Scriitoarea care a găsit „chimia” între litere și cifre

Un interviu călduț, pentru zdg.md, despre romanul ”Singur în întuneric”, inspirație și planuri de viitor.

Aticolul integral aici

„Sin­gur în întu­ne­ric” este un roman des­pre tineri, des­pre tră­i­rile, emoţi­ile şi încer­că­rile pe care le tră­iesc aceş­tia după ple­ca­rea părinţi­lor peste hotare. Tânăra autoare, Mari­ana Răi­leanu, a atins cea mai sen­si­bilă pro­blemă a soci­tăţi con­tem­po­rane, migra­ţia: ple­ca­rea părinţi­lor şi pro­ble­mele cu care se con­fruntă copiii rămaşi acasă.

12195825_998792276829129_8662253039312255284_n

– Când ai înce­put să scrii? Ce te-a moti­vat să începi să scrii?
– Poe­zii scriu de când eram elevă. Mă inspira orice: o melo­die fru­moasă, zgo­mo­tul pică­tu­ri­lor de ploaie săru­tând asfal­tul, ima­gi­nea dintr-o carte, un pom, o pia­tră, o per­soană cu o anu­mită fizio­no­mie, un ano­timp, o pere­che de cuvinte, un sen­ti­ment. La proză am tre­cut mai târ­ziu. În cadrul ate­li­e­ru­lui de cre­a­ție pe care l-am avut la facul­ta­tea de jur­na­lism, am avut cura­jul să scriu câteva capi­tole dintr-un roman și să le pre­zint pro­fe­so­ru­lui. Nico­lae Dabija a apre­ciat tex­tul și a publi­cat un frag­ment în săp­tămâ­na­lul „Lite­ra­tura și Arta”. Gra­ție imbol­du­lui pe care mi l-a dat ulte­rior, m-am ambi­țio­nat să mun­cesc serios la roma­nul meu și ast­fel să-mi înde­pli­nesc unul din cele mai fru­moase visuri!

– Deci, Nico­lae Dabija, este men­to­rul tău care te-a încu­ra­jat să scrii?
– Da. Este foarte impor­tant să ai un men­tor, mai ales dacă ești la ince­put de drum. Un om capa­bil să te citească prin­tre rân­duri, cum s-ar spune.

– Cum a apă­rut ideea pri­mu­lui tău roman „Sin­gur în întu­ne­ric?”
– Idei pen­tru romane vin din orice și de ori­unde. Mai difi­cil e să le dezvolți, să cre­ezi din aces­tea ceva care să merite. Subiec­tul roma­nu­lui ține de isto­ria unei fami­lii obiș­nu­ite, ca multe altele din Mol­dova, unde unul din părinți este nevoit să plece la muncă peste hotare pen­tru a-și putea între­ține fami­lia, iar cel de-al doi­lea părinte crește sin­gur un copil. E o pro­blemă actu­ală în țara noas­tră. Și dure­roasă. Am con­si­de­rat că acesta este un subiect mai puțin abor­dat în lite­ra­tura basa­ra­beană con­tem­po­rană, în ciuda mate­ri­a­lu­lui amplu exis­tent, și că pune o sumă de între­bări la care se merită de con­tem­plat, ana­li­zat și găsit solu­ții.

– De unde a venit ideea titlu­lui?
– Pro­ta­go­nis­tul roma­nu­lui, Rareș, care crește într-o fami­lie pre­cum cea amin­tită adi­nea­uri, trece în viața sa prin încer­cări pe care nu orice tânăr de vâr­sta lui poate să le aibă. Să tră­i­ască de mic departe de părinți pre­su­pune să-și for­meze pe cont pro­priu o edu­ca­ție și o per­so­na­li­tate. Unii, în ase­me­nea con­di­ții, pot să-și for­ti­fice carac­te­rul și să devină exem­ple, alții, din con­tra, pot să decadă într-un hal demn de milă. Întu­ne­ri­cul, în cazul lui Rareș, sem­ni­fică lipsa spe­ran­ței la o răs­cruce de dru­muri, încre­de­rea slabă în sine sau în semeni, gân­duri la gra­nița între fru­mos și urât. Ale­ge­rile pe care le va lua în acest con­text și felul cum va trece peste impe­di­mente ne va arăta cel fel de om a cres­cut în lipsa părin­ți­lor.

– Ai avut și tu de sufe­rit în urma migră­rii părin­ți­lor, fapt care te-a moti­vat să scrii des­pre aceasta?
-Și la mine în fami­lie unul din părinți este ple­cat peste hotare. Mulți din­tre pri­e­te­nii mei au, de ase­me­nea, unul din părinți sau ambii ple­cați peste hotare. Și la facul­tate am avut colegi în ase­me­nea situ­a­ție. Din aceste per­spec­tive am avut posi­bi­li­tate să văd rezul­tate dife­rite în for­ma­rea tine­ri­lor ca efect al migră­rii părin­ți­lor.

– Știu că ai stu­diat la ULIM, Jur­na­lism și Sti­ințe ale Comu­ni­cari, dar ai absol­vit și Facul­ta­tea de Ști­ințe Eco­no­mice. Cum se împacă cifrele cu cuvin­tele?
-Mulți mi-au pus această între­bare. Pro­ba­bil pen­tru că oame­nii văd între ști­in­țele eco­no­mice și cele uma­niste o dife­rență mai mare decât este. De fapt mulți scri­i­tori cu nume noto­rii din isto­ria uni­ver­sală au făcut școli care au puține tan­gențe cu lumea sub­tilă și abso­lut fer­me­că­toare a cuvân­tu­lui. Au și cifrele o muzică a lor. Un mis­ter ispi­ti­tor, care nu te mai lasă dacă-i pătrunzi esența. În cazul meu scri­sul este ceva indis­pen­sa­bil, vital ca și aerul, ceva inde­pen­dent de rolul jucat în soci­e­tate, fie că este de jur­na­list, eco­no­mist sau alt­ceva.

– La moment te afli peste hotare, în Ita­lia, este doar o esca­padă pen­tru a te inspira pen­tru urmă­toa­rele opere lite­rare, ori te gân­dești să rămâi defi­ni­tiv?
– Roma­nul „Sin­gur în întu­ne­ric” l-am scris în atmosfera mol­comă și caldă a Bolog­niei, în pri­mă­vara când împli­neam 23 de ani. Al doi­lea roman îl scriu fiind tot în sânul fami­liei, de această dată în Torino. E un sen­ti­ment fru­mos să scriu ală­turi de per­soa­nele care îmi sunt dragi, care mă sus­țin și mă încu­ra­jează cel mai mult. Foarte curând voi reveni în țară pen­tru pre­gă­ti­rile suc­ce­soare eta­pei de scri­ere a căr­ții. Și aici urmează par­tea cea mai deli­cată, mai puțin ușoară. Căci să scrii un roman e abia înce­pu­tul, să nego­ciezi cu edi­tu­rile și libră­ri­ile e muncă într-adevăr nu din­tre cele mai plă­cute. Dar ambi­ția și per­se­ve­rența remu­ne­rează efor­tul mun­cii cu un rezul­tat pe măsură!

-În vii­tor unde te vezi, în Mol­dova sau ale­gii totuși Ita­lia?
-În Mol­dova, desi­gur. În Chi­și­nău am lucrat o peri­oadă de timp în presa scrisă, după facul­tate, apoi m-am repro­fi­lat rapid în con­ta­bi­li­tate. Inten­țio­nez să mă rein­te­grez în ace­lași dome­niu curând după sosi­rea în țară și publi­ca­rea celui de-al doi­lea roman.

-Ce sur­prize lite­rare pre­gă­tești de acestă dată pen­tru citi­tori și ce subiecte dorești să atingi?
-Rămân la proză, evi­dent, și urmă­toa­rea carte pe care o scriu este tot un roman. De această dată scriu un thri­l­ler cu ele­mente de fan­tas­tic și detec­tiv, așa cum sunt genuri mai aproape de sufle­tul meu. Din această ramură, mă inspiră enorm scri­i­tori pre­cum Aga­tha Chris­tie, Ste­phen King, James Peter­son, Teresa Solana și alții. Deo­a­rece va fi un detec­tiv, e de la sine înțe­les că orga­nele legii vor lupta împo­triva fap­te­lor ili­cite între­prinse de varii subiecți. Mai multe deta­lii în acest sens voi da mai târ­ziu.

-Că tot ai enu­me­rat pro­za­to­rii pre­fe­rați din lite­ra­tura uni­ver­sală, care sunt scri­i­to­rii români care te inspiră și îi citești?
-Citesc, admir și urmă­resc poe­tii, pre­cum și pro­za­to­rii lan­sați recent în lumea fru­moasă a lite­re­lor basa­ra­bene, pre­cum Lilia Calan­cea, Zina Zen, Tatiana Țîbu­leac, Crina Popescu. Dar patima mea cea mai mare o for­mează scri­i­to­rii pe care i-am des­co­pe­rit și îndră­git încă de pe vre­mea lice­u­lui: Octa­vian Paler, Liviu Rebreanu, Mir­cea Eli­ade, Camil Petrescu, Nico­lae Esi­nencu, Emil Cio­ran și mulți alții.

-Care a fost feedback-ul citi­to­ri­lor după publi­ca­rea roma­nu­lui „Sin­gur în întu­nerci”?
-Am fost foarte feri­cită să pri­mesc cuvinte de laudă de la nume sonore din lite­ra­tura țării noas­tre, fapt ce mă ambi­țio­nează și îmi crește ari­pile cel mai mult. De la citi­to­rii tineri feedback-uri pri­mesc diverse. Unii din­tre ei, con­si­de­rând că n-am spus tot ce am vrut în acest roman, mă îndeamnă să con­ti­nui cu volu­mul doi. E un sen­ti­ment plă­cut și în ace­lași timp, moti­vant. Până la urmă feedback-urile con­ti­nuă să vină, și asta e cel mai impor­tant.

Interviu realizat de Viorica Tcaci

Anunțuri

Pentru revista universității…

Un mic interviu acordat pentru revista studențiască ”Universitas III”, ULIM. Din nr.1 al revistei, februarie 2013.

mmmmmmmmm.bmp

conținutul interviului:

-Mariana, eşti studentă eminentă. Cum reuşeşti să îmbini cu succes două facultăţi?

– În mare parte este meritul profesorilor, de la care învăţ să lupt, să mă afirm, să culeg informaţii din tot ce mă înconjoară, să-mi realizez visurile şi cele mai îndrăzneţe planuri. Nu este atât de greu să faci două facultăţi atâta timp cât le faci din plăcere. E mai dificil cu lipsa de timp şi oboseala fizică, însă efortul merită depus, întrucât cunoştinţele obţinute compensează toate celelalte.

-De ce ai ales să studiezi la Jurnalism?

– Citisem undeva la H. R. Knickerbocker: ”Ori de câte ori găsiţi sute şi mii de oameni sănătoşi la minte care încearcă să iasă de undeva, în timp ce câţiva nebuni încearcă să intre, este sigur că aceştia din urmă sunt reporteri”. Îmi amintesc cum de mică încercam să aflu de toate şi despre toţi. Puneam întrebări peste întrebări şi o făceam pe reporteriţa în faţa celor maturi. Adesea nu reuşeam decât să fac haz, dar nu încetam să continui. Astăzi oricine poate deveni jurnalist, dar o conduită specifică şi o aptitudine esenţială de cunoaştere a acestui domeniu este posibilă doar dacă faci şcoală în acest domeniu. Facultatea este prima din treptele pe care le urcăm în formarea noastră ca specialişti, scara profesională fiind mult mai lungă.

– Cum ai luat decizia de a învăţa şi la facultatea ştiinţe economice?

– Am să recunosc aici că această decizie am luat-o în mai puţin de o oră. Atunci când faci o facultate şi ai reuşite mari, plus că-ţi mai rămâne şi o groază de timp liber, te gândeşti cum să-l foloseşti cu succes. Ideea de a mai face o facultate mi-a surâs ademenitor, aşa că nu am stat prea mult pe gânduri. Ştiam la sigur că aleg Ştiinţele economice, însă specialitatea mi-a recomandat-o o doamnă profesoară. Şi de ce să nu îmbin utilul cu plăcutul? Dacă la Jurnalism scriu din plăcere şi învăţ să prezint cât mai veridic informaţia, la Economie învăţ lucruri foarte utile.

– Ai putea face portretul Jurnalistului Ideal?

– Dar e o utopie existenţa unui asemenea jurnalist. Dacă vorbim despre un jurnalist bun, acesta trebuie să întrunească următoarele caracteristici: obiectivitate, onestitate, echidistanţă, politeţe. Un jurnalist bun este un bun cârmuitor al cuvântului. Să-l folosească strict în scopul informării, fără a face referire la propriile opinii şi fără a abuza de puterea oferită de statutul său. Un jurnalist bun trebuie să fie curajos, deoarece nu oricine îţi va pune la dispoziţie adevărul aşa cum este, de aceea va fi nevoie să ai curajul de a pune şi întrebări incomode, în anumite momente.

– Ce trebuie să facă un tânăr pentru a se afirma în presa naţională?

– În primul rând, să nu se limiteze la ceea ce învaţă în facultate. În prezent este o atât de mare libertate de exprimare, de realizare, încât ar fi păcat să nu se folosească de fiecare şansă ivită în cale. Să fie cât mai activ şi să participe la diferite activităţi educativ-instructive şi nu doar. Să se realizeze în domeniul în care se pricepe cel mai bine şi care-i produce plăcere. Fiindcă orice lucru făcut doar din necesitate este un lucru făcut pe jumătate. – O opţiune ar fi să practic jurnalismul economic, dar primordial pentru mine rămâne a fi jurnalismul.

– Ce sfaturi le-ai oferi studenţilor din anul I?

– În această perioadă ei au cel mai mult timp liber, aşa că ar fi indicat să-l folosească raţional. Să citească cât mai mult, să scrie în fiecare zi, să asculte de sfaturile profesorilor şi să fie cât mai activi.

Interviu realizat de Victoria Izbaș

Interviu cu parohul Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, Petru Buburuz

  La una din orele de curs de la universitate am atins împreună cu alți colegi de ai 0mei teme mai mult sau mai puțin religioase. Aceștia s-au aflat mirați să descopere câte incertitudini au în privința vieții de creștin. Astfel că discuțiile noastre au generat un șir de întrebări care sunt actuale pentru întreaga societate. Am rugat parohul bisericii ”Sf. Apostoli Petru și Pavel”, Petru Buburuz, să ne răspundă la întrebările care urmează:

Mariana Raileanu: Părinte, de ce totuși în tradiția ortodoxă botezul are loc la naștere, nu atunci când omul se maturizează și ar avea discernământ să accepte sau nu această taină?

Parohul Petru Buburuz: Aceasta este o întrebare pe care o pun adesea baptiștii, cei care nu admit botezul decât la o vârstă conștientă. Astfel de întrebări apar încă din s. XVIII, când diferite secte s-au desprins de tainele bisericii creștine și au adoptat alte orânduiri. Însă, biserica ortodoxă, prin sfinții părinți a sfințit această tradiție, botezul, încă din sec. I după Hr., când creștinii evlavioși își botezau copiii de mici și îi deprindeau cu învățăturile creștine.

Sunt cazuri când, la naștere, copilul poate să moară. Și e păcat dacă moare nebotezat. E de datoria noastră, a preoților, de a boteza copiii încă de la naștere. Au fost cazuri când am fost chemați și la spital pentru a realiza sfântul botez. Părinții nu vor ca copiii lor să nu moștenească împărăția lui Dumnezeu, murind nebotezați. Iar odată cu săvârșirea botezului sufletul copilului este salvat.

M.R.: S-a pus de mai multe ori întrebarea cu privire la desfacerea cununiilor și condițiile în care se desfășoară. Ce prevăd canoanele în acest caz?

Parohul Petru Buburuz: Conform Sfintei Biserici, desfacerea cununiei se poate realiza când unul dintre soți a încălcat credințele și valorile morale ale celuilalt. Dacă se dovedește faptul că unul dintre soți a încălcat porunca a 7-a (”Să nu preacurvești”), una din părți poate cere preotului desfacerea cununiei. Altfel, divorțul nu este Continuă lectura