Un interviu călduț, pentru zdg.md, despre romanul ”Singur în întuneric”, inspirație și planuri de viitor.
„Singur în întuneric” este un roman despre tineri, despre trăirile, emoţiile şi încercările pe care le trăiesc aceştia după plecarea părinţilor peste hotare. Tânăra autoare, Mariana Răileanu, a atins cea mai sensibilă problemă a socităţi contemporane, migraţia: plecarea părinţilor şi problemele cu care se confruntă copiii rămaşi acasă.
– Când ai început să scrii? Ce te-a motivat să începi să scrii?
– Poezii scriu de când eram elevă. Mă inspira orice: o melodie frumoasă, zgomotul picăturilor de ploaie sărutând asfaltul, imaginea dintr-o carte, un pom, o piatră, o persoană cu o anumită fizionomie, un anotimp, o pereche de cuvinte, un sentiment. La proză am trecut mai târziu. În cadrul atelierului de creație pe care l-am avut la facultatea de jurnalism, am avut curajul să scriu câteva capitole dintr-un roman și să le prezint profesorului. Nicolae Dabija a apreciat textul și a publicat un fragment în săptămânalul „Literatura și Arta”. Grație imboldului pe care mi l-a dat ulterior, m-am ambiționat să muncesc serios la romanul meu și astfel să-mi îndeplinesc unul din cele mai frumoase visuri!
– Deci, Nicolae Dabija, este mentorul tău care te-a încurajat să scrii?
– Da. Este foarte important să ai un mentor, mai ales dacă ești la inceput de drum. Un om capabil să te citească printre rânduri, cum s-ar spune.
– Cum a apărut ideea primului tău roman „Singur în întuneric?”
– Idei pentru romane vin din orice și de oriunde. Mai dificil e să le dezvolți, să creezi din acestea ceva care să merite. Subiectul romanului ține de istoria unei familii obișnuite, ca multe altele din Moldova, unde unul din părinți este nevoit să plece la muncă peste hotare pentru a-și putea întreține familia, iar cel de-al doilea părinte crește singur un copil. E o problemă actuală în țara noastră. Și dureroasă. Am considerat că acesta este un subiect mai puțin abordat în literatura basarabeană contemporană, în ciuda materialului amplu existent, și că pune o sumă de întrebări la care se merită de contemplat, analizat și găsit soluții.
– De unde a venit ideea titlului?
– Protagonistul romanului, Rareș, care crește într-o familie precum cea amintită adineauri, trece în viața sa prin încercări pe care nu orice tânăr de vârsta lui poate să le aibă. Să trăiască de mic departe de părinți presupune să-și formeze pe cont propriu o educație și o personalitate. Unii, în asemenea condiții, pot să-și fortifice caracterul și să devină exemple, alții, din contra, pot să decadă într-un hal demn de milă. Întunericul, în cazul lui Rareș, semnifică lipsa speranței la o răscruce de drumuri, încrederea slabă în sine sau în semeni, gânduri la granița între frumos și urât. Alegerile pe care le va lua în acest context și felul cum va trece peste impedimente ne va arăta cel fel de om a crescut în lipsa părinților.
– Ai avut și tu de suferit în urma migrării părinților, fapt care te-a motivat să scrii despre aceasta?
-Și la mine în familie unul din părinți este plecat peste hotare. Mulți dintre prietenii mei au, de asemenea, unul din părinți sau ambii plecați peste hotare. Și la facultate am avut colegi în asemenea situație. Din aceste perspective am avut posibilitate să văd rezultate diferite în formarea tinerilor ca efect al migrării părinților.
– Știu că ai studiat la ULIM, Jurnalism și Stiințe ale Comunicari, dar ai absolvit și Facultatea de Științe Economice. Cum se împacă cifrele cu cuvintele?
-Mulți mi-au pus această întrebare. Probabil pentru că oamenii văd între științele economice și cele umaniste o diferență mai mare decât este. De fapt mulți scriitori cu nume notorii din istoria universală au făcut școli care au puține tangențe cu lumea subtilă și absolut fermecătoare a cuvântului. Au și cifrele o muzică a lor. Un mister ispititor, care nu te mai lasă dacă-i pătrunzi esența. În cazul meu scrisul este ceva indispensabil, vital ca și aerul, ceva independent de rolul jucat în societate, fie că este de jurnalist, economist sau altceva.
– La moment te afli peste hotare, în Italia, este doar o escapadă pentru a te inspira pentru următoarele opere literare, ori te gândești să rămâi definitiv?
– Romanul „Singur în întuneric” l-am scris în atmosfera molcomă și caldă a Bologniei, în primăvara când împlineam 23 de ani. Al doilea roman îl scriu fiind tot în sânul familiei, de această dată în Torino. E un sentiment frumos să scriu alături de persoanele care îmi sunt dragi, care mă susțin și mă încurajează cel mai mult. Foarte curând voi reveni în țară pentru pregătirile succesoare etapei de scriere a cărții. Și aici urmează partea cea mai delicată, mai puțin ușoară. Căci să scrii un roman e abia începutul, să negociezi cu editurile și librăriile e muncă într-adevăr nu dintre cele mai plăcute. Dar ambiția și perseverența remunerează efortul muncii cu un rezultat pe măsură!
-În viitor unde te vezi, în Moldova sau alegii totuși Italia?
-În Moldova, desigur. În Chișinău am lucrat o perioadă de timp în presa scrisă, după facultate, apoi m-am reprofilat rapid în contabilitate. Intenționez să mă reintegrez în același domeniu curând după sosirea în țară și publicarea celui de-al doilea roman.
-Ce surprize literare pregătești de acestă dată pentru cititori și ce subiecte dorești să atingi?
-Rămân la proză, evident, și următoarea carte pe care o scriu este tot un roman. De această dată scriu un thriller cu elemente de fantastic și detectiv, așa cum sunt genuri mai aproape de sufletul meu. Din această ramură, mă inspiră enorm scriitori precum Agatha Christie, Stephen King, James Peterson, Teresa Solana și alții. Deoarece va fi un detectiv, e de la sine înțeles că organele legii vor lupta împotriva faptelor ilicite întreprinse de varii subiecți. Mai multe detalii în acest sens voi da mai târziu.
-Că tot ai enumerat prozatorii preferați din literatura universală, care sunt scriitorii români care te inspiră și îi citești?
-Citesc, admir și urmăresc poetii, precum și prozatorii lansați recent în lumea frumoasă a literelor basarabene, precum Lilia Calancea, Zina Zen, Tatiana Țîbuleac, Crina Popescu. Dar patima mea cea mai mare o formează scriitorii pe care i-am descoperit și îndrăgit încă de pe vremea liceului: Octavian Paler, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Nicolae Esinencu, Emil Cioran și mulți alții.
-Care a fost feedback-ul cititorilor după publicarea romanului „Singur în întunerci”?
-Am fost foarte fericită să primesc cuvinte de laudă de la nume sonore din literatura țării noastre, fapt ce mă ambiționează și îmi crește aripile cel mai mult. De la cititorii tineri feedback-uri primesc diverse. Unii dintre ei, considerând că n-am spus tot ce am vrut în acest roman, mă îndeamnă să continui cu volumul doi. E un sentiment plăcut și în același timp, motivant. Până la urmă feedback-urile continuă să vină, și asta e cel mai important.
Interviu realizat de Viorica Tcaci
