„În noapte” de Haruki Murakami

”În noapte” de Haruki Murakami

”În noapte” de Haruki Murakami

Voi ați citit ”În noapte” de Haruki Murakami? Oh, trebuie să o faceți cât mai curând, dacă nu! În prietenia acestei cărți am petrecut cele mai frumoase 3 ore. Dimineața. Moment al zilei despre care autorul spune că „pentru toată lumea este o coală de hârtie pe care nu e așternut nici un rând”. Eu mi-am umplut coala de hârtie cu emoțiile frumoase pe care le-am primit pe parcursul lecturii cărții.

Cartea aceasta este scrisă uluitor de simplu. Nu e încărcată cu descrieri inutile, nici cu metafore împopoțonate, nici cu pasaje la care să adormi de plictiseală. Ai impresia că ieși cu autorul la o plimbare pe străzile orașului, noaptea, și vezi împreună cu el ce se întâmplă în anumite localuri, între anumite personaje (aparent fără legătură între ele). Compoziția textului este doar unul din motivele care fac lectura ușoară.

Și acum să revenim la subiect. Acțiunea decurge în decursul unei nopți. La începutul fiecărui capitol este specificată ora când are loc acțiunea. Suntem purtați în locuri diferite și invitați să urmărim (ca la camera ascunsă) ce fac eroii noștri.  Mari, o studentă pasionată de cărți, petrece noaptea într-un restaurant, cufundată în gândurile și singurătatea ei. Mari are o soră foarte frumoasă, pe nume Eri, care doarme un somn adânc de trei luni. (Capitolele în care ni se descrie camera în care doarme Eri și schimbările care se produc pe parcursul serii în această cameră te țin în suspans ca în filmele gen thriller bine regizate). Takahashi, un tânăr trombonist de jazz, se așează la masa lui Mari și ține o conversație (de o noapte întreagă, cu intervaluri scurte) cu aceasta. Dialogurile lor sunt nostime și citești pe nerăsuflate capitolele care le sunt dedicate. Mai sunt angajații de la un love hotel, unde un bărbat brutalizează o tânără pentru că aceasta n-a putut să-l satisfacă. Interacțiunile periodice dintre personaje ne limpezesc, pe parcursul lecturii, legăturile dintre aceștia.

Romanul conturează un univers nocturn plin de farmec. Fiecare personaj este cufundat într-o lume proprie, o lume a gândurilor și a reflecțiilor, a eului, a stărilor de spirit și a impresiilor. Noaptea, pentru fiecare dintre personaje, este ca o cameră protectoare, ca o apă liniștită în care aceștia se cufund ca să să spele de inceritudini, ca să fie cu ei înșiși.

De ce mi-a plăcut mie această carte? Se citește foarte ușor. Are dialoguri (multe) și personaje interesante. Persistă suspansul și tensiunea. Nu lipsește umorul. Îți alimentează dorința să vrei să afli ce va fi cu acești oameni până la finalul cărții. Dintre protagoniști, îi dau preferință lui Takahashi. Pentru că, prin întrebările pe care le-a pus și prin răspunsuirle pe care le-a dat, mi-a servit o anumită doză de curiozitate.

Vă invit cu drag să savurați o carte de nota 10! O carte perfectă pentru weekend.

Anunțuri

Întâlnirea de la apus de soare

Pe Doina Dabija am îndrăgit-o datorită poeziilor sale – cu o încărcătură emoțională bogată, asemănătoare din punct de vedere stilistic cu ale lui Nicolae Dabija – tatăl – dar și originale prin prisma sensibilității care se simte printre rânduri.

Am descoperit (pe paginile săptămânalului Literatura și Arta) că poeta știe să surprindă nu doar prin poezie, ci și prin nuvelele pe care le publică. Același stil plin de profunzime, de curățenie, de sensibilitate.

Întâlnirea de la apus de soare (publicată în numărul 45 al ziarului, de pe 6 noiembrie 2014) este o nuvelă care mi-a ajuns direct la inimă și pe care vreau să o împărtășesc cu voi.

Sper și aștept o carte cu nuvele semnată de Doina Dabija cât de curând. Pentru că poeta are ce ne spune!

Citiți o nuvelă de nota 10!

Întilnirea de la apus de soare

Se întâlniră cu toţii la apus de soare. Aliniaţi în cete, înfofoliţi în
armuri de foc, veneau pe nori sau ieşeau de sub pământ, fiecare venea
să dea raportul mai-marelui întunecat. Îşi aşteptau mândri rândul ca
să dea darea de seamă pentru tot ceea ce înfăptuia pe pământ.
– Eu, întunecimea voastră, am umblat lumea toată şi am provocat
războaie între popoare. Aceste lucruri le-am înfăptuit în 500 de zile!,
spuse primul vorbitor.
– Eu, împărate, am împrăştiat patima băuturii într-o familie de
oameni cumsecade. Această ispravă am făcut-o destul de repede.
– Eu am provocat furtuni pe mări şi am scufundat multe coră-
bii, întunecimea ta.
– Iar eu, strigă altul, chiar acum mă întorc de la o nuntă. De un
an de zile mă chinui să bag vrajbă între rudele şi prietenii mirilor. Iar
astăzi, în ziua nunţii lor, am reuşit să-i fac pe nuntaşi să se urască, să
se bată între ei, ba chiar să se omoare.
– Timp pierdut, neînsemnaţilor!, răcni căpetenia. Asta numiţi
voi ispravă? Suflete, suflete aţi pierdut? Există măcar unul dintre
voi care a reuşit să smulgă credinţa din sufletul omului, ei?
Din tăcerea care se lăsă, se auzi un glas tremurând:
– Este greu, întunecimea voastră. Patimi şi rele aducem din bel-
şug, însă credinţa oamenilor rămâne intactă. Îi putem face să uite să
iubească, să se urască între ei, să se mânie, să facem rele, dar până
la urmă ei tot îşi spun cu voce tare sau în gând „Doamne, ajută!”
sau „Doamne iartă!”.
– Degeaba aţi umplut pământul şi sunteţi câtă frunză şi iarbă,
parcă nu aţi fi în stare de nimic! Trebuie să găsim un vicleşug ca
să atragem de partea noastră cât mai mulţi oameni, că timpul nu ne
este prieten. Împărăţia noastră trebuie să fie mai mare decât împără-
ţia lui Dumnezeu! Faptul că trimiteţi moartea după ei nu ne ajută cu
nimic. Sufletele lor mă interesează, nu războaie şi altele…
– Întunecimea voastră, eu zic că ar fi bine să le vârâm în cap că
Dumnezeu de fapt nu există…
– Nu, nu este bine! Cu acest gând nu câştigăm prea multe suflete.
Vreau un vicleşug care să-i piardă şi nici să nu ştie că sunt
pierduţi. Vreau idei!
– Eu propun să sugerăm oamenilor că nu există viaţă după
moarte, că viaţa este doar până la mormânt, spune altul.
– Nu, nu, nici asta nu e bine! Pe pământ sunt destui oameni care
s-au întâlnit cu mine şi au aflat că există iadul, deci – şi raiul, că ştiu
că există viaţă după moarte, să spună altul!
– Întunecimea ta, eu zic să-i lăudăm pe oameni pentru credinţa
lor, să-i umplem de mândrie şi să le şoptim gândul că, indiferent
de păcate, oricum vor merge cu toţii în rai, şi să nu se grăbească
cu spovedania, să o lase mai pe la bătrâneţe, când vor apune anii,
că au vreme destulă pentru pocăinţă. Să le şoptim că aşa este lăsat
de la Dumnezeu, să guste din toate plăcerile vieţii, să-şi facă toate
poftele de pe pământ, că Dumnezeu îi va ierta la sfârşitul vieţii lor
pentru toate. Dacă vom face acest lucru, clipă de clipă, vom acapara
multe suflete, iar ei nici nu vor observa cum trece timpul. Moartea
va veni repede şi-i va găsi nepregătiţi, vor uita şi ce păcate au făcut,
iar atunci sufletele lor, fiind grele de atâtea fărădelegi, vor ajunge cu
siguranţă în împărăţia noastră.
Abia acum împăratul căpeteniilor schimonosi un rânjet satisfă-
cut şi porunci:
– Mergeţi în lume şi aşa să faceţi!

Cel mai prețios dintre cadouri

my

Toamna, 2014

Eu iubesc oamenii! Chiar și pe cei care mă iubesc mai puțin! Fac ca în filmul acela, când personajul principal vrea să schimbe atitudinea negativă față de el a eroilor negativi prin binele pe care îl oferă necondiționat, spunând că „o să continui să le fac bine și să-i tratez cu dragoste până când ei înșiși n-o să-și mai poată suporta răutatea și-mi vor răspunde cu aceeași monedă”. Oamenii nu sunt răi după natura lor, știu asta. Oamenii pot fi triști, pot fi singuri, dar nu răi. Circumstanțele prin care-i poartă viața le mai taie unora din zâmbet, dar vreau să cred că asta le întunecă și sufletele. Eu întâlnesc zilnic fel de fel de oameni în calea mea. Unii sunt cu zâmbete pe buze (și sincere, și false), alții sunt cu lacrimi în ochi. Dar toți împreună, indiferent prin ce trec, au nevoie de unul și același lucru: o îmbrățișare, o vorbă caldă, o strângere de mână prietenească, o certitudine că sunt înțeleși și multă-multă iubire. Iubirea este ceea ce putem dărui fără să cheltuim bani, și credeți-mă, este cel mai prețios dintre cadouri!

Să iubim viața și oamenii pe care-i întâlnim în calea noastră! Binele se răsplătește cu bine, iar atunci când dăruiești fericire, o primești înapoi înzecit! Eu m-am convins astăzi pe pielea mea! Vă transmit gândurile mele bune și să aveți parte în viață de ceea ce vă face cu adevărat fericiți!