Despre timp şi iubire

fata

Vera, o fată cu care mă jucam des în copilărie, îmi spunea că n-o să se întâlnească cu nici un băiat până n-o să împlinească vârsta de 22 de ani. Nu avea nici o restricţie din partea părinţilor, nu făcea parte din secte religioase, nu era nici proastă şi nici urâtă, dar îşi fixase ideea că această vârstă e perfectă pentru implicarea într-o relaţie şi nimic nu a putut-o influenţa să-şi schimbe părerea. Când am întrebat-o ce o să facă dacă se îndrăgosteşte de cineva înainte de 22, Vera mi-a spus că va ignora orice sentiment şi că în asemenea caz îşi va îndrepta toată energia sprea realizarea lucrurilor cu adevărat importante. Şi s-a ţinut de cuvânt. Când a împlinit 18 ani, Vera s-a îndrăgostit  de un băiat din clasa paralelă. Probabil că şi băiatul o plăcuse, pentru că începuse să-i facă tot felul de cadouri, să-i dăruiască flori şi să-i cerşească atenţia cu o răbdare ieşită din comun. Vera şi-a păstrat inima rece în ciuda sentimentelor care o încercau, şi după un an de zile băiatul a renunţat să mai încerce. Aşa s-a terminat prima poveste de dragoste a Verei: fără să înceapă. Când a împlinit 22 de ani, Vera a încercat să-l caute pe acel băiat, dar nu l-a mai întâlnit niciodată. Astăzi Vera regretă că nu şi-a oferit o şansă şi nu şi-a trăit prima poveste de dragoste cu adevărat.

Există lucruri pe care trebuie să le trăieşti la timp, altminteri nu le mai trăieşti niciodată. Nu sunt împotriva planurilor de viaţă, nu. E frumos să ai unul şi să te ţii de el cu încăpăţânare, dar în viaţă sunt momente când trebuie să uiţi de scenarii şi de tot felul de puncte înscrise în calendar ca să începi să trăieşti cu adevărat.

Să trăieşti fiecare eveniment la timpul când se întâmplă în viaţa ta nu e doar firesc, ci şi frumos. Să iubeşti, să-ţi faci prieteni, să visezi, să crezi în viitor, să munceşti, să împrăştii bunătate şi dragoste – nu trebuie să-ţi programezi ca să le faci pe toate. În fiecare zi e momentul potrivit ca să trăieşti cu adevărat. Nu peste un an, nu peste doi, nu peste zece. Mesajul acestui text are anumite tangenţe şi cu sloganul blogului meu, un citat de Goethe: ,,Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi.”

Anunțuri

12 gânduri despre „Despre timp şi iubire

  1. ” Nimic nu valoreaza mai mult ca ziua de azi ”
    a spus pe buna dreptate Goethe ! 🙂
    ” Dacă nu scrii poezia atunci când ţi-a venit inspiraţia,n-o vei mai scrie niciodată.
    Sau o vei scrie mai târziu, dar altfel de cum ţi-ai dorit ”
    a spus poetul anonim !! 🙂 🙂
    Dar tot romanul din popor a spus cel mai bine :
    ” Nu lasa pe maine, ce poti face azi ” !!! 🙂 🙂 🙂

    In concluzie, VERA a gresit
    Iar când si-a dat seama,
    Cel pe care-n urma l-a parasit,
    Plecase acasa la mama 😦 😦 😦
    Paste Fericit !
    Aliosa.

  2. Thanks for the article, is there any way I can receive an email whenever you publish a new update? beedecddcfff

  3. Că veni vorba de Vera, nu pot înțelege oamenii care nu își lasă inima să își urmezze dorințele.Împlinire fără dragoste nu există.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s