cartea m-a distrat mult, pentru că pe lângă faptul că în timpul lecturii am fost atentă și mi-am antrenat imaginația, am mai și râs copios, încântată de comicul unor situații.

Personajele. Fie că sunt principale sau secundare, autoarea a găsit de cuviință să le personalizeze suficient identitățile ca să atragă atenția cititorului asupra lor. Pe mine m-au amuzat teribil cei doi presupuși detectivi – frații Borja și Eduard – prin comicul acțiunilor, gesturilor și conversațiilor pe care le fac în situații care se cer a fi grave. (ex: Borja, când vine să inspecteze locul crimei, se apucă de mâncat din ciocolatele din care se presupune că s-a otrăvit victima, apoi, când află de la poliție că tocmai a mâncat din bomboanele care trebuiau să servească ca dovezi, se întinde după coniacul din apropierea ciocolatelor ca să bea din el pentru a-și stăpâni nervozitatea, spunându-i-se imediat că și acela era, probabil, otrăvit.”

Detaliille. Un detectiv cu elemente de comedie, combinate deștept, sunt cheia unui roman de succes și bănuiesc că nu doar acesta este motivul pentru care romanul a fost ales ”Câștigător al Premiului Brigada 21 pentru cel mai bun thriller în catalană”. Autoarea nu insistă prea mult asupra decorului, nu exagerează cu descrieri de peisaje și alte elemente mai puțin potrivite unui asemenea gen de carte, nu ne pune pe tavă în mod direct imaginea de ansamblu asupra subiectului și dă dovadă de o măiestrie autentică în mânuirea slovelor, astfel încât ți se creează impresia că romanul a fost scris ușor și cu plăcere.

Subiectul. Noutatea și originalitatea sunt două lucruri pe care le apreciez foarte mult într-o carte, iar dacă subiectul acestui roman nu este tocmai nou, autoarea compensează cu originalitatea stilului și al dialogurilor amuzante. Pe verso-ul cărții găsim următoarea descriere: „Naratorul, un pretins detectiv particular are, împreună cu fratele său geamăn, o agenție ilegală. Într-o zi, cei doi frați sunt angajați de Lluis Font, un deputat din Barcelona, pentru a-i spiona soția, întrcât aceasta descoperise într-o expoziție pariziană un portret al Lidiei Font și dorea să afle dacă ea îl înșela cu pictorul. Dar soția deputatului este asasinată în ziua de Crăciun, cu niște bomboane primite într-un misterios cadou. „Detectivii” descoperă apoi că deputatul are o amantă: sora Lidiei și, prin urmare, ar fi putut să-și ucidă chiar el soția. Să fie oare deputatul adevăratul asasin? Cei doi frați vor reuși să descifreze acest mister, ajungând la concluzia că nicio crimă nu este perfectă.”

Eu vă recomand cartea cu drag și vă aștept părerile postlecturale în comentarii ulterioare la acest post sau la adresa poștală la care îmi puteți scrie: raileanu.mariana@gmail.com

Romanul ”Șapte mii” de Ghenadie Postolache

Roman apărut la Editura ”Periscop”, în anul 2007.

Roman apărut la Editura ”Periscop”, în anul 2007.

Astăzi mi-am rezervat ceva timp și am citit romanul lui Ghenadie Postolache: ,,Șapte mii”. Roman care m-a așteptat, sfios, pe unul din rafturile bibliotecii ca să revin la el imediat cum mai scap de pregătirile pentru testările și examenele de la universitate. Spre deosebire de ”Ore particulare de fotosinteză”, roman pe care l-am citit cu ceva timp în urmă şi care m-a plictisit, romanul ”Șapte mii” al aceluiași autor mi-a captat imediat interesul și mi-a stârnit curiozitatea din primile pagini.

Nu a fost o lectură tocmai facilă. Scriitorul folosește limbajul argotic ”golănesc” în exprimare, fapt care impune o revenire și o recitire a anumitor pasaje sau a unor capitole întregi din carte, pentru a le pătrunde esența

Autorul a întredeschis, pentru Flux, următoarele paranteze despre romanul său:

CIMG3420

verso-ul romanului ”Șapte mii”.

„Omul este ori tâlharul din stânga lui Iisus Hristos, ori tâlharul din dreapta, dar până moare şi chiar poate până dincolo de moarte, el nu poate să aibă certitudinea propriei mântuiri. Omul este o alcătuire de har şi muşchi, înclinat spre cădere, spre păcat.
Dacă există un sfârşit al civilizaţiei, al omenirii implicit, există şi un sfârşit al fiecărui individ. Cum vine el către acest sfârşit? De fapt, cine este pe drumul către sfârşitul propriu-zis? Nu atât sfârşitul contează, cât suma de calităţi şi manifestări care-l însoţesc. „Şapte mii” este un roman cu tentă metafizică.
Cum a spus-o foarte inspirat un mare gânditor român, Nichifor Crainic – mistica este culminaţia religiei. Cred că nu atât misticismul, cât aspectul metafizic este cel care contează pentru foarte mulţi autori. În mistică se accede foarte greu, se accede printr-o asceză aparte, prin iniţiere”.

Personajele acestui roman trăiesc, parcă, într-o altă lume: întunecoasă, tâlhăroasă, searbădă. Acțiunea are loc în vechea Romă, unde evreul Șeba (personajul principal al romanului), negustor de profesie, trăiește în tâlhărie și fărădelege alături de tovarăși (dacă nu prieteni) precum Ahia – un grăsan despre care protagonistul nu-și dădu seama cum de se întovărășise cu ani în urmă. Ca mai apoi să priceapă: ,,…Ahia înfățișa lumea cum se prezenta în fapt: vicleană și jalnică, și el, Șeba, s-ar fi temut să se desprindă de ea.” Cât despre Navi, fiu-său, care se îmbăta cât de des apuca și trăia în desfrâu, Șeba l-ar fi omorât cu propriile mâini – ca să n-o facă alții înaintea lui. Abigail, fata (pentru că lui Șeba nu-i plăcea să-i zică femeie) care ar fi putut influiența într-o oarecare măsură protagonistul, n-a ieșit în evidență decât prin firea reținută și frumusețea de care Șeba era cucerit

Cartea este un poem în proză, după cum afirmă mai mulți scriitori și critici literari. Pentru acest roman Ghenadie Postolache se învrednicește cu două premii: 1.Premiul Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România și 2. Premiul Consiliului USM, acordate în 2008.

Despre autor:

Ghenadie Postolache s-a născut pe 2 aprilie 1964, în orășelul Telenești. A absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova (1986).

În 1989, la Editura „Literatura Artistică” debutează cu placheta de versuri „Nike”. Au urmat cărțile de poezie „Rafail” (Editura „Universul”, 1989) și „Isaia” (Editura „Axul Z”, 1992). Publică volumele de proză „Sezonul cerșetorilor” (nuvele, Editura „Cartier”, 1998), „Coffe house” (nuvele, Editura „Periscop”, romanele „Rondul” („Cartier”, 1998), „Cavaleri și paharnici” (Editura „Dacia”, Cluj, 2003), „Șapte mii” (Editura „Periscop”, 2007), „Foc grecesc” („Grafema Libris”, 2010), care a fost desemnată cartea anului după sondajul ziarului TIMPUL și „Orele particulare de fotosinteză” (Editura „Professional service”, 2011).

„Anna Karenina” de Lev Tolstoi

 

anna-karenina-de-lev-tolstoi~33554372Este ciudat ce simți când citești o carte a cărui sfârșit îți este cunoscut. Dar și mai straniu este atunci când, citind, știi că la finalul cărții nu te așteaptă nici pe departe un happy end. E ca și cum ai începe să privești un film al cărui subiect te intrigă, iar prietenul de lângă tine (amintindu-și că a mai văzut filmul) îți dezvăluie în câteva secunde cu ce se termină.

Este surprinzător câtă publicitate i se face acestei cărţi în… alte cărţi! Despre soarta Annei Karenina am aflat, înainte să citesc cartea, de la mai multe surse: prieteni, profesori, momente din unele filme, referințe din cărți, etc. Astfel că am început să citesc romanul lui Lev Tolstoi fără prea mare tragere de inimă. Romanul începe cu fraza captivantă:

  • ,,Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei.”

… şi continuă ca o avalanşă!

Rezumatul romanului:

,, Dolly descoperă că soțul ei o înșeală cu guvernanta copiilor și hotărăște să-l părăsească. Pentru a-l ajuta să se împace cu soția, Stiva își roagă sora (Anna Karenina) să vină la Moscova. Aceasta sosește cu primul tren, și în gară face cunoștință cu ofițerul Vronski, de care se îndrăgostește. După ce reușește să-și împace fratele cu cumnata, Anna merge la un bal unde dansează toată noaptea cu Vronski, și înțelege definitiv că s-a îndrăgostit. Amintindu-și că este căsătorită cu Alexei Karenin și că are un băiețel de opt anișori pe care îl iubește enorm, Anna decide să se întoarcă chiar a doua zi la Petersburg.

În paralel se desfășoară o altă poveste de dragoste. Levin, un tânăr intelectual și boiernaș de la țară, se îndrăgostește de Kitty (cumnata lui Stiva). Kitty însă îi refuză cererea în căsătorie, fiind convinsă de sentimentele lui Vroski pentru ea, din flirturile evidente, deschise ale acestuia. Aceasta însă rămâne dezamăgită după ce află că Vronski se îndrăgostise, peste noapte, de Anna, și că o urmă la Petersburg.

După ce-i declară soțului că este însărcinată și că are un amant, Anna pleacă cu Vronski peste hotare, fără a obține divorțul. Între timp Levin se căsătorește (totuși) cu Kitty, care își revine după dezamăgirea în dragoste pentru Vronski.

Peste puțin timp, Anna și Vronski se reîntorc în țară, dar lucrurile nu merg după cum s-au așteptat. Vronski se simte strâmtorat în această relație a sa cu Karenina și începe să iasă în societate, fiind prezent la toate banchetele. Anna este judecată  de către înalta societate și nu-i primită nicăieri. Sub presiunea societății, și a faptului că și-a părăsit copilul pentru un bărbat care continua să se implice și în alte relații amoroase (după cum își imagina dânsa), Anna nu mai rezistă și se aruncă în fața unui tren.”

Alte impresii:

Romanul este numeros prin numărul personajelor, marea majoritate din spațiul citadin. Tolstoi redă în cea mai originală formă întreaga splendoare a societății rusești aristocrate. În roman sunt tratate, prin intermediul discuțiilor dintre cele mai simandicoase personaje, teme legate de viață, moarte, iubire, fericire, trădare, onoare, destin, familie, credință ș.a. Este prezentată detaliat întreaga gamă de plăceri și îndeletniciri a nobilimii (crema societăţii), cât și a mojicilor și a intelectualilor din spațiul rural.

Detaliile, în romanul de față, nu umplu greoi conținutul cărții, ci doar oferă o plăcută notă de atractivitate celor expuse.

Din acest roman avem, cu siguranță, ce învăța. Zic asta luând în considerație textul ca ansamblu. N-am de gând s-o judec pe Anna și nici nu o voi învinui de lașitate, cum mulți dintre cititori au făcut-o deja. Karenina este o eroină frumoasă, puternică, plină de viață și cu acel aer de mister în făptura sa de care se îndrăgosteau, deopotrivă, și femei, și bărbați. Este genul de femeie care nu a cunoscut dragostea în căsătoria sa cu un bărbat mai mare cu 20 de ani decât ea, și s-a lăsat furată de acest sentiment înfiorător cu un altul decât soțul său. A plătit prea scump presiunile societății, dragostea pe care a dorit-o din toată inima și despărțirea de fiul Serioja. Nu încerc nici să-i îndreptățesc fapta, dar consider că romanul ar fi pierdut din farmec dacă Anna ar fi avut o altă soartă decât cea prescrisă de autor.

Vorbe de duh (sublinieri) din roman:

  • Sunt oameni care, întâlnind un rival fericit, sunt gata să-i nege pe loc orice calitate și să nu vadă într-însul decât cusururi. Dar sunt și oameni care, dimpotrivă, doresc să descopere în rivalul fericit tocmai calitățile prin care i-a învins și numai pe acelea le caută, cu o dureroasă strângere de inimă;
  • Plăcerea nu stă în descoperirea adevărului, ci în căutarea lui;
  • După cum sunt atâtea păreri, câte capete… tot așa și câte inimi, atâtea feluri de dragoste;
  • ,,Toate căsătoriile fericite pe care le cunosc au fost făcute numai din rațiune”, ,,Dar nu se întâmplă atât de des ca fericirea căsătoriilor din rațiune să se spulbere ca praful, tocmai fiindcă se ivește acea pasiune pe care n-o recunoașteți?” -Vronski.
  • Dacă pe noi nu ne urmăreşte nimeni ca o umbră, asta nu înseamnă că avem dreptul să condamnăm pe alţii; (citatul preferat!)
  • Dacă ierţi, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare;
  • Credinţa nu este o datorie de împlinit, ci un act de iubire;
  • ,,Mă iubeşte? Dar poate el oare să iubească? Dacă n-ar fi auzit că există dragoste, n-ar fi întrebuinţat niciodată acest cuvânt. El nici nu ştie ce-i dragostea.” – Karenina

Cinema:

Așa cum acest roman a avut cele mai multe ecranizări, am ținut să văd și filmul „Anna Anna_Karenina_posterKarenina”. Unul recent, în regia lui Joe Wright, care a avut premiera pe 7 septembrie 2012.

Am citit „Anna Karenina” cu o însuflețire perpetuă, în ciuda volumului destul de mare. Filmul, însă, nu mi-a îndreptat așteptările. Deși mare ca întindere, acțiunea filmului mi s-a părut precipitată, efectuată cu o grabă excesivă. Am constatat că dacă nu aș fi citit cartea în prealabil, puține aș fi înțeles din esența filmului. Apoi am avut și impresia că nu au fost selectați actorii potriviți (după făcătura acestora) pentru personajele potrivite, cu excepția lui Keira Knightley, care o interpretează superb pe Karenina.

fdsk

Romanul merită citit fără întârziere, iar mie nu-mi rămâne decât să vă urez lectură utilă, sau vizionare plăcută (în cazul în care preferați să vizionați filmul).

kinopoisk.ru