Trei, doi, unu…

Nostalgiile vin ToAmNa, îți îngenunchiază în poală și îți cer să le spui povești. Sunt mereu aceleași, desprinse din ducele amărui al neliniștilor sufletești, prietene bune la confesiuni și părți din tine care te fericesc sau viceversa.

toamna

 

Fiecare din noi are câte un anotimp, separat de cele patru, dar cu elemente definitorii din toate, care îl reprezintă. Pentru cineva este anotimpul primei iubiri, pentru cineva – anotimpul când s-a descoperit sau a descoperit care e rolul lui pe pământ, pentru cineva e anotimpul când a fost fericit pentru prima dată cu adevărat.

Mulți din noi încă nu și-au descoperit anotimpul. Îl caută cu înverșunare și se prea poate să nu îl găsească toată viața. Nu știu dacă aceștia sunt fericiți „ca toată lumea” sau plâng noaptea în pernă. Cert e că până nu îți descoperi/înțelegi/recunoști/construiești anotimpul, te înglozi în incertitudini și te amăgești cu o fericire actoricească, de scenă. O fericire care nici nu te întregește, nici nu te omoară. Și nu este nimic mai periculos decât să fii/rămâi constant, decât să nu trăiești precum se spunea într-un film: „Aici, pe pământ, trebuie să ai parte de cea mai bună viață.”

Mariana Raileanu toamna

Anotimpul meu nu este niciunul din cele patru pe care le cunoșteți. Este altul. Unul deosebit. Cu nuanțe de pace și culori calde, cu miros de leagăn și cântec de greier, cu amurguri care se cufund în valuri verzi ca să te răsfețe cu gingășie.

Înainte să vină iarna, pentru că a început numărătoarea inversă, îmi las nostalgiile în seama timpului și respir dragostea! Anotimpul în care mă simt acasă.

Reclame

Când vine toamna

toaman12

ah, cât de greu s-ascund scântei
în ochii mei
cand dorurile toate lâncezesc de prea multă neştire
şi apusurile dormitează pe o notă de sumbru nevinovat,
când tu priveşti la cer îngândurat
şi speri.
ah, cât de fumurie e toamna
când vine pe neaşteptate,
c-o vrajă albă să gonească liniştea amorţită de veacuri
în sufletul tău,
strangulat de regrete.
ah, cum să-ţi mai spun că mă doare
tristeţea fumului tău de ţigară,
o nostalgie sculptată în lanţuri care doboară la fel ca vocea ta
când îmi spui: ,,Te rog, nu mai plânge…”

Singur

  2105933962_7ba4289374                                                                              

Sunt singur, deși-s cu cineva
Și-atât de gol pe dinăuntru sânt,
Și aș pleca, departe aș pleca
De mine și de toți de pe pământ.

Nu m-as ascunde, asta să nu crezi.
De ce să mă ascund când știu
Că mă privești dar fără să mă vezi;
sunt aici dar fără să mai fiu.

Exist, (măcar în mintea mea)
Deși nu cred că sunt, că mai trăiesc.
Sunt singur, deși-s cu cineva,
și-ndrăgostit, chiar dacă nu iubesc.

 

M.Raileanu