Oază de liniște în găoacea timpului

Sunt diminețile alea când te trezești cu un dor nebun. Un dor să-ți suni mama și s-o întrebi de sănătate, să vorbești cu tatăl tău și să vezi cum îi merg treburile, să auzi vocile fraților tăi și să știi că sunt bine. Un dor să-ți amâni toate planurile, să urci în mașină și să mergi acasă, în satul în care fiecare uliță îți amintește de alergările desculțe, de juliturile în genunchi și de năzdrăvăniile copilăriei. Un dor care îți amintește cine ești și de unde ai plecat, care sunt valorile tale și de unde ai învățat adevăratele lecții de viață, care te împacă cu tine și îți golește sufletul de neliniști. Un dor să mulțumești Domnului că exiști și că ai cu ce să întâmpini ziua de mâine.

Un dor să admiri fiecare pietricică în parte, pentru că fiecare ascunde o confesiune pe care o lăsai în urma ta când alergai să te joci cu alți copii. Un dor să te așezi pe prisma bunicilor, așa aspră cum este, încălzită de amintiri de neprețuit, sau să te cațeri în mărul mășcat și vânjos din fundul grădinii. Să stai pe o creangă, în bătaia vântului, și să mimezi descătușat cântecul unei ciocârlii (așa cum îți închipui tu că trebuie să fie), cum făceai altădată. Să atingi cu degetul văzduhul și să visezi ca și ieri că toată lumea e a ta. Că nimic nu s-a schimbat și că încă multe zile, la fel de fermecătoare, se întind în fața ta. E gustul acela de copilărie, amărui ca o gutuie și dulciu ca mierea de albine, care cântă pe coarda inimii o melodie ce va fi la modă în toate timpurile.

Anunțuri

Nervi de toamnă

Brrr… Ce frig e! Şi la voi plouă? (afară, pe obraji, în suflet, mai ştiu…)

Pe mine m-a surprins ploaia în plină stradă. Mă gândesc: ce noroc că s-au inventat umbrelele! Mă mai doare sufletul când merg alert pe lângă parcul meu şi văd cum îi plâng copacii, dar nu pot rămâne la confesiuni… Nasul de sub umbrelă îmi aminteşte că trebuie să trec pe la farmacie.

E trist şi plini de nervi, ca-n poezia lui Bacovia. Dar zile din astea sunt indispensabile. La fel cum omului îi este absolut necesar să mai fie şi naiv, câteodată, şi implacabil. Astea îl ajută să-şi dezmorţească gândurile şi să nu uite că e o fire complexă, că laturile pozitive şi negative sunt necesare pentru a crea echilibrul, măsura, linia dreaptă…

bacovia

Toamna îşi amestecă culorile ca un pictor desăvârşit. Ştie exact când trebuie să traseze o linie mai întunecată peste nuanţele vii. Ştie şi despre cuvintele care alergă obosite printre rânduri. Oftează şi ea, că ştie… Face loc de sosire pentru altcineva şi ne lasă pe noi, trecătorii prin viaţă, să-i observăm toanele. Ce-i pasă ei dacă o aprobăm sau nu? Câţi oameni, tot atâtea toamne.

Of, anotimp cu miros de gutuie, te iubesc şi te urăsc totodată, ca-n poveştile frumoase de dragoste!

Cei mai buni prieteni ai omului sunt părinţii

Sergiu si Nina Raileanu. Cadou pentru mamica

Sergiu si Nina Raileanu. Cadou pentru cei mai scumpi părinţi din lume!

Pe măsură ce creştem ne dăm seama câtă valoare au… O ştiam foarte bine şi când eram mici şi le spuneam de nenumărate ori, la rugămintea lor, dacă îi iubim sau nu, dar anume când creştem mari conştientizăm cât de mult înseamnă pentru noi şi câtă greutate are acum acel ,,te iubesc” de atunci. Părinţii şi nu mama sau tata luaţi separat sunt izvorul vieţii şi al bunăstării noastre, atât fizice cât şi intelectuale. De la fiecare în parte învăţăm să iubim şi să înţelegem lumea, să luptăm pentru o viaţă mai bună şi mai frumoasă, să nu ne lăsăm bătuţi şi să ne îndeplinim visurile. Pentru că fiecare părinte e o lume aparte şi din lumea fiecăruia, dacă reuşeşti să o cunoşti, poţi să descoperi şi să iei pentru tine comori veritabile, pline de blândeţe, bunătate şi iubire. Un copil care-şi separă părinţii, punându-i pe trepte separate de admiraţie şi importanţă, o să-şi facă rău nu doar lui, ci şi părinţilor.

Ei sunt şi vor rămâne cei mai buni perieteni ai noştri, indiferent cât de mult vom greşi în faţa lor, cât de mult vom călca strâmb şi de câte ori vom uita de ei. Pentru că părinţii sunt cei care ne iubesc necondiţionat, cu o iubire pură, desăvârşită, incomensurabilă.

Părinţii spun că vom cunoaşte cum funcţionează dragostea lor şi de ce este atât de puternică  doar atunci când vom avea propriii copii. Cred că ei ştiu ce spun. Până atunci însă să nu uităm să-i iubim cu toată dragostea noastră, atâta cât este, şi să-i facem să se simtă importanţi, pentru că ei sunt reflectarea noastră, lumina noastră, tot ce însemnăm şi suntem noi înşine. Ei sunt comoara noatră adevărată!