Reduceri cu parfum de carte

Iarna vine cu reduceri frumoase nu doar la beculețe, clopoței, brăduți și alte obiecte necesare pentru a petrece sărbătorile frumos, ci și la cărți! Astăzi am avut surpriza plăcută să descopăr la Librarius – librăria de pe bulevardul Moscovei – reduceri de până la 50% la majoritatea cărților! Da! Da! Chiar așa! Aveți șansa să cumpărați acum cărțile care vă plac la prețuri mai mult decât bune.

Eu nu am stat mult pe gânduri și m-am răsfățat cu un cadou pe cinste: șase cărți din colecția detectivelor scrise de Agatha Christie – cea căreia i se spune Regina Crimei. Cărți la Librarius sunt atâtea cât să mulțumească orice moft, iar dacă se întâmplă să trăiți prin preajmă, eu vă invit să intrați în această librărie și să vă bucurați și voi de reduceri. Faceți rost de o carte pentru voi sau pentru ca s-o dăruiți cuiva drag de Anul Nou!

Cărți de Agatha Christie

Cărți de Agatha Christie

Pentru că Agatha Christie a scris cele mai bune detective, și pentru că e autoarea mea preferată când vine vorba despre acest gen de cărți, mi-am propus să fac rost de întreaga sa colecție până să intru în 2015.

Ultimele cazuri ale lui Miss Marple, cartea pe care am terminat-o de citit cu o oră înainte să scriu acest articol, cuprinde o colecție inedită de povestiri în care Miss Marple își exercită cu măiestrie talentul de detectiv și descoperă răufăcătorii celor mai ciudate crime. Autoarea ne dă destule indicii înainte să ne dezvăluie cine este criminalul, astfel că putem descoperi identitatea acestuia odată cu detectivul sau chiar înaintea lui. „Cazul îngrijitoarei”, „Cazul menajerei fără cusur” și „În oglinda misterioasă” sunt povestirile mele preferate din prezenta carte. Nu este o carte greoaie și nici nu se întinde pe prea multe pagini. E o carte perfectă pentru când vrem să ne relaxăm după o zi obositoare de muncă sau pentru când vrem pur și simplu o carte ușoară, care să ne distreze.

Ultimele cazuri ale lui Miss Marple

„Un exemplu de deducție psihologică mai inteligentă nu există!”, se spune despre Întâlnire cu moartea. O carte ceva mai plină, din seria Hercule Poirot, cu o poveste originară și captivantă, așa cum ne obișnuiește Agatha Christie. Hercule Poirot apare și aici într-o imagine impozantă, cu mustățile bine aranjate și cu renumitele sale celule cenușii în funcțiune, pregătit să demonstreze un caz de crimă acolo unde toată lumea presupune că a fost o moarte naturală. O femeie își tiranizează familia pânâ este găsită moartă. În vizorul detectivului intră toți memrii familiei acesteia, pentru că aveau fiecare motive temeinice să dorească moartea mamei lor, cât și persoane implicate indirect, din afara familiei. Acest roman îl aliniez printre cele mai bune romane ale autoarei, alături de ”Crima din Orient Express”, ”Zece negri mititei”, ”Criminalul ABC” și altele.

intalnire-cu-moartea-editia-2012_1_fullsize

 

  • Hercule Poirot este personajul care i-a adus Agathei Christie faima internațională.
  • Hercule Poirot a devenit unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria literaturii. Și-a făcut debutul în 1920, în „Misterioasa afacere de la Styles”, și a avut o carieră de peste cincizeci de ani. S-a bucurat chiar de un necrolog pe prima pagină din The New York Times, în 1975, după publicarea romanului „Corina: Ultimul caz al lui Poirot”, fiind singurul personaj fictiv care a avut parte de o astfel de anoare.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s