Monstrul de sub pat

Monstrul de sub pat
(nuvelă)

prieteneCopilăriile noastre se împleteau jucăușe într-un dans zburdalnic, ca să ne crească și să ne unească atât de mult, încât să ne pară imposibil de respirat aerul când nu mai eram alături. Oamenii ne numeau surori, deși nu eram de-un sânge și nici legături de rudenie de gradul 2, 3 sau 4 nu aveam. Tot ce aveam comun era că vorbeam aceeași limbă: a prieteniei.
Probabil emanam vreun soi de magie euforică, când mergeam împreună pe stradă, în parc, la bibliotecă, la cantină sau altundeva, pentru că toată lumea sclipea voiasă în jurul nostru și devenea mai bună. Emma mă tachina că e de vină chipul meu alb, creții bălai și deși și zecile de pistrui de pe nas, când eu știam că adevărata energie provine de la zâmbetul ei. Feciorelnic, larg, electrizant – acel zâmbet acapara de fiecare dată privirile asupra noastră, pe lângă că îi împodobea fața într-un mod absolut încântător.
Mergeam alături de ea și o ascultam cu fascinație cum sporovăiește. Gesticula și chicotea ca o mașină pusă în priză, atât de plină de energie era și atât de pornită să-și ducă până la capăt istorisirile. Eu o ascultam atentă, dar nu comentam nimic. Era ziua mea de naștere și așteptam dintr-un moment în altul să sară la mine să mă cuprindă, să mă pupe și să-mi ureze la mulți ani. Emma era singura dintre prietenii mei care nu mă felicitase, încă. Știam însă că o s-o facă. Avea ea tot felul de ghidușii în cap, dar nu uita niciodată de ziua mea.
-Prietenia noastră este adevărată tocmai pentru că este necondiționată, nu-i așa? se oprește ea și mă privește întrebător.
Acestea – serile – erau singurile momente când se apuca să filozofeze, să pună tot felul de întrebări și să uite cu adevăratelea să-și coboare gândurile de pe cer. Le uita acolo împreună cu privirea.
-Așa-i, îi răspund adormită și o las că continue.
Eu mă uit în sus și nu văd nimic. Nu sunt la fel de visătoare când văd luna și stelele deasupra capului meu. Culoarea cerului mă duce cu gândul la cadoul frumos și scump pe care i l-am dăruit cu două luni în urmă, când Emma a ajuns la frumoasa vârstă de 18 ani. Țin minte cu câtă grijă și cu câtă răbdare am adunat banii pentru ca să-i cumpăr bicicleta. Până să strâng suma necesară, am fost nevoită să renunț la banii mei de buzunar mai multe luni la rând. Râd de fiecare dată când îmi amintesc expresia chipului ei la primirea cadoului. Râd și acum. Emma mă vede râzând și nu înțelege. Eu tac. Prefer să clatin din cap la întrebările ei și să o las curioasă.
-Noi două o să fim prietene toată viața! îmi spune, apoi se întinde cu mână spre cer. Tocmai cădeau două stele și Emma lăsa impresia că vrea să le prindă.
Eu aștept. Știu că mi-a pregătit ceva frumos de ziua mea. În tot anul îmi face surprize. Dar e vulpe și nu-mi spune nimic. Mă lasă să clocotesc de curiozitate.
-Se face frig, nu-i așa? Iar tu răcești brusc de la fiecare adiere a vântului, îmi spune și îmi întinde haina ei. Hai să mergem acasă! O să venim aici și mâine!
Încuviințez și mă pornesc la pas domol alături de ea. Oare ce pune la cale? Nu a pomenit nici un cuvânt astăzi despre ziua mea. Nu mi-a aruncat nici măcar un „La mulți ani” chior. O fi indiferența parte din planul ei? Mă chinui să fugăresc un gând care nu-mi dă pace. Nu, nu putea să fi uitat…
La cotitura drumului ne dăm bună seara și ne despărțim. Eu alerg spre casă cu sufletul la gură: posibil că a pus la cale o petrecere surpriză, iar când voi intra în casă, se va aprinde lumina și toți prietenii vor tăbărî asupra mea cu flori și baloane. Și vom dansa și ne vom veseli toată noaptea!
Intru cu această speranță în casă și aștept răbdătoare. Deschid ochii și îmi dau seama că n-o să se aprindă nici o lumină, dacă nu întind mâna spre întrerupător să o ajut. Mama mă strigă din bucătărie și mă întreabă dacă mi-e foame. Nu mi-e. Alerg în camera mea și mă trântesc în pat, bosumflată. A uitat! Emma a uitat că astăzi e ziua mea de naștere.
A doua zi mă întâlnesc cu ea și îi răspund cu dragoste la îmbrățișare. Nu-i reproșez că a uitat de evenimentul meu important de ieri, și nici nu-i aduc aminte că nu mai am 17 ani, ci 18. Îi mai dau o șansă, pentru că e prietena mea cea mai bună, și n-o să mă supăr dacă mă felicită astăzi pentru ieri. Mama îmi spune mereu că e „mai bine mai târziu, decât niciodată!” și conștientizez că are dreptate.
-Nu ai uitat că…
Mă opresc și o privesc atentă.
-Nu ai uitat că astăzi avem la ora 18:00 lecția de dans cu domnul Călinescu?
Emma îmi aruncă o privire uimită.
-Să uit eu ceva? Parcă e posibil?
Da, nu e posibil! Doar că a uitat cu desăvârșire de ziua mea de naștere. Ori acesta e un eveniment totalmente lipsit de importanță pentru ea? Strânb din nas și îmi dau seama că afișez o față ridicolă. Emma mă ciupește de mână și îmi zâmbește îmbelșugat.
-Hai, ce ai? Nu ești în apele tale astăzi… Te-o fi supărat aseară monstrulețul de sub pat?
Emma râde. Mie nu-mi arde a glume. Meșteșugăresc în pripă o minciună proastă și fug de lângă ea. Da, halal prietenie, mă gândesc. Îmi dau seama că nici eu nu sunt o prietenă chiar bună, dacă mă rănește atât de grav faptul că nu însemn pentru ea la fel de mult cum înseamnă ea pentru mine. Prietenia necondiționată îmi devine brusc respingătoare.
Emma nu și-a amintit de sărbătoarea mea nici a treia zi. Nici a patra. Nici peste o săptămână. Nici peste două. Nu i-am amintit nici eu. Dacă a uitat, uitat să fie… M-am îndepăratat vizibil de ea în această perioadă și Emma nu a venit să mă întrebe de ce. O interesez atât de puțin, încât nu-i pasă dacă mai suntem sau nu prietene. Până la urmă e ceva firesc: întotdeauna ea a fost cea importantă. Iar dacă eu nu mai vin să petrec timpul cu ea, își poate găsi oricând alte prietene.
Peste câteva săptămâni de la ziua mea aud printr-o colegă de clasă că Emma pleacă. Tatăl ei a primit nu știu ce ofertă avantajoasă de lucru în orașul vecin și se mută acolo cu toată familia. Am simțit cum ceva înăuntrul meu moare, dar mi-am înăbușit repede sentimentul. „Și bine face că pleacă!”, i-am zis fetei care mi-a dat vestea și, ca să conving definitiv pe toată lumea că nu ne mai leagă nimic, am hotărât să nu mă duc la ea ca să-i urez drum bun. Emma a plecat fără să-mi lase vreun mesaj. Și odată cu ea au plecat ultimele mele speranțe…
Am rupt prietenia cu Emma dintr-un impuls egoist, și mă căzneam pentru asta. Acum Emma era departe și nu puteam să fug la ea ca să-mi cer iertare și să-i spun cât de rău îmi pare. Iar ca să-i scriu sau s-o sun nu aveam destul curaj. Nu-mi mai păsa că a uitat de o nenorocită de dată din calendar. Nu mă deranja nici dacă era ea mai importantă decât mine. Vroiam doar să o am alături, să-i admir zâmbetul și să o ascult sporovăind. Draga de Emma! Adorata și minunata mea prietenă!
În seara când Emma a plecat cu familia ei din oraș, m-am închis în camera mea și mi-am pus căștile în urechi, să ascult muzică. Mama a bocănit repetat în ușă și a insistat să vorbim. I-am deschis.
-M-am gândit că o să vrei să vorbești cu cineva. Am o oră liberă până se coace prăjitura.
Mama m-a privit cu dragoste și s-a așezat pe marginea patului. M-am ridicat spre ea și am cuprins-o ca răspuns.
-O să-mi fie dor de ea…
-Poți să o vizitezi când ești în vacanță! mă încurajează mama.
Am surâs gânditoare și am tăcut. Mama nu știe că ne-am certat.
-Când erai micuță și îți era frică să dormi singură, Emma venea la noi și dormeați împreună, îți amintești?
Mama vrea să depănăm amintiri. E o romantică incurabilă, ca și Emma.
-Cum aș putea să uit? Îmi închipuiam că sub pat trăiește un monstru rău și mi-era frică să dorm. Iar Emma, pentru că era mai curajoasă, se strecura sub pat ca să-mi dovedească că nu este nimeni acolo, apoi mă chema și pe mine. După ce coboram lângă ea,  improvizam împreună un cort comod și stăteam acolo. Ne jucam și spuneam povești până adormeam! Era un ritual al nostru, care ne unea și ne făcea să zâmbim.
Mă dau jos de lângă mama și mă strecor sub pat, ca să improvizez scena din copilărie. Mama se uită la mine și râde, iar eu înlemnesc. Sub pat găsesc un set de felicitări frumos colorate, confecționate manual, o cutiuță aurie, nu foarte mare, și un ursuleț de pluș. Iau felicitările, încep să le răsfoisc de zor și mă trezesc cu scrisul citeț, de mâna, al Emmei în fața ochilor. În fiecare felicitare este descris succint câte un lucru pentru care îmi mulțumește. În cutiuță găsesc o scrisorică micuță în care îmi urează la mulți ani și îmi spune despre ursulețul pe care mi-l lasă ca să mă păzească în nopțile când o să-mi pară că este un monstruleț sub pat. Îmi curge o lacrimă pe obraz. Îmi amintesc ca prin ceață că Emma a fost la mine cu o zi înainte de data mea importantă din calendar. Ba chiar am lăsat-o singură în cameră, pentru 5 sau 10 minute, când m-am dus să aduc înghețată de la bucătărie.
Ies de sub pat îmbujorată și întristată simultan.
-Dar nu e corect… Nu mi-a spus nimic… Cum puteam să ghicesc așa, pur și simplu!?
Mama se uită la mine și nu înțelege. Eu mă foiesc prin cameră încrețindu-mi fruntea, apoi dau cu ochii de haina Emmei, cea pe care mi-a împrumutat-o ea în acea seară ca să nu-mi fie frig și pe care, din neglijență, am uitat să i-o întorc. Mă apropii în fugă și încep să o întorc pe toate părțile. Găsesc în buzunarul interior, din partea dreaptă, un bilețel în care Emma face aluzie la jocul nostru preferat din copilărie. Cel cu monstrul de sub pat, evident!
M.R., martie 2015

Anunțuri

Un gând despre „Monstrul de sub pat

  1. Da, se presupune că prietenii adevărați se cunosc de-a amănuntul, dar eu cred că mai există unele lucruri așezate de așa natură, încât nu se pot întâmpla altfel. Nu știu, poate-i spune destin, hazard sau accident… cert e că poate păți oricine ce a pățit protagonista.
    Frumos ai așternut această nuvelă, Mariana. M-a ținut captiv până la final. M-am întristat un pic dar știu sigur că cele două se vor mai vedea sub cele mai bune auspicii. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s