Povestea unei învingătoare în lupta cu destinul în noul roman al lui Ion Deaconescu!

În anul 2015, la Editura pentru Literatură și Artă a mai apărut o carte! Una fermecătoare, semnată de Ion Deaconescu și intitulată „Povestea continuă”. Romanul de 120 pagini al autorului menționat relatează istoria cutremurătoare a unei tinere care descoperă, atunci când era cea mai tânără, cea mai fericită, cea mai frumoasă, că e atinsă de o boală nemiloasă. E femeia care așteaptă într-o aversă ca dintr-o clipă în alta să fie lovită de fulger. Aversa e boala cu care încearcă să coabiteze, tolerându-se reciproc.

page

„Povestea continuă” de Ion Deaconescu

Acest roman este unul de viață. De luptă pentru viață, mai exact.
De tristețe.
De suferință.
De resemnare, pe alocuri.
Și nu în ultimul rând, de speranță.
Lupta interioară a eroinei molipsește, te face să-ți încrețești fruntea de neliniște și să te rogi în gând ca autorul să fie milostiv cu ea și să-i dăruiască, la finalul cărții, o gură de aer mai mult. Titlu cărții să fie pentru protagonistă o promisiune de bine: acesta să-și continuie viața fără povara spinului ce-i erodează trupul, să nu mai fie „un copac uscat de tristețe”, ci să înflorească bogat și promițător, cum este potrivit unei fete de vârsta ei.

Un roman bine scris (pentru care recunoștință autorului!), împodobit maiestuos cu metaforă și frumos! Las vouă câteva din însemnările mele din carte spre lectură!

  • De multe ori mă gândesc cât de naivi sunt oamenii, inconștienți și agresivi în prostia lor de a face  ceea ce n-ar trebui să facă: să mintă, să mănânce până le plesnește burta, să cumpere nimicuri, să se certe, să urască, să piardă vremea, să fie egoiști. Habar n-au când înmuguresc pomii, când înfloresc magnoliile, când apare curcubeul ori asfințește soarele. Nici nu văd că le cresc fetele și băieții, că s-a scumpit viața, că nevasta ori bărbatul a încărunțit;
  • Doar o mare suferință te face să simți că există zi și noapte, că lumina nu e la fel dimineața ori după-amiază, și nici pâinea ce refuză să intre în gură;
  • Mă doare mereu că ne împrejmuim cu gard ghimpat, mai ales în dreptul inimii și mâinile destrăbălate au uitat ce-nseamnă un buchet de flori, fiind tot mai pustiu pe la sărbători și, vorba poetului, „viața, te bagă-n mă-ta, de curvă.”;
  • Te rog, Doamne, mai naște-mă o dată, de două, de trei ori, până când mă vei binecuvânta să fiu lumânare ori clopot, chemând la rugăciune. Fă să curgă lumina în carnea-mi mucegăită, în ochii ce uneori mi-au fost de prisos, în palma sfioasă ce-a uitat să mângâie. Să simt în juru-mi parfumuri neștiute de nimeni, semn că ai trecut pe lângă mine;time-1
  • Privesc prin fereastra cu flori de gheață cum ninge, calm și indiferent, ca și când cerul și-a slobozit toți fulgii de nea dintr-o pernă uriașă, cât lumea. Zăpadă pufoasă ce acoperă toată mizeria universului;
  • Mamă, să-mi haina cu care să-mi învelesc durerea și urletul, în frigul care sapă floare de gheață pe obrazu-mi înfierbântat!;
  • Știam, eram conștientă că voi arde precum o lumânare, că nu reziști mult timp spălându-te pe față cu rouă de pelin, într-un război nedeclarat cu tine însăți, o dată și-o dată inima înnegrită de prea multă fericire și suferință se va opri ori va exploda când te-aștepți mai puțin;
  • Dacă în ecou regăsești revolta tăcerii, în acea imagine de nedescris s-a concentrat o siferință imensă, grea, împovărătoare. A-ți contempla brusc chipul schimonosit de o astfel de boală e ca și când ai primi, pe neașteptate, o lovitură în moalele capului și-ți pierzi cunoștința, intrând într-o pâclă din care n-ai cum să ieși. O beznă , un hău neguros;
  • Mă învinovățesc de păcate imaginare, drumul de altădată intră într-o altă noapte, în spatele trecutului, amintirile, în față, viitorul incert, pentru că, așa cum spunea cineva, „spre dincolo nu este zare, nerod cine-ntr-acolo cată”;
  • Voi lăsa umbra să viseze, iar pe capul pustiit, o stea, steaua mea de veghe, va străluci calmă, la vârsta deplinei iubiri. Iar timpul nu va mai avea timp, pe dinafară, pe dinăuntru, ceasornic de șoaptă al destinului. Privesc prin geamul întredeschis și dintr-o dată mi-a dispărut frica, iar cea dintâi silabă a dragostei de-abia se face auzită. În rest, doar eu, fără perucă, călcând desculță pe sârma ghimpată a zilei. A câta?;
  • Mâine nu garantează nimic, nu asigură în niciun fel sinele tulburat de zăpadă ori de începutul ierbii, nu e nici referențial, nici măcar afectiv în vreun fel;Speranța-i-cea-mai-frecventă-și-aprigă-iluzie-dar-singura-care-nu-moare-niciodată
  • Și-atunci, doar atunci, din sângele și oasele tale, din orice îmbucătură, vei înțelege cât de fragil este acest azi, că mâine este doar ceva în șiragul de chei, ajuns de prisos sau că te afli pe un peron de gară slută, călător oarecare, ce nu știe ce tren va lua. Un tren care nu va mai opri niciodată, nicăieri;
  • Nu m-am întrebat vreodată ce sunt oamenii, ce fac ei, unde se duc, cine sunt? Îi privești cîteva clipe, dar ce fac ei în restul timpului? Intră, ca niște animale fugărite, în camere, în clădiri, în autobuze, în trenuri obosite de-atâția călători, în metrou, în cârciumi, în grotele singurătății. Se grăbesc mereu, nu se salută, nu-și spun pe nume, nu-și strâng mâinile. Aleargă, aleargă întruna;
  • Nu vă grăbiți să credeți în liniștea oamenilor și-n tăcerea frunzelor nemișcate. E de-ajuns o clipă, una doar, când vorba ori boarea se transformă, pe neașteptate, în furtună;
  • Eu niciodată nu mi-am vândut lacrimile, mai bine zis nu le-am înstrăinat, nu le-am transferat altora, dar mi-au rămas intacte visele, vise sigilate, tot chemând ce n-am văzut și avut până-n prezent, acel semn izbăvitor, adică vestea cea mare spre a-mi lumina și preschimba chinul într-o nouă speranță;

Așadar, recomand din inimă acest roman. În Republica Moldova îl găsiți la un preț de 57 lei la librăriile Pro Noi.

Limba română

abcdCâți în țara asta sfântă –
Moldovioara mea de dor,
Limba n-o mai plâng, ci-o cântă
Ca pe-un imn nemuritor?

Cine-n în țara asta lină,
Cu pomi verzi și dealuri mii,
Le mai spune la copii
Că limba noastră e română?

„Voi grăiți moldovenește”,
Ne zic ei și râd în cor
Iar noi, întregul popor
Plecăm capul, și orbește
Acceptăm cuvântul lor.

Docili, ne trădăm iubirea –
Prunc român ce nu mai crește,
Căci semnăm voit pieirea
Graiului ce ne unește.

(Publicat în Literatura și Arta, nr.51, 17 decembrie 2015)

(Foto) Lansarea romanului „Singur în întuneric” la ULIM

Data de 13 noiembrie pentru mine a fost semnificativă! Întrucât pe 13 noiembrie mi-am lansat oficial romanul „Singur în întuneric”! La ULIM, universitatea ce mi-a dăruit cei mai mulți prieteni în cei patru ani de studiu, pe lângă cunoștințele teoretice și practice de specialitate acumulate.

page

La evenimentul meu au participat scriitorul Nicolae Dabija (care mi-a fost și profesor la facultatea de Jurnalism), Alexandru Moroșanu, Alexandru Bohanțov, Cristina Brumă, profesori, studenți, prieteni și membri ai familiei.

Aveți aici o parte din discursul meu la lansare:

Am avut emoții frumoase! Cum altfel? Unul din visurile mele cele mai mari s-a realizat! Mulțumesc tatei pentru că mi-a fost alături, pentru că m-a sprijinit la fiecare etapă pe care am parcurs-o până să-mi văd cartea în mână! El știe cât de mult îl iubesc!

Sergiu Răileanu. TATA!!!

Sergiu Răileanu. TATA!!!

Mulțumesc domnului Dabija, că a crezut în mine de la început și până la sfârșit! Că a fost răbdător să mă ajute să-mi realizez visul! Că m-a sfătuit, că m-a încurajat, că a fost primul care mi-a spus că manuscrisul meu poate fi publicat!

043

Nicolae DABIJA. Lansarea romanului „Singur în întuneric”

Mulțumesc domnului Alexandru Boanțov, că m-a ajutat să organizez acest eveniment!

034

Cristinicăi – cea mai bună prietenă și fata care a ținut cel mai sufletist discurs în cadrul lansării!

070

Cristina Brumă (stânga). Lansarea romanului „Singur în întuneric”

 

Cristina Doba despre romanul „Singur în întuneric”

Vă învit să citiți o recenzie a romanului „Singur în întuneric” publicată de Clubul Cititoarelor Moderene:

***

images

“Toamna a început pentru Rareș în acel an și de atunci nu s-a mai sfârșit. La început l-a urmat ca un confident,ca o umbră tăcută și înțelegătoare, apoi, când ea a vrut, nu a mai lăsat-o sa plece. A ținut-o în el ca pe un cîine credincios și i-a jurat iubire veșnică. Știa că n-o să-l părăsească niciodată dacă vroia.
Și-a dorit-o pentru decorul ei.
Pentru agonia lui sufletească.
Pentru vraja pe care o risipea pe pământ din abundență.
Era singura imagine a durerii pe care o putea suporta”

Autoarea este născută în satul Slaveanca, Sângerei, la 10 martie 1991 și este  absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării şi a Facultăţii de Ştiinţe Economice la ULIM și  romanul ”Singur în întuneric” este unul de  debut.

Subiectul romanului  ține de istoria unei  familii obișnuite, ca multe altele din Moldova, unde unul din părinți este nevoit să plece la muncă peste hotare pentru a-și putea intreține familia, iar cel de-al doilea părinte crește singur un copil. Trist, dar atât de adevărat. Cum este marcată această  familie de decesul unuia din  membri, cum trec peste acest moment de tragedie, dar și care  este amprenta lăsată  asupra copilăriei și respectiv a intregii vieți a protagonistului  Rareș  și  a prietenului  său Andrei ? Veți avea răspunsurile citind cartea, care se  citește destul de ușor, fiind scrisă  într-o manieră  interesantă, accesibilă, cu multe  dialoguri și  metafore , vorba  scriitorului   Ncolae Dabija “Autoarea stăpâneşte bine limbajul prozei, care are multiple valenţe, asigurând un liant întregii lucrări. E o curgere neîntreruptă, ţesută cu intrigi şi cu întâmplări din viaţa unui Don Juan, care  e deceptionat si deceptionează, care trăiește  numai în imediat, care aspiră la prietenii fără a ști să fie prieten.”

“Era copil și nu știa cum e să trăiești fără mamă. Tata nu îl învățase, iar la școală nu se predau asemenea materii. Știa doar ca odata cu plecarea ei a devenit alt om. Construit din temelii din aluatul deznadejdii și  al goliciunii. Simțea ca a fot trădăt, ăa i s-a luat fără voie un bun care îl ținea în viață. Că i s-au tăiat rădăcinile  și a fost lăsat să se ofilească.”

Acțiunea romanului se petrece în cea mai mare parte într-un cămin studențesc din capitală  și descrie cotidianul existenței acestuia. Mulți studenți și chefuri studențești, multe nopți nedormite în timpul examenelor, conflicte dintre băieți …dintre băieți și fete…Se leagă prietenii noi, se întâlnesc iubiri de-o noapte și iubiri de-o viață.

„Prietenia e haina care vine perfect pe doi oameni diferiți.”

„O să-mi reproșezi că nu sunt tacticos cu fetele, că le iubesc fațarnic apoi le părăsesc. N-o să neg acest fapt. Mă încearcă o mare greutate când le simt în preajmă. Dacă măcar una din ele ar înțelege ce-i în sufletul meu… Dacă măcar una s-ar osteni să-mi citească tristețile…”

„Timp. Pentru toate e nevoie de timp. Dar mai ales pentru inimile frânte.”

Finalul cărții vine cu un deznodământ  neașteptat, intrigant. Știți momentul ăla  când ai senzația  că te apropii de sfârșit și parcă totul  este  clar, că  uite au trecut prin multe și vor trăi fericiți până  la adânci bătrânețe dar…nu e chiar așa, intervine ceva  care te face să  vezi ceea ce ai citit până la moment dintr-un alt unghi.

„O umbră. Asta am devenit în spatele tău. Iar tot ce ai trăit tu mi-am închipuit că am trăit eu. Ce dulce mângâiere că ți-am cunoscut adolescența, că am înțeles de ce ai făcut un lucru sau altul, că ți-am aflat marea iubire…”

Daca v-am făcut curioși, citiți cartea. Chiar e  una bună. Faceți  cunoștință cu Mariana Răileanu, pentru că promite a fi o  scriitoare care ne va  bucura cu încă  multe alte lucrări.

Cartea costă  doar 69 lei, un preț destul de atrăgător .

O recomandare de Cristina Doba, Fondatoare Elibrăria.

Patria mea

10299940_759046600814971_6718066302992106995_nPe un pod îngustat
de dureri trecătoare,
Unde un vis de naște
Și altul moare,
Unde-un suspin rodește
O mare de suspine
Și o stea care cade
Crește flori din ruine,
Unde se roagă zări
Și iarba dansează,
Unde nicăieri în lume –
O limbă mai frumoasă,
Unde visele nasc
Dimineți cu noroc
de unde mulți pleacă,
dar mereu se întorc…
O urmă de verde
sub un cer răsare:
un soare cu suflet –
O patrie mare!

Recomandare de carte. Mariana RAILEANU, despre cărți și griul ploilor de toamna.

Perfecte.md mi-au oferit ocazia să recomand cititorilor cărți de citit pentru acest sfârșit de toamnă. Iată aici un fragment din articol:

„Desi este un nume nou pe scena literara a Republicii Moldova, Mariana Raileanu se bucura de aprecierea nu doar a publicului, ci si a unor personalitati precum Nicolae Dabija si Andrei Morosanu. Recent si-a lansat primul roman, ,,Singur in intuneric”, care ilustreaza generatia tinerilor de astazi.”

image

„In continuare, autoarea va propune 4 carti perfecte pentru un sfarsit de toamna:”

Ori de cate ori simt ca am nevoie de aripi ca sa zbor sau de radacini care sa ma tina ancorata in realitate, de un decor atenuant cand dupa fereastra nu ma mai inspira griul ploilor de toamna, deschid pe brate o carte. Imbrac hainele eroilor din toate povestile pe care le citesc si impreuna cu acestia traiesc bucurii, regasiri, impliniri sau nelinisti, regrete, deziluzii. Fiecare lectura imi umple bateriile cu ceva nou, si nu ezit, pentru improspatare, sa le recitesc pe cele ce au lasat o urma in sufletul meu.

Ultimile zile am zabovit cu creionul si cu sentimentele de incantare pe paginile a trei carti extraordinare. Este vorba despre „Hotii de frumusete” a lui Pascal Bruckner, „Antologia portretului” de Emil Cioran si „Departe de lumea dezlantuita” de Thomas Hardy.

2877051

,,In cartea lui Bruckner – „Hotii de frumusete”, la fel ca si in „Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde, frumusetii ii este atribuita o trasatura fara egal: Puterea. Oamenii frumosi sunt admirati, iubiti, adorati si toata lumea le sta la picioare. Datorita fizicului stralucitor pe care il au, acestia se pot bucura de orice le pofteste inima, in detrimentul uratilor uitati de lume si ignorati. Degradarea este sentinta pe care o platesc, in roman, toate fetele frumoase care au nenorocul sa cada in vizorul celor trei sadici: Francesca, Steiner si Raymond. Bruckner dezvolta intr-un subiect original tema frumusetii, cu o intriga si un deznodamant pe masura, reusind sa creeze o capodopera care isi merita pe deplin titlul de bestseller international. Cartea este foarte bine gandita si nu seamana prea mult cu altele, chiar daca abordeaza o tema des intalnita in literatura mondiala.

скачанные файлы

„Antologia portretului” de Emil Cioran este o carte care inspira, si nu revin la ea intamplator. Autorul a produs o antologie a portretului de la Saint-Simon la Tocqueville inedita – o serie de portrete indirecte absolut unice prin care reflecta o multitudine de tipuri umane. Prin studierea acestor portrete ai senzatia ca ti se da o masca jos de pe fata si incepi sa vezi cu alti ochi posibilitatile realitatilor – atat de diverse si contradictorii. E un studiu absolut necesar oricarui tanar ce se vrea autor de carte, intrucat aceasta culegere de portrete iti poate servi ca exemplu in individualizarea propriilor persoanje. Prin aceasta carte, Cioran „a dat o imagine de ansamblu artei atat de dificile de a fixa un personaj, de a-i dezvalui misterele atragatoare sau tenebroase.”

Continuarea articolului pe: Mariana Raileanu, despre carti si griul ploilor de toamna. Vezi 4 carti recomandate de tanara autoare