O oră de fericire pentru tenul meu, la Centrul de Medicină orientală ”TibetMed”

Eu sunt o mare fițoasă când vine vorba să aleg un salon de frumusețe sau un centru cosmetologic unde să-mi fac proceduri (de înfrumusețare, de tonifiere, de remodelare corporală – nu contează). Dacă oamenii care lucrează în aceste saloane au o atitudine iresponsabilă față de client, atunci pot să fie cei mai buni profesioniști din lume, că în veci nu mai vin la ei.

Personalul care lucrează la Centrul de Medicină orientală ”TibetMed” este și profesionist, și desosebit de atent cu clienții. M-am convins astăzi, după ce am făcut acolo o procedură de mezoterapie fără ace pentru tenul meu. Domnișoara Daria are o voce foarte plăcută și m-a lăsat să mă relaxez după pofta inimii, vorbind doar când își anunța acțiunile: „Acum demachiez”, „Acum urmează peelingul facial revitalizant”, „Acum tonifiez”, „Acum aplic Masca Hydro Express cu Acid Hialuronic”, „Acum administre cocktail-ul terapeutic cu peptide prin electroporație” și așa mai departe. S-a întâmplat, la unele saloane despre care nu vreau să menționez, ca cosmetologul să trăncănească întruna (la telefon după ușă sau, și mai rău, să înceapă să-mi pună tot felul de întrebări și să-mi povestească ceva) în timp ce eu aș prefera pur și simplu să ațipesc nițel și să nu aud pe nimeni, în timpul celor 15 minute cât își face masca efectul pe fața mea.

Clinica ”TibetMed”. Strada Vlaicu Pârcălab 30, Chișinău.

În camera unde a avut loc procedura e o atmosferă relaxantă și plăcută. Muzica lentă armoniza perfect cu ceea ce vroiau să-mi audă urechile, iar fluturașii violeți desenați pe tavan îmi încălzeau ochii într-un mod absolut încântător, când decideam să-i deschid. Mai era și ferestruica deschisă pe jumătate, deasupra capului, care permitea cerului să pătrundă în cameră. La un moment dat chiar am văzut o pasăre străbătând văzduhul. Ceea ce vreau să spun e că atmosfera din clinica ”TibetMed” corepunde până și celor mai riguroase cerințe, mofturi și doleanțe ale clienților. Îți permite să te relaxezi în voie, după o zi grea de lucru, nu doar să-ți îmbunătățești textura pielii sau să faci procedurile pe care le-ai solicitat. E un plus mare și absolut necesar pentru o clinică care se vrea cea mai bună.

Cât privește procedura, pot să spun că este absolut nedureroasă. Când obiectul din imaginea de mai jos (n-am reținut cum îi zice) se atinge de piele, simți doar cum se mișcă mușchii feței și înțepături ușoare. Despre procedura InfusionTM am citit că este bazată pe metoda inovațională a electroporației (premiul Nobel 2003) și este o alternativă indoloră a mezoterapiei tradiționale, asigurând un aport transdermal efectiv și inofensiv a soluțiilor terapeutice, fără folosirea acelor.

mezoterapia fara ace

Prietenele mele, după procedură, mi-au confirmat că fața mea a căpătat mai multă strălucire și că nu m-a văzut demult atât de radioasă.

Dragele mele domne și domnișoare, nu ezitați să vă dăruiți această mică bucurie! Iar dacă vreți o recomandare, eu vă îndemn din toată inima să mergeți la TibetMed. Cele care au fost deja acolo o să-mi aprobe spusele! O procedură costă între 450 și 600 lei, în funcție de cantitatea cockteilului administrat în piele cu ajutorul aparatului. Rezultatele sunt vizibile imediat, iar pielea pare mai luminoasă și mai odihnită.

Vă las toate datele mai jos:

Clinica ”TibetMed”
Vlaicu Pârcălab 30/4
Telefon: 022 00 11 22 / 022 22 21 32
Program: Luni – Vineri: 9.00 – 19.00 / Sambata: 9.00 – 19.00 / Duminica: 9.00 – 17.00

web site: tibetmed-md.com

Să fiți frumoase și fericite!

Această prezentare necesită JavaScript.

,,Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

aripile vintuluiDragoste si razboi! O combinatie frumoasa pentru un roman de succes!

În această carte războiul se dă şi între popoare, şi între inimi, într-o manieră care-ţi alimentează încântarea şi-ţi amplifică curiozitatea.

,,Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell este un roman prea frumos pentru a-l descrie în doar câteva rânduri, dar voi fi laconică şi vă voi face o introducere discretă în subiectul cărţii, lăsându-vă pe voi să descoperiţi restul!

Romanul este despre tânăra domnişoară Scarlett O’Hara, o fata îndărătnică şi încăpăţânată care are propriile păreri şi convingeri despre viaţă şi care este asaltată mereu de admiratori (spre invidia altor fete), dar refuzată de unicul băiat pe care-l iubeşte – romanticul Ashley Wilkes. Rhet Butler, copia masculina a lui Scarlet, este frumosul barbat de 35 de ani care se indragosteşte de eroina noastră din prima clipă cum o vede, însă Scarlett e prea ocupată cu gândurile la Ashley ca să observe.

Cartea este cu o bucătărie completă: are şi sare, şi piper, şi zahăr, şi miere, de-ţi face neastâmpărata inimă să tresalte de la prea amestecatele trăiri cu care te hrăneşte.

Iar acum las citatele din carte (doar câteva) să vorbească:

  • A muri pentru țară înseamnă să trăiești veșnic;
  • Nu poate exista fericire decât în unirea dintre două fiinţe asemănătoare;
  • Toţi oamenii fac ceea ce cred că trebuie să facă, nu gândim şi nu făptuim toţi la fel şi nu e drept să judecăm pe alţii după noi înşine;
  • Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – şi gândindu-ne tot timpul la ele;
  • Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele;
  • Ca să-l interesezi pe un bărbat şi să-i reţii interesul, trebuie să-i vorbeşti despre el însuşi şi, pe urmă, treptat să aduci vorba despre tine… şi pe urmă numai şi numai despre tine;
  • Draga mea, eşti ca un copil. Crezi că, dacă spui „îmi pare rău”, toate greşelile şi durerile din trecut s-au şters, s-au uitat, şi toată otrava vechilor răni a dispărut… La vârsta asta poţi spune că ai câştigat întregul univers şi ţi-ai pierdut sufletul, nu-i aşa? De când te cunosc, ştiu că ţi-ai dorit două lucruri: pe Ashley şi destui bani ca să poţi trimite la dracu pe toată lumea. Ei, acum eşti destul de bogată, ai repezit destul pe toată lumea şi, în sfârşit, îl ai şi pe Ashley, dacă-l mai vrei. Dar acum se pare că nu-ţi mai ajunge nici asta;
  • Se pot câştiga tot atâţia bani din distrugerea unei civilizaţii ca şi din clădirea uneia noi;
  • În faţa primejdiei şi a morţii, dragostea e de două ori mai dulce, plină fiind de o stranie exaltare;
  • Ma intreb cum ar reusi cei ce nu se iubesc pe ei înşişi să-şi găsească prieteni?;
  • Cu doamnele bătrâne trebuie să fii draguţă şi naivă, să pari proastă fiindcă doamnele bătrâne sunt deştepte şi pândesc fetele tinere cu ochi invidioşi ca de pisică, gata să se repeadă la ele dacă greşesc cât de puţin cu vorba sau cu privirea. Cu domnii bătrâni trebuie să fii îndrăzneaţă, vorbăreaţă şi chiar puţin cochetă, dar nu prea mult, doar atât cât să măguleşti vanitatea bătrânilor caraghioşi. Atunci se simt întineriţi şi te ciupesc de obraz spunându-ţi că eşti o ştrengăriţă. Şi, fireşte, trebuie să te înroşeşti în asemenea ocazii căci altfel te ciupesc cu mai multă plăcere decât se cuvine şi le spun fiilor lor că eşti uşuratică.

Pentru cei care încă n-au citit „Pe aripile vântului”  le recomand sa o faca cat mai curand!

Un popas în sânul naturii cu o carte bună în mână poate doar să te umple de viață!

Citind acest roman, m-am simțit precum spun cuvintele din titlu: Departe de lumea dezlănțuită!  Această carte m-a ținut departe de străzile prăfuite și aglomerate, de îmbulzeala oamenilor prea pierduți cu gândurile în propriile griji pentru a putea observa viața ce se scurge pe lângă ei, de mașinile zgomotoase care împânzesc orașul și de veșnica iuțeală cu care se petrec toate în spațiul citadin. E un roman care se citește în voie, în liniște, în împăcare cu tine însuți.

E prima carte de Thomas Hardy pe care am citit-o, dar bănuiesc că nu și ultima! Am observat în scrierile sale un foarte dezvoltat simț al detaliului, fapt care mi-a amintit de latura descrierilor sugestive și caracteristice ale lui Balzac. Pune atâta stăruință în cuvintele sale încât ai impresia că crește sub ochii tăi întregul peisaj rural pe care ți-l prezintă. Plus că și subiectul romanului nu te lasă pasiv: O frumoasă poveste de dragoste (sau mai multe 🙂 ) care se înaripează la o fermă! Tânăra Bathsheba (independentă, sigură pe sine, răutăcioasă pe alocuri și neasemuit de frumoasă), devenită stăpână a unei ferme după moarte unchiului său, ajunge să-i farmece pe toți prin trăsăturile cu care a înzestrat-o mama natură. De aici și cei trei pretendenți la dragostea tinerei domnișoare: oierul și fostul fermier Gabriel Oak, fermierul Boldwood și generalul Troy. Toți foarte diferiți unul de altul și în același timp foarte hotărâți să câștige inima Bathshebei. Imaginea celor trei ni se memorează prin trăsăturile de care dau dovadă: oierul Oak prin sinceritatea și omenia sa, fermierul Boldwood prin firea reținută, calculată și latura de om nobil și, în sfârșit, generalul Troy – mare donjuan care caută să-și atingă ținta prin lingușeală și alte tertipuri de acest gen. Rămâne să citiți cartea ca să vedeți cum se împletesc toate! Se merită pe deplin. 

”Departe de lumea dezlănțuită” de Thomas Hardy

”Departe de lumea dezlănțuită” de Thomas Hardy

Doar câteva din însemnările mele din carte le redau mai jos:

”De regulă, unica superioritate a femeilor pe care sexul opus o tolerează este aceea despre care ele nu-și dau seama; uneori, însă, și o superioritate conștientizată poate să placă, dacă îi sugerează bărbatului pus în inferioritate niște căi prin care ar fi cu putință să fie cucerită.”;

”Se pare că bărbații obișnuiți își iau o nevastă pentru că fără căsătorie nu pot avea o familie, iar femeile obișnuite acceptă un bărbat deoarece căsătoria nu este cu putință fără să aibă unul – deși scopurile sunt total opuse, mijlocul este același pentru amândouă părțile.”;

”Nu întotdeauna hotărârea exprimată cu cea mai mare tărie coincide cu cea mai mare tărie înseși. Cuvintele sunt adesea azvârlite ca un soi de proptea, să sprijine o convingere șubredă care, dacă ar fi puternică, n-ar avea nevoie de nicio frază ca s-o dovedească.”;

”Știm că nu razele pe care le absorb, ci razele care le reflectă obietele le dau acestora culorile sub care le cunoaștem – în același fel, oamenii se deosebesc după antipatiile și ostilitățile lor, câtă vreme bunăvoința lor nu este nicidecum socotită ca o trăsătură.”;

”Poate că sub niciun alt aspect minor femeia nu-și uimește mai tare partenerul, decât în strania capacitate pe care o are de a crede în lingușelile mieroase, despre care știe bine că sunt mincinoase – excepție face, totuși, talentul de a fi cât se poate de sceptică față de observațiile critice despre care știe bine că sunt adevărate.”;

”Când o femeie puternică se leapădă, cu nesăbuință, de puterea ei, devine mai slabă decât o femeie care n-a avut niciodată vreo putere de lepădat.”;

”Este nobilă, deși probabil fără speranță, dragostea pe care nici măcar teama că va trezi aversiune în inima ființei iubite nu o poate împiedica să-i arate deschis unde greșește.”;

”Când două dureri se produc simultan, dar în locuri diferite ale corpului, cea mai puternică o anulează pe cealaltă.” – Hipocrat

Cei care au puterea să dojenească în tăcere descoperă că este un mijloc mai eficace decât cuvintele. Există în ochi accente pe care rostirea nu le are, iar pe buzele palide, mai multe grăiri decât se aud cu urechile.”;

”Oh, cum se mai ruga pastorul! Da, îngenunchea și își împreuna mâinile, și își făcea sfintele inele de aur de pe degete să strălucească și să scânteieze de-ți luau ochii, alea pe care le-a câștigat rugându-se cu atâta râvnă!”;(asta chiar e bună! 🙂 )

Marile speranțe (V.II), Charles Dickens

                                                                          

Viața este o serie continuă de despărțiri, am citit în Marile Speranțe de Charles Dickens. Este interesant însă cum se croiesc  acestea în romanul de față, ca să te determine să stai cu sufletul la gură, înmărmurit de speranață și de neliniște, de dorința ca în final toate să se termine cu happy end, cum ne-au obișnuit peliculele americane.

Dacă a-ți trecut cu privirea prin impresiile mele în urma lecturii volumului I din Marile CIMG2973Speranțe, acum știți cât de mult mi-am dorit să citesc acest roman până la sfârșit. Da, pentru a afla identitatea marelui binefăcător, dar nu numai.

Este impresionantă calea pe care o parcurge Pip în transformarea sa ca bărbat, în maturitatea în care-și caută împlinirea, liniștea, realizarea marilor speranțe.

Într-o perioadă a timpului în care valoarea omului este cântărită în funcție de greutatea averii sale, Pip reușește să-și păstreze neîntinate avânturile, visele și cel mai mult- speranțele. Însă, mai presus de aceasta, Joe rămâne personajul meu preferat din întreg romanul, anume prin maniera în care Dickens îi zugrăvește bunătatea, blândețea și prietenia nemărginită față de bunul său prieten, Pip, indiferent de orice atitudine a lui Pip față de el. Este omul cu suflet curat care nu cade pradă materialismului distrugător de identitate a acestei lumi. Rămâne pe tot parcursul poveștii la fel de sincer și bun cu el și cu cei din jur, încât rămâne pentru mine un model de păstrare și menținere a curăţeniei sufleteşti– cum rar am întâlnit – în orice împrejurări.

Despre soarta lui Pip ve-ți afla citind cartea, sau privind pelicula Great Expectation (1998),great-expectations-891920l-175x0-w-c7c69ae7 în regia lui Alfonso Cuaron, inspirată din romanul omonim al lui Dickens.

Și dacă tot dragostea este cea care domină până la urmă în inima protagonistului, voi finisa acest textuleț cu o definiție din Marile Speranțe: ” Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.”