Cum să fii pregătit pentru universitate. Sfaturi utile

primul-an-de-facultate

  • Începutul

Aproape o săptămână de la începerea anului de învăţământ o să fii martorul unui haos desăvârşit. Studenţii o să umble în grupuri mari şi gălăgioase ca să nu se piardă prin labirintele celor câteva etaje ale univeristăţii până vor memora unde sunt localizate toate aulele în care îşi vor desfăşura orele de curs. Aşa că o să fii călcat foarte des pe picioare şi înghesuit, ba uneori ţi se va răspunde şi brutal. Pregăteşte-te să ceri ajutorul unui profesor dacă te pierzi de restul grupei şi nu ştii cum să găseşti blocul A, B sau mai ştiu care regiune a clădirii unde ai orele în ziua respectivă.

Dacă la liceu ţi se da un carnet în care îţi notai notele, la universitate o să ai o matricolă pentru acest lucru. Încearcă să ai în ea toate semnăturile şi notele profesorilor puse la timp, inclusiv ştampilele necesare, altminteri rişti să nu fii admis la examenele de stat. Notează într-un carnet numele tuturor profesorilor cu care ai ore şi solicită de la mediatecă întregul material de curs al acestora – te va ajuta să te pregăteşti mai bine pentru teste. Frecventează bibliotecile de la fiecare etaj, poţi găsi cărţi foarte bune pentru profilul tău şi, pentru că se dau acasă cu împrumut, eşti scutit să cheltui sume enorme ca să ţi le procuri de la librării. Asigură-te că ai la tine carnetul de student, cărţile se eliberează la prezentarea carnetului.

  • Profesorii

Când vii la universitate nu interesează pe nimeni cât de „vedetă” ai fost la colegiu sau la liceu, dacă ai avut 10 pe linie şi dacă ai fost şef de clasă sau nu mai ştiu ce. Aici eşti la un nivel cu toţi ceilalţi şi trebuie să munceşti mult ca să demonstrezi că eşti bun, trebuie să ai atitudine, să-ţi exprimi părerea şi când ţi se cere, şi când nu ţi se cere, să spui mereu ce-ţi place şi ce nu-ţi place, să critici unde consideri că este nevoie, să propui soluţii şi să crezi în tine. Dacă tu te vei lua în serios, şi cei din jurul tău te vor lua în serios.

La fiecare semestru obiectele de studiu se schimbă, la fel şi profesorii. Aşa că nu aştepta să treacă trei luni ca să te deprinzi cu ei sau ei să se deprindă cu tine. Chiar de la primele ore de curs demonstrează perseverenţă, seriozitate şi interes pentru studii. Vino la fiecare oră cu informaţii şi cercetări suplimentare, cu liste de 4 -5 întrebări pe care să le pui profesorului, lucrează în grup cu mai mulţi colegi. Nu permite să se termine semestrul şi profesorul la care susţii examenul să uite cum te numeşti.

Foloseşte tactica ,,Cere şi ţi se va da!” în orice situaţii, ( de ex: când vrei să ţi se mărească o notă). Funcţionează de fiecare dată. Nu ezita să ceri să ţi se explice de două ori acelaşi subiect. Cunoaşte-ţi drepturile şi obligaţiunile.

  • Mitul ,,Grupa unită”

Am făcut două facultăţi în două domenii total diferite ( Ştiinţe Economice şi Litere). Am avut două grupe a câte 30 de colegi fiecare. Să nu credeţi că la universitate e ca la liceu – ,,Unul pentru toţi şi toţi pentru unul”, pentru că e foarte departe de adevăr. Chiar dacă în primul an de facultate o să aveţi impresia că sunteţi uniţi şi o să vă mândriţi cu asta, foarte curând o să vă convingeţi că nu este aşa. După ce o să vă cunoaşteţi mai bine o să observaţi cum cei din grupa voastră se dispersează, cum se formează renumitele ,,grupuşoare”, cum începe să lupte fiecare pe cont propriu şi pentru interesele proprii. Dacă eşti din ăia care nu deschid gura şi nu ies în evidenţă cu nimic, se prea poate ca mulţi dintre colegii tăi nici să nu ştie că le eşti coleg şi că frecventaţi aceleaşi cursuri. Nu permite să treci prin facultate ca o fantomă.

  • Oportunităţi

La universitate o să ai parte de diferite oportunităţi. Nu le lăsa să treacă pe lângă tine. La majoritatea orelor deschise care se fac în incinta universităţii vin profesionişti renumiţi, businessmeni celebri şi oameni de succes. Participă la fiecare întrunire, la fiecare training, la fiecare simpozion care se desfăşoară în universitatea ta. Vei reuşi să acumulezi cunoştinţe temeinice, să-ţi umpli agenda cu numere importante de telefon, să ţi se propună colaborări şi să-ţi formezi un CV bogat. Fiecare oportunitate este o şansă a ta pentru dezvoltare.

Indiferent ce universitate/facultate alegi, nu uita că acesta este un pas foarte important în viaţa ta şi că numai de tine vor depinde rezultatele alegerii tale! Mult succes!

Anunțuri

4 gânduri despre „Cum să fii pregătit pentru universitate. Sfaturi utile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s