Mă ridic spre tine cu privirea lină
şi-ţi percep uitarea cu îndurerare,
ochii care acuma-s numai nepăsare
ieri erau ca mierea, dulce, de albină.
Mă îndrept spre tine c-o speranţă mută.
unde-i timpul cela-n care îmi cântai
şi-n magia nopţii tainic mă rugai:
-Tu, prinţesă mică, inima-mi ascultă!
Mă opresc alături şi te prind de mână.
Nu mai eşti acela de odinioară,
ai permis iubirii toată să dispară,
în această noapte, rece şi străină.
Aud foşnetul inimii tale
de par-aş auzi spărgându-se de podea
în zeci de bucăţi o farfurie,
mi-e inima la fel de pustie,
sunt rece, ursuză şi rea,
dar conştiinţa-mi ştie
că această ruptură te va salva.
Iubirea mea-i ca o scânteie,
nu va trăi mai mult în lumea ta
decât o clipă,
rece ca o stea,
informă şi neroditoare.
aud inima ta cum tresare,
permite acestei rupturi
să fie.
într-o zi un tânăr căzu în dragoste,
iubi o gingașă fată din cartierul său,
se confesă lunii și stelelor de pe cer,
se plânse apusului de soare;
în altă zi tânărul își mărturisi dragostea:
– tânără domniță cu chip angelic și ochi de primăvară,
care visezi la un prinț pe cal alb care te va duce în
castelul său pentru a-i fi mireasă,
și care dorești a primi cadou – stelele sub formă de cristale.
vino de-mi stinge inima care arde numai pentru tine
și umple-mi privirea cu prezența ta.
acceptă-mă ca pe un rob al pământului ce sunt
să fiu și rob al iubirii tale,
și uită de prinții care te doresc doar ca pe un accesoriu
indispensabil palatului în care trăiesc.
dar, vai! tânăra domniță nu a răspuns acestei
chemări
căci ea iubea pe fiul boierului din curtea de alături,
care nu făcea altceva decât să numere constelațiile de pe cer
în timpul zilei,
așa că într-un târziu,
tânărul nostru încetă să mai creadă în supremația iubirii
asupra valorii monetare
și se îndoi de existența iubirii adevărate.
într-un foarte târziu ceruse mâna unei țărăncuțe
care-l primi cu toată dragostea.
cândva în jocul dragostei m-am implicat și eu.
eu, feciorul protagoniștilor din această poveste –
al tânărului și al țărăncuței.
am iubit fiica domniței pe care cândva o iubise tata
dar prăpastia dintre noi nu ne-ar fi lăsat să fim împreună.
n-am să repet aceeași traiectorie,
am să încerc să nu calc pe urmele tatălui meu care-și
pierdu tinerețea visând necuprinsul…
(după ,,Poema chiuvetei”, de M.Cărtărescu)
Mă întrebi
ce ai putea să-mi oferi în schimbul vieții mele?
Oferă-mi siguranța…
Siguranța că în casa noastră,
clădită din zâmbete și îmbrățișări dulci,
va trăi mereu soarele!
Că adieri de speranțe vor clipi fericite
când iluziile vor înceta să mai fie doar iluzii,
când visele vor prinde forme și contur
și când în fața noastră se va întinde
întreg universul!,
pregătit să întâmpine o dragoste curată.
Siguranța că nu voi rămâne singură
Când voi avea nevoie de o îmbrățișare,
Și că voi fi privită de acești ochi,
care acum îmi jură iubire veșnică,
cu aceeași căldură și la 60 de ani.
Siguranța
Că alături de mine va fi mereu
anume acest ”Tu” pe care-l văd în față,
și pe care îl voi iubi,
și peste ani,
mai mult decât
ceea ce vrei acum să-ți ofer –
Viața mea!
Mariana Raileanu 