Să răsfățați copilul sau nu?

copil alintatCând văd un copil de 5 ani cum se cațără peste oaspeți când aceștia stau la masă cu părinții lor, îl consider lipsit de educație și îmi devine imediat respingător. Nu suport copiii alintați. Or fi ei frumoși, și gingași, și dulci ca niște flori, dar când se alintă în fața mea mă sufoc.
O scenă similară am trăit recent la o cină la niște prieteni ai părinților mei. Femeia (o doamnă de vreo 30 și ceva de ani) își tot pupa băiatul din cinci în cinci minute și-l încuraja la toate năzdrăvăniile pe care le făcea prin cameră, dar trecea cu vederea când acesta îi trăgea de picioare pe invitați, pe sub masă, îi apuca de mâini sau de haine când aceștia încercau să mănânce sau le șuiera la ureche cu un trombon când îi venea cheful.
Copilul căuta să fie luat în seamă și făcea tot ce-i stătea în putință ca maică-sa să-l mai sărute o dată, să-și mai treacă mâinile prin părul lui înfoiat ca să-l netezească, să-l mai apuce drăgăstos de obraji, să-l mai cuprindă și să-i mai spuie cât este de frumos și de dulce. Îi displăcea copilului că mama lui își împărțea atenția în jumătate între el și oaspeți și făcea tot posibilul ca s-o recupereze pe toată.
-O să creșteți din el un Domn Goe!, îi spun femeii pe un ton amical, încercând să-i atrag atenția asupra dragostei exagerate pe care o revarsă asupra copilului. Lăsați-l să mai respire, să mai cadă pe jos și să se ridice singur, să vă caute afecțiunea atunci când are nevoie.
Femeia m-a privit înțelegătoare și a schițat un zâmbet amar în colțul gurii.
-Pe mine mama nu m-a mângâiat când am fost micuță. Nu îmi amintesc să se fi apropiat vreodată de mine ca să mă sărute, ca să mă cuprindă sau ca să-mi spună că mă iubește. Nu mi-a dat niciodată din dragostea ei, nu am văzut-o zâmbindu-mi cu blândețe și nici nu mi-a dat vreun sfat părintesc când aveam nevoie. Iar eu am avut atât de mult nevoie de dragostea ei! A fost tot timpul distantă și rece.
Femeia și-a privit copilul cu dragoste și l-a pupat pe obraji, după care l-a trimis să se joace în camera cealaltă.
-Am să dau copilului meu dragostea pe care eu n-am avut-o de la mama mea. Am să-l cuprind și am să-l pup de un milion de ori, și am să-i spun în fiecare zi cât de mult îl iubesc. Chiar cu prețul că-l cresc răsfățat. Vreau ca acest copil, atunci când va fi mare și va avea propria familie, să-și poată aminti că mama lui l-a iubit. Că mama lui l-a ocrotit și i-a fost tot timpul alături cu o vorbă bună. Că mama lui ține la el și îi dorește binele.
Răspunsul femeii m-a înduioșat. Fiecare copil vrea să fie iubit și mângâiat de mama sa. Eu am avut parte de asemenea dragoste și mi-am închipuit că e firesc să o fi avut fiecare om de pe pământ. Nu îmi închipui cum e să ai o mamă care nu te cuprinde și nu te sărută, care nu te întreabă dacă ești bine și nu îți spune niciodată că te iubește. O mamă care ți-e mamă doar teoretic, nu și sufletește. Vreau să cred că toate mamele își iubesc copiii și reușesc să le și spună asta, măcar din când în când. Iar dacă aveți copii geloși sau egoiști, lăsați-i să se joace în altă cameră când aveți oaspeți, încercați să le oferiți iubire fără să-i transformați în niște Goe iritanți și ineducați.

Anunțuri

2 gânduri despre „Să răsfățați copilul sau nu?

  1. Excesele nu au priit nimanui, niciodata, Cu atat mai putin unui copil, in plina educatie si deprindere. Va fi un copil dificil cel din povestirea ta, un copil care va considera ca nu face nimic rau orice prostioara ar face, va stabili cu greu in adolescenta diferenta dintre bine si rau, corect sau gresit. La maturitate va lua multe decizii neinsiprate.
    Cea mai mare greseala a unui parinte e sa incerce sa indrepte greseli din copilaria lor in acest fel.
    Buna seara, Mariana.

  2. Asta îmi aminteşte de o discuţie pe care am avut-o cu cineva apropiat referitor la excesul de răsfăţ privind copiii lor (3 la număr). Pe vremea când era doar unul era destul de rău şi foarte dificil să te înţelegi cu oărinţii din cauza copilului, dar după ce au apărut şi ceilalţi, care mai de care în competiţie unul cu celalalt pentru mama lor şi atenţia ei, a fost mult mai rău. Aşa că eu, dându-mi propriul exemplu şi copil (care era deja mare şi care deşi a fost foarte iubit a ştiut întotdeauna de reguli) i-am zis că este greu, dar trebuie să ştii să fii fermă câteodată cu cel mici. Ea a spus că ea o mamă bună şi nu poate să fie rea cu copiii ei. Pentru binele copiilor trebuie să aplici nişte reguli de bună purtare. Este mai uşor pentru ei când cresc mari, când intră în colectivitate şi devin parte a societăţii. Există şi mama care n-ar trebui să fie mame – privitor la mama acelei femei despre care povesteşti, dar noi toţi greşim sub o formă sau alta faţă de copiii noştri. Când cresc mari, din cauza asta ei aleg să facă altfel decât părinţii şi greşesc în alt fel faţă de copiii lor. Trebuie să decidem care ar putea fi răul mai mic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s