Scriitoarea care a găsit „chimia” între litere și cifre

Un interviu călduț, pentru zdg.md, despre romanul ”Singur în întuneric”, inspirație și planuri de viitor.

Aticolul integral aici

„Sin­gur în întu­ne­ric” este un roman des­pre tineri, des­pre tră­i­rile, emoţi­ile şi încer­că­rile pe care le tră­iesc aceş­tia după ple­ca­rea părinţi­lor peste hotare. Tânăra autoare, Mari­ana Răi­leanu, a atins cea mai sen­si­bilă pro­blemă a soci­tăţi con­tem­po­rane, migra­ţia: ple­ca­rea părinţi­lor şi pro­ble­mele cu care se con­fruntă copiii rămaşi acasă.

12195825_998792276829129_8662253039312255284_n

– Când ai înce­put să scrii? Ce te-a moti­vat să începi să scrii?
– Poe­zii scriu de când eram elevă. Mă inspira orice: o melo­die fru­moasă, zgo­mo­tul pică­tu­ri­lor de ploaie săru­tând asfal­tul, ima­gi­nea dintr-o carte, un pom, o pia­tră, o per­soană cu o anu­mită fizio­no­mie, un ano­timp, o pere­che de cuvinte, un sen­ti­ment. La proză am tre­cut mai târ­ziu. În cadrul ate­li­e­ru­lui de cre­a­ție pe care l-am avut la facul­ta­tea de jur­na­lism, am avut cura­jul să scriu câteva capi­tole dintr-un roman și să le pre­zint pro­fe­so­ru­lui. Nico­lae Dabija a apre­ciat tex­tul și a publi­cat un frag­ment în săp­tămâ­na­lul „Lite­ra­tura și Arta”. Gra­ție imbol­du­lui pe care mi l-a dat ulte­rior, m-am ambi­țio­nat să mun­cesc serios la roma­nul meu și ast­fel să-mi înde­pli­nesc unul din cele mai fru­moase visuri!

– Deci, Nico­lae Dabija, este men­to­rul tău care te-a încu­ra­jat să scrii?
– Da. Este foarte impor­tant să ai un men­tor, mai ales dacă ești la ince­put de drum. Un om capa­bil să te citească prin­tre rân­duri, cum s-ar spune.

– Cum a apă­rut ideea pri­mu­lui tău roman „Sin­gur în întu­ne­ric?”
– Idei pen­tru romane vin din orice și de ori­unde. Mai difi­cil e să le dezvolți, să cre­ezi din aces­tea ceva care să merite. Subiec­tul roma­nu­lui ține de isto­ria unei fami­lii obiș­nu­ite, ca multe altele din Mol­dova, unde unul din părinți este nevoit să plece la muncă peste hotare pen­tru a-și putea între­ține fami­lia, iar cel de-al doi­lea părinte crește sin­gur un copil. E o pro­blemă actu­ală în țara noas­tră. Și dure­roasă. Am con­si­de­rat că acesta este un subiect mai puțin abor­dat în lite­ra­tura basa­ra­beană con­tem­po­rană, în ciuda mate­ri­a­lu­lui amplu exis­tent, și că pune o sumă de între­bări la care se merită de con­tem­plat, ana­li­zat și găsit solu­ții.

– De unde a venit ideea titlu­lui?
– Pro­ta­go­nis­tul roma­nu­lui, Rareș, care crește într-o fami­lie pre­cum cea amin­tită adi­nea­uri, trece în viața sa prin încer­cări pe care nu orice tânăr de vâr­sta lui poate să le aibă. Să tră­i­ască de mic departe de părinți pre­su­pune să-și for­meze pe cont pro­priu o edu­ca­ție și o per­so­na­li­tate. Unii, în ase­me­nea con­di­ții, pot să-și for­ti­fice carac­te­rul și să devină exem­ple, alții, din con­tra, pot să decadă într-un hal demn de milă. Întu­ne­ri­cul, în cazul lui Rareș, sem­ni­fică lipsa spe­ran­ței la o răs­cruce de dru­muri, încre­de­rea slabă în sine sau în semeni, gân­duri la gra­nița între fru­mos și urât. Ale­ge­rile pe care le va lua în acest con­text și felul cum va trece peste impe­di­mente ne va arăta cel fel de om a cres­cut în lipsa părin­ți­lor.

– Ai avut și tu de sufe­rit în urma migră­rii părin­ți­lor, fapt care te-a moti­vat să scrii des­pre aceasta?
-Și la mine în fami­lie unul din părinți este ple­cat peste hotare. Mulți din­tre pri­e­te­nii mei au, de ase­me­nea, unul din părinți sau ambii ple­cați peste hotare. Și la facul­tate am avut colegi în ase­me­nea situ­a­ție. Din aceste per­spec­tive am avut posi­bi­li­tate să văd rezul­tate dife­rite în for­ma­rea tine­ri­lor ca efect al migră­rii părin­ți­lor.

– Știu că ai stu­diat la ULIM, Jur­na­lism și Sti­ințe ale Comu­ni­cari, dar ai absol­vit și Facul­ta­tea de Ști­ințe Eco­no­mice. Cum se împacă cifrele cu cuvin­tele?
-Mulți mi-au pus această între­bare. Pro­ba­bil pen­tru că oame­nii văd între ști­in­țele eco­no­mice și cele uma­niste o dife­rență mai mare decât este. De fapt mulți scri­i­tori cu nume noto­rii din isto­ria uni­ver­sală au făcut școli care au puține tan­gențe cu lumea sub­tilă și abso­lut fer­me­că­toare a cuvân­tu­lui. Au și cifrele o muzică a lor. Un mis­ter ispi­ti­tor, care nu te mai lasă dacă-i pătrunzi esența. În cazul meu scri­sul este ceva indis­pen­sa­bil, vital ca și aerul, ceva inde­pen­dent de rolul jucat în soci­e­tate, fie că este de jur­na­list, eco­no­mist sau alt­ceva.

– La moment te afli peste hotare, în Ita­lia, este doar o esca­padă pen­tru a te inspira pen­tru urmă­toa­rele opere lite­rare, ori te gân­dești să rămâi defi­ni­tiv?
– Roma­nul „Sin­gur în întu­ne­ric” l-am scris în atmosfera mol­comă și caldă a Bolog­niei, în pri­mă­vara când împli­neam 23 de ani. Al doi­lea roman îl scriu fiind tot în sânul fami­liei, de această dată în Torino. E un sen­ti­ment fru­mos să scriu ală­turi de per­soa­nele care îmi sunt dragi, care mă sus­țin și mă încu­ra­jează cel mai mult. Foarte curând voi reveni în țară pen­tru pre­gă­ti­rile suc­ce­soare eta­pei de scri­ere a căr­ții. Și aici urmează par­tea cea mai deli­cată, mai puțin ușoară. Căci să scrii un roman e abia înce­pu­tul, să nego­ciezi cu edi­tu­rile și libră­ri­ile e muncă într-adevăr nu din­tre cele mai plă­cute. Dar ambi­ția și per­se­ve­rența remu­ne­rează efor­tul mun­cii cu un rezul­tat pe măsură!

-În vii­tor unde te vezi, în Mol­dova sau ale­gii totuși Ita­lia?
-În Mol­dova, desi­gur. În Chi­și­nău am lucrat o peri­oadă de timp în presa scrisă, după facul­tate, apoi m-am repro­fi­lat rapid în con­ta­bi­li­tate. Inten­țio­nez să mă rein­te­grez în ace­lași dome­niu curând după sosi­rea în țară și publi­ca­rea celui de-al doi­lea roman.

-Ce sur­prize lite­rare pre­gă­tești de acestă dată pen­tru citi­tori și ce subiecte dorești să atingi?
-Rămân la proză, evi­dent, și urmă­toa­rea carte pe care o scriu este tot un roman. De această dată scriu un thri­l­ler cu ele­mente de fan­tas­tic și detec­tiv, așa cum sunt genuri mai aproape de sufle­tul meu. Din această ramură, mă inspiră enorm scri­i­tori pre­cum Aga­tha Chris­tie, Ste­phen King, James Peter­son, Teresa Solana și alții. Deo­a­rece va fi un detec­tiv, e de la sine înțe­les că orga­nele legii vor lupta împo­triva fap­te­lor ili­cite între­prinse de varii subiecți. Mai multe deta­lii în acest sens voi da mai târ­ziu.

-Că tot ai enu­me­rat pro­za­to­rii pre­fe­rați din lite­ra­tura uni­ver­sală, care sunt scri­i­to­rii români care te inspiră și îi citești?
-Citesc, admir și urmă­resc poe­tii, pre­cum și pro­za­to­rii lan­sați recent în lumea fru­moasă a lite­re­lor basa­ra­bene, pre­cum Lilia Calan­cea, Zina Zen, Tatiana Țîbu­leac, Crina Popescu. Dar patima mea cea mai mare o for­mează scri­i­to­rii pe care i-am des­co­pe­rit și îndră­git încă de pe vre­mea lice­u­lui: Octa­vian Paler, Liviu Rebreanu, Mir­cea Eli­ade, Camil Petrescu, Nico­lae Esi­nencu, Emil Cio­ran și mulți alții.

-Care a fost feedback-ul citi­to­ri­lor după publi­ca­rea roma­nu­lui „Sin­gur în întu­nerci”?
-Am fost foarte feri­cită să pri­mesc cuvinte de laudă de la nume sonore din lite­ra­tura țării noas­tre, fapt ce mă ambi­țio­nează și îmi crește ari­pile cel mai mult. De la citi­to­rii tineri feedback-uri pri­mesc diverse. Unii din­tre ei, con­si­de­rând că n-am spus tot ce am vrut în acest roman, mă îndeamnă să con­ti­nui cu volu­mul doi. E un sen­ti­ment plă­cut și în ace­lași timp, moti­vant. Până la urmă feedback-urile con­ti­nuă să vină, și asta e cel mai impor­tant.

Interviu realizat de Viorica Tcaci

Anunțuri