Despre fericire…

fericireSe spune despre un mistic sufist, Bayazid, că era un om extraordinar de fericit, aproape extatic. Nimeni nu îl văzuse vreodată nefericit, nimeni nu îl văzuse vreodată trist, nimeni nu îl văzuse vreodată mormăind nemulțumit sau plângându-se. Oricum ar fi fost – el era fericit. Nu era mereu bine, nu era mereu corect pentru alții. Uneori îi lipsea hrana, dar el era fericit. S-a întâmplat să trăiască zile întregi fără mâncare, dar el era fericit. Uneori nu mai avea haine, dar el era fericit. Uneori a trebuit să doarmă sub cerul liber, dar era fericit. Fericire lui a rămas netulburată. Era necondiționată.

A fost întrebat iar și iar, dar el râdea și nu spunea niciodată. Când era pe moarte, cineva a întrebat: „Bayazid, acum zi-ne secretul tău, soluția ta. Vei părăsi curând lumea. Care e secretul tău?” El a spus: „Nu e vreun secret. A fost un lucru simplu. În fiecare dimineață când deschid ochii, Dumnezeu îmi oferă două alternative. El spune: „Bayazid, vrei să fii fericit sau nefericit?” Eu răspund: „Doamne, vreau să fiu fericit.” Și aleg să fiu fericit și rămân fericit. E o simplă alegere, nu e niciun secret.

Încearcă și tu. În fiecare dimineață când te scoli, primul lucru pe care îl faci, hotărăște. Dacă te hotărăști să fii nefericit, nu e nimic rău în asta. E hotărârea ta. Dar apoi rămâi la alegerea ta: rămâi nefericit orice s-ar întâmpla. Chiar dacă câștigi la loterie, nu te îngrijora – rămâi nefericit. Chiar dacă ești ales prim-ministru sau președinte, rămâi nefericit, rămâi la alegerea ta. Și atunci vei vedea – poți rămâne nefericit, dacă alegi așa. Acelați lucru este adevărat și despre fericire. Dacă alegi, poți rămâne fericit.

– Întâmplare din „Călătoria devenirii Umane”, Osho, p. 44-45.

un-studiu-realizat-la-harvard-confirma-legatura-dintre-fericire-si-iubire

Cum să intri în rezonanță cu Dumnezeu, dând deoparte toate ideologiile

pelerinaj

O poveste frumoasă despre un mistic sufist, Farid:

Într-o noapte, el visează că prin grația lui Allah a ajuns în paradis. și întreg paradisul e împodobit, peste tot milioane de lumini și de flori – se serbează ceva – și cântă muzica.

„Ce se întâmplă?”, întreabă el.
„E ziua de naștere a lui Dumnezeu”, i se răspunde, „și îl sărbătorim. Ai venit la momentul potrivit.”

Așa că se așează el sub un pom, ca să privească la ce se petrece, tocmai când o mare procesiune începe să se pună în mișcare pe drum. Un bărbat stă pe un cal.

„Cine e bărbatul acesta?”, se interesează Farid. „Nu-l cunoști? E Hazrad Mahomed”, i se răspunde. În spatele lui merg milioane și milioane de oameni, iar el întreabă: „Oamenii aceștia cine sunt?” „Aceștia sunt musulmanii, adepții lui Mahomed”, vine răspunsul. Apoi trece Iisus, iar în urma lui sunt milioane de oameni. Apoi trece Krishna în caleașca lui de aur, urmat și el de milioane de oameni. Și tot așa mai departe… procesiunea continuă, continuă, continuă.

Apoi, într-un final, călare pe un măgar bătrân trece un bărbat bătrân. În urma lui nu e nimeni, e singur. Uitându-se la acest om, Farid începe să râdă – e hilar, așa cum merge el fără să fie urmat de nimeni. Și de ce e călare pe măgar? Îl întreabă: „Dumneata cine ești, domnule? I-am văzut pe Mahomed, pe Iisus, pe Krishna, pe Mahavira, pe Budda – dumneata cine ești? Pari un fel de glumă! Și nu te urmează nimeni.

Foarte trist, bătrânul îi răspunde: „Da, sunt Dumnezeu. Azi e ziua mea. Dar oamenii au devenit  ba musulmani, ba creștini, ba hinduși, iar cu mine n-a mai rămas nimeni.”

Din cauza șocului, Farind s-a trezit. Le-a spus a doua zi discipolilor: „De acum nu mai sunt musulman. Visul acesta a fost o mare revelație. De acum nu mai fac parte din nici o religie organizată, ci voi fi pur și simplu eu însumi. Vreau să fiu cu Dumnezeu, cel puțin un om să îl urmeze pe el.”

Cel mai prețios dintre cadouri

my

Toamna, 2014

Eu iubesc oamenii! Chiar și pe cei care mă iubesc mai puțin! Fac ca în filmul acela, când personajul principal vrea să schimbe atitudinea negativă față de el a eroilor negativi prin binele pe care îl oferă necondiționat, spunând că „o să continui să le fac bine și să-i tratez cu dragoste până când ei înșiși n-o să-și mai poată suporta răutatea și-mi vor răspunde cu aceeași monedă”. Oamenii nu sunt răi după natura lor, știu asta. Oamenii pot fi triști, pot fi singuri, dar nu răi. Circumstanțele prin care-i poartă viața le mai taie unora din zâmbet, dar vreau să cred că asta le întunecă și sufletele. Eu întâlnesc zilnic fel de fel de oameni în calea mea. Unii sunt cu zâmbete pe buze (și sincere, și false), alții sunt cu lacrimi în ochi. Dar toți împreună, indiferent prin ce trec, au nevoie de unul și același lucru: o îmbrățișare, o vorbă caldă, o strângere de mână prietenească, o certitudine că sunt înțeleși și multă-multă iubire. Iubirea este ceea ce putem dărui fără să cheltuim bani, și credeți-mă, este cel mai prețios dintre cadouri!

Să iubim viața și oamenii pe care-i întâlnim în calea noastră! Binele se răsplătește cu bine, iar atunci când dăruiești fericire, o primești înapoi înzecit! Eu m-am convins astăzi pe pielea mea! Vă transmit gândurile mele bune și să aveți parte în viață de ceea ce vă face cu adevărat fericiți!

Trei, doi, unu…

Nostalgiile vin ToAmNa, îți îngenunchiază în poală și îți cer să le spui povești. Sunt mereu aceleași, desprinse din ducele amărui al neliniștilor sufletești, prietene bune la confesiuni și părți din tine care te fericesc sau viceversa.

toamna

 

Fiecare din noi are câte un anotimp, separat de cele patru, dar cu elemente definitorii din toate, care îl reprezintă. Pentru cineva este anotimpul primei iubiri, pentru cineva – anotimpul când s-a descoperit sau a descoperit care e rolul lui pe pământ, pentru cineva e anotimpul când a fost fericit pentru prima dată cu adevărat.

Mulți din noi încă nu și-au descoperit anotimpul. Îl caută cu înverșunare și se prea poate să nu îl găsească toată viața. Nu știu dacă aceștia sunt fericiți „ca toată lumea” sau plâng noaptea în pernă. Cert e că până nu îți descoperi/înțelegi/recunoști/construiești anotimpul, te înglozi în incertitudini și te amăgești cu o fericire actoricească, de scenă. O fericire care nici nu te întregește, nici nu te omoară. Și nu este nimic mai periculos decât să fii/rămâi constant, decât să nu trăiești precum se spunea într-un film: „Aici, pe pământ, trebuie să ai parte de cea mai bună viață.”

Mariana Raileanu toamna

Anotimpul meu nu este niciunul din cele patru pe care le cunoșteți. Este altul. Unul deosebit. Cu nuanțe de pace și culori calde, cu miros de leagăn și cântec de greier, cu amurguri care se cufund în valuri verzi ca să te răsfețe cu gingășie.

Înainte să vină iarna, pentru că a început numărătoarea inversă, îmi las nostalgiile în seama timpului și respir dragostea! Anotimpul în care mă simt acasă.

O zi

Iubește viața mai presus decât înțelesurile ei, și abia atunci îi vei pricepe sensul. Dostoievski a spus-o. Asemenea lui Dostoievski, nu pot trece pe lângă un copac și să nu fiu fericită că-l văd, să stau să vorbesc cu un om și să nu fiu fericită că-l iubesc. Sunt atât de multe lucruri pentru care iubesc viața încât nu-mi mai rămâne timp să fiu supărată, necăjită sau îmbufnată.

Voi v-ați făcut listele cu cel puțin 10 lucruri pentru care sunteți fericiți că sunteți? Eu da! Și mă tem că sunt mai mult de 10… Astăzi vreau să vă transmit gândurile mele bune și să vă îndemn să vă iubiți unii pe alții, pentru că restul e decor, e praf, e scurgere de timp și energie.

lucruri

Pentru restul serii am două recomandări pentru voi! Este vorba despre un film excepțional (1) și o carte care vă pune pe gânduri (2).

Whiplash (1) este drama care astăzi m-a ținut încordată de la început până la sfârșit. O ecranizare fermecătoare a ceea ce noi numim autodisciplină, obsesie, limită, influență. Toate combinate cu o muzică care îți întinde corzile sensibilității până la soare, ca să te lase apoi la pământ, pleoștit și nins, cu gânduri care aleargă haotic. Pentru mine este filmul anului 2014!

Urmăriți acest film și vedeți ce emoții vă transmite vouă!

000036.2771.Whiplash_still1_JKSimmons_.JPG

Cât despre carte (2), v-o recomand pe cea care îmi stă acum în fața ochilor: „Visuri de iarnă și alte povestiri”, scrisă de autorul Marelui Gatsby, Francis Scott Fitzgerald.

„Opera lui Fitzgerald exprimă experiența intimă a autodistrugerii și a fascinației suscitate de boală și moarte. Dacă Marele Gatsby constituie punctul de maximă realizare artistică, rămânem cu convingerea că și nuvelele marelui scriitor prezintă suficient interes pentru iubitorul de literatură veritabilă.” este de părere Liviu PAPUC. Mie, această carte mi-a deschis o nouă viziune asupra a ceea ce se petrece în spatele cortinei, atât a celei din spectacol intim al vieții, cât și din cel public, pe care-l afișăm mulțimii.

visuri de iarna

Vă las gândurile mele de bine!

Cu drag!

O voce la telefon care mi-a însorit ziua!

parinti

”Enigmatici și cuminți,

Terminându-și rostul lor,

Lângă noi se sting și mor

Dragii noștri, dragi părinți.”

– Adrian Păunescu

Astăzi am mers prin ploaie, am călcat prin băltoace și mi-am umplut încălțările cu noroi (Da, da! Pe anumite străzi din Chișinău găsești și așa ceva pe timp ploios!), am fost stropită de șoferii care gonesc mașina înadins (parcă) prin apele de pe lângă trotuarele pe care circulă pietonii și, ca să fie tabloul complet, mi s-a mai rupt și umbrela din cauza vântului nărăvaș care s-a stârnit în a doua jumătate a zilei.

Eram pornită serios să adaug acestei zile eticheta de cea mai urâtă zi a săptămânii când, pe neașteptate dar foarte bine-venit, am primit un apel telefonic de la o persoană dragă inimii mele. Dacă nu cea mai dragă! Mama m-a îmbrățișat în cuvinte calde și mi-a amintit cât de mult mă iubește! Nu știu cum alții, dar eu îmi iubesc părinții până la infinit. Cuvintele lor, de alint sau de îndrumare, sunt pentru mine o mângâiere curată.

Am uitat imediat de peripețiile neplăcute ale zilei și mi-am recăpătat culoarea în obraji, zâmbetul și buna dispoziție. E demonstrat lucru: Părinții mei, pentru mine, sunt cel mai bun remediu împotriva neplăcerilor!

Iubiți-vă și respectați-vă părinții cât mai sunt vii, cât mai sunt cu voi! Acesta este sfatul pe care îl dau întotdeauna prietenilor mei.

Firimituri într-o viață

Liniște

Atunci când afară plouă, iar eu stau cu nasul lipit de geam și urmăresc legănatul umbrelelor de pe drum.

Inspirație

Pietricelele alese cu drag și cu grijă de pe litoralul mării Mediterane, în Savona, în vara acestuia an. Poartă în ele ecouri diferite, liniști și spumă de valuri!

CIMG7179

Cărți

Care îmi plac și care nu-mi plac. Alte criterii nu am.

Prieteni

De pe aceeași lungime de undă.

Părinți

Izvor nesecat de dragoste și înțelepciune.

Vis

Cel mai mare!

 

Experiențe

Cu bune și rele. Toate din care înveți și crești.

Pack Nr.14 Other (28)

 

Soare

Din ochii mamei. Pentru că e de primăvară!

Dragoste

De Dumnezeu și de viață!

Pack Nr.14 Love (1)

Fiți buni cu voi și cu cei de lângă voi – ne îndemna adesea bunica, când ne strângea pe toți grămăjoară pe prispă, lângă ea – și viața voastră o să se umple de sens, de rost și valoare.

Lumea e plină de frumos și de lucruri care merită importanță. Fiecare idee, gând, preferință, părere pe care o aveți vă umple universul de personalitate, de voi înșivă. Conduceți-vă după gândul, atât de răspândit printre invingători, că ”dacă te iubești o să te iubească și cei din jurul tău”. Firimiturile vieții sunt doar o sursă de împlinire și bunătate, menite să-ți coloreze existența cu energie.

Oază de liniște în găoacea timpului

Sunt diminețile alea când te trezești cu un dor nebun. Un dor să-ți suni mama și s-o întrebi de sănătate, să vorbești cu tatăl tău și să vezi cum îi merg treburile, să auzi vocile fraților tăi și să știi că sunt bine. Un dor să-ți amâni toate planurile, să urci în mașină și să mergi acasă, în satul în care fiecare uliță îți amintește de alergările desculțe, de juliturile în genunchi și de năzdrăvăniile copilăriei. Un dor care îți amintește cine ești și de unde ai plecat, care sunt valorile tale și de unde ai învățat adevăratele lecții de viață, care te împacă cu tine și îți golește sufletul de neliniști. Un dor să mulțumești Domnului că exiști și că ai cu ce să întâmpini ziua de mâine.

Un dor să admiri fiecare pietricică în parte, pentru că fiecare ascunde o confesiune pe care o lăsai în urma ta când alergai să te joci cu alți copii. Un dor să te așezi pe prisma bunicilor, așa aspră cum este, încălzită de amintiri de neprețuit, sau să te cațeri în mărul mășcat și vânjos din fundul grădinii. Să stai pe o creangă, în bătaia vântului, și să mimezi descătușat cântecul unei ciocârlii (așa cum îți închipui tu că trebuie să fie), cum făceai altădată. Să atingi cu degetul văzduhul și să visezi ca și ieri că toată lumea e a ta. Că nimic nu s-a schimbat și că încă multe zile, la fel de fermecătoare, se întind în fața ta. E gustul acela de copilărie, amărui ca o gutuie și dulciu ca mierea de albine, care cântă pe coarda inimii o melodie ce va fi la modă în toate timpurile.

Nervi de toamnă

Brrr… Ce frig e! Şi la voi plouă? (afară, pe obraji, în suflet, mai ştiu…)

Pe mine m-a surprins ploaia în plină stradă. Mă gândesc: ce noroc că s-au inventat umbrelele! Mă mai doare sufletul când merg alert pe lângă parcul meu şi văd cum îi plâng copacii, dar nu pot rămâne la confesiuni… Nasul de sub umbrelă îmi aminteşte că trebuie să trec pe la farmacie.

E trist şi plini de nervi, ca-n poezia lui Bacovia. Dar zile din astea sunt indispensabile. La fel cum omului îi este absolut necesar să mai fie şi naiv, câteodată, şi implacabil. Astea îl ajută să-şi dezmorţească gândurile şi să nu uite că e o fire complexă, că laturile pozitive şi negative sunt necesare pentru a crea echilibrul, măsura, linia dreaptă…

bacovia

Toamna îşi amestecă culorile ca un pictor desăvârşit. Ştie exact când trebuie să traseze o linie mai întunecată peste nuanţele vii. Ştie şi despre cuvintele care alergă obosite printre rânduri. Oftează şi ea, că ştie… Face loc de sosire pentru altcineva şi ne lasă pe noi, trecătorii prin viaţă, să-i observăm toanele. Ce-i pasă ei dacă o aprobăm sau nu? Câţi oameni, tot atâtea toamne.

Of, anotimp cu miros de gutuie, te iubesc şi te urăsc totodată, ca-n poveştile frumoase de dragoste!

Cei mai buni prieteni ai omului sunt părinţii

Sergiu si Nina Raileanu. Cadou pentru mamica

Sergiu si Nina Raileanu. Cadou pentru cei mai scumpi părinţi din lume!

Pe măsură ce creştem ne dăm seama câtă valoare au… O ştiam foarte bine şi când eram mici şi le spuneam de nenumărate ori, la rugămintea lor, dacă îi iubim sau nu, dar anume când creştem mari conştientizăm cât de mult înseamnă pentru noi şi câtă greutate are acum acel ,,te iubesc” de atunci. Părinţii şi nu mama sau tata luaţi separat sunt izvorul vieţii şi al bunăstării noastre, atât fizice cât şi intelectuale. De la fiecare în parte învăţăm să iubim şi să înţelegem lumea, să luptăm pentru o viaţă mai bună şi mai frumoasă, să nu ne lăsăm bătuţi şi să ne îndeplinim visurile. Pentru că fiecare părinte e o lume aparte şi din lumea fiecăruia, dacă reuşeşti să o cunoşti, poţi să descoperi şi să iei pentru tine comori veritabile, pline de blândeţe, bunătate şi iubire. Un copil care-şi separă părinţii, punându-i pe trepte separate de admiraţie şi importanţă, o să-şi facă rău nu doar lui, ci şi părinţilor.

Ei sunt şi vor rămâne cei mai buni perieteni ai noştri, indiferent cât de mult vom greşi în faţa lor, cât de mult vom călca strâmb şi de câte ori vom uita de ei. Pentru că părinţii sunt cei care ne iubesc necondiţionat, cu o iubire pură, desăvârşită, incomensurabilă.

Părinţii spun că vom cunoaşte cum funcţionează dragostea lor şi de ce este atât de puternică  doar atunci când vom avea propriii copii. Cred că ei ştiu ce spun. Până atunci însă să nu uităm să-i iubim cu toată dragostea noastră, atâta cât este, şi să-i facem să se simtă importanţi, pentru că ei sunt reflectarea noastră, lumina noastră, tot ce însemnăm şi suntem noi înşine. Ei sunt comoara noatră adevărată!