Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret la ediţia a XVIII-a!

Astăzi, la Centrul de Expoziţii Moldexpo din Chişinău, s-a deschis Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret.  Acest eveniment se organizează al optsprezecelea an consecutiv şi are ca scop promovarea culturii şi stimularea interesului tinerilor pentru lectură.

În acest an au fost prezentate 16.000 de titluri de carte, dintre care 110 titluri noi, precum şi noutăţi de la diferite edituri. Copiii au avut ocazia să-şi coloreze eroii din basmele preferate în atelierele de creaţie destinate lor, iar ,,Cartea surpriză” – tradiţie care s-a păstrat şi în acest an – a fost ,,Aşchii de cer” de Nicolae Dabija.

Margareta Timofti, Prima doamnă a Republicii Moldova, a îndemnat tinerii să aprecieze munca scriitorilor care au scris cărţile, a ilustratorilor care au îngrijit imaginile din aceste cărţi şi ale organizatorilor pentru efortul şi munca depusă întru organizarea evenimentului.

Margareta Timofti la Salonul internaţional de carte pentru copii şi tineret, ediţia a XVIII-a

Ca în fiecare an, la eveniment s-au strâns foarte mulţi copii dornici de carte. Salonul a fost asaltat de pretutindeni de tineri nerăbdători şi entuziasmaţi, iar reprezentanţii mai multor edituri s-au bucurat să-i întâmpine cu cărţi noi.

5

Cei mai fericiţi de la eveniment au fost copiii, care au dansat, au cântat şi s-au întâlnit cu cărţile şi eroii poveştilor preferate, după care au primit autografe şi sfaturi de la scriitori şi s-au bucurat de expoziţia de cărţi ilustrate.

6

Arcadie Suceveanu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, împarte copiilor cărţi, sfaturi şi autografe

Cei mai mulţi dintre băieţi s-au grăbit la cărţile ilustrate cu dinozauri, balene şi maşini 3D. Victor, elev în clasa a patra, spune că a venit la acest salon pentru ca să cumpere o carte ilustrată pe care să o dăruiască fratelui mai mic.9

 

4

La intrare, îmbulzeală mare şi nerăbdare!

11

 

2

1

8

Mi-a fost greu să aleg dintre toate cărţile minunate pe care le-am găsit  aici, însă m-am ales cu un cadou frumos de la Nicolae Dabija: ,,cartea-surpriză” a expoziţiei – ,,Aşchii de cer”! Conform regulamentului, cartea-surpriză este semnată de autorul care a obţinut premiul ,,Cartea anului” la ediţia anterioară a evenimentului.  Anul acesta, cartea,,Aşchii de cer” a fost făcută cadou primilor 15.000 de copii care au vizitat salonul.

10

,,Aşchii de cer” de Nicolae Dabija – cartea surpriză a Salonului internaţional de carte pentru copii şi tineret, ediţia a XVIII-a