Cele mai bune 10 lecturi ale anului

q

Să citeşti o carte nu e mare şmecherie. Oricine o poate face dacă cunoaşte alfabetul. Dar să citeşti o carte şi să înveţi ceva bun pentru tine din această carte este ceva! În acest an am citit cărţi care m-au impresionat nespus şi cărţi despre care am preferat să nu amintesc pe blogul meu. Cărţi mai bune şi mai puţin bune, de autori cu renume şi de autori la început de drum. Importantă este urma pe care a lăsat-o în inima mea fiecare carte pe care am citit-o. Pentru că din fiecare lectură am avut ce învăţa. Iată cele zece cărţi care au intrat în lista mea cu „cele mai bune lecturi” din 2013:

1. „Calomnii mitologice” de Octavian Paler;

Dacă te încumeţi să te înfrupţi din fărâmele conferinţelor nerostite ale mult îndrăgitului autor, vei descoperi adevăruri şi gânduri profunde, relevante, expuse logic şi reprezentativ, care te vor face să-ţi schimbi irevocabil anumite păreri despre eroii mitologici, şi nu numai. În această carte vei citi despre Narcis, Don Juan, Don Quijote, Procust, barbari, ş.a. dintr-un alt punct de vedere. Această scriere lansează întrebări care dau de gândit şi te pun în situaţia de aţi dori să te adânceşti în lectură, să faci propriile tale cercetări, că compari anumite lucruri şi să-ţi formezi o opinie (în privinţa mitologiei) care să stea în picioare. Este o carte de nota zece care-şi merită pe deplin poziţia de întâietate în lista mea cu cele mai bune lecturi ale anului.

2. Volumul „Cele mai frumoase poezii de dragoste”;

Poezia îți mângâie sufletul, cântându-ți melodia vieții într-o manieră mai fină, în toate tonalitățile posibile și imposibile. Volumul de faţă este o frumoasă culegere de poezii de dragoste, scrise de nume celebre precum: H.Heine, M.I.Lermontov, W.Shakespeare, Voltaire, A.S.Pușkin, S.Esenin, P.Verlaine, V.Hugo ș.a. În prima parte a cărţii găsim poezii semnate de Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Bacovia, Blaga, Labiș, Vieru etc. Şi dacă nu cu o poezie de dragoste şi cu o ceaşcă de ceai fierbinte, atunci cu ce îţi poţi mângâia mai bine sufletul într-o iarnă rece precum aceasta? Iată încă o carte de nota 10!

3. „Nuntă în cer” de Mircea Eliade;

Mircea Eliade m-a întâmpinat iniţial cu înfiorătorul roman de dragoste „Maitreyi”, ca apoi să mă cucerească definitiv cu „Nuntă în cer”. Romanul de faţă istoriseşte două poveşti de dragoste împletite în jurul unuia şi aceluiaşi personaj feminin: Ileana-Lena, care este pentru cei doi eroi, Mavrodin şi Hasnaş, întruchiparea vie a idealurilor lor despre dragoste. Eliade vorbește în roman despre o iubire absolută, atribuind combinația Femeie-Bărbat unui tot întreg, făurind-o ca pe o unitate. Așa cum două trupuri se regăsesc într-o îmbrățișare, două suflete se unesc pentru totdeauna într-o dragoste divină, cerească, completându-se reciproc. Întregindu-se.

4. „Ana Karenina” de Lev Tolstoi;

Romanul este numeros prin numărul personajelor, marea majoritate din spațiul citadin. Tolstoi redă în cea mai originală formă întreaga splendoare a societății rusești aristocrate. În roman sunt tratate, prin intermediul discuțiilor dintre cele mai simandicoase personaje, teme legate de viață, moarte, iubire, fericire, trădare, onoare, destin, familie, credință ș.a. Este prezentată detaliat întreaga gamă de plăceri și îndeletniciri ale nobilimii, cât și a mojicilor și a intelectualilor de la ţară. Detaliile, în romanul de față, nu umplu greoi conținutul cărții, ci doar oferă o plăcută notă de atractivitate celor expuse. Soarta Anei, care iubeşte pe cineva în afara căsătoriei, în ciuda opreliştilor societăţii şi a propiei conştiinţe, ne frământă şi ne atinge pe fiecare în funcţie de cum calificăm fapta pe care eroina a săvârşit-o în numele dragostei.

5. „Om bogat om sărac” de Irwin Shaw;

Citind această carte, gândul ne duce le veșnica confruntare dintre bine și rău, specifică basmelor. Doar că familia care constituie subiectul romanului nu este nici pe departe una ”de basm”. Și nici pe departe una care poate servi ca model pentru altele. Realitatea descrisă în acest roman prin prisma unei familii cum este familia Jordache sperie. Într-o oarecare măsură. Soția cere bani soțului (într-un acces de furie) dacă acesta mai vrea să fie lăsat în patul conjugal, soțul e tiranul familiei (ucigând la viața sa doi oameni), Thomas îl moștenește, trândăvind pe toate străzile în căutare de victime în care să-și astâmpere furia și agresivitatea, luându-i la pumni pe cei care-i stau în cale, Gretchen se culcă pentru bani cu Boylan, un bărbat în vârstă, și numai Rudolph s-ar părea că a greșit născându-se într-o astfel de familie, fiind educat, liniștit, inteligent și răbdător, stăruindu-se să intre fiecăruia în voie, fără a-și încălca principiile. O carte despre bine şi rău, despre frumos şi urât, despre viaţă şi moarte.

6. „Idiotul” de Dostoievski;

O carte extraordinară prin prisma filozofică în care sunt redate anumite subiecte (moarte, dragoste, religie). “Idiotul” m-a ţinut pe jar o săptămână întreagă, hrănindu-mă cu emoţia celor mai neaşteptate scene şi întorsături de situaţie, oglindindu-mi prin imaginea ansamblului de persoaneje (portretizate atât de bine de autor), tipurile celor mai originali oameni. Analizele profunde pe care le strecoară autorul prin gura protagonistului te pun numaidecât pe gânduri (vedeţi discursul lui Mîşkin despre pedeapsa cu moartea; sau cel despre religii). Ai ce să iei şi ce să gândeşti din fiecare discurs în parte, şi sunt destul de multe. M-a luat oarecum prin surprindere finalul romanului, dar nu vreau să insist prea mult asupra acestui moment…

7. „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell;

O carte despre dragoste şi război. Citind acest roman ai impresia că simţi pe propria piele cât de înspăimântătoare pot fi urmările războaielor, cât de cruntă poate fi foamea, cum e să-ţi pierzi familia şi să trăieşti de azi pe mâine, fără o fărâmă de speranţă. Eroina principală este mai puternică decât zece bărbaţi luaţi împreună şi are o voinţă şi o tărie de caracter admirabile, în ciuda obsesiei făcute pentru un bărbat care iubeşte pe alta.

8. „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!” de Nicolae Dabija;

Nu vă îndrăgostiți primăvara! este titlul nuvelei din cartea cu același nume, de Nicolae Dabija. Această carte este una de suflet, aşa cum am clasificat, de altfel, toată creaţia scriitorului. Am apreciat ca demne de zece cu plus, patru dintre nuvelele din carte: “Omul care şi-a vândut visurile”, ,,Trenul spre paradis pleacă la timp”, ,,Îngerul păzitor” şi nu în ultimul rînd ,,Nu vă îndrăgostiţi primăvara!” Aşa cum Nicolae Dabija este şi un grafician extraordinar, ne-a bucurat cu ilustraţii de acest gen la fiecare din cele 16 nuvele din carte.

9. „Trei într-o barcă” de Jerome K. Jerome;

Acest scriitor este descoperirea mea pentru anul 2013! Comicul romanelor sale este de-a dreptul cuceritor! Această carte m-a dus numaidecât cu gândul la apele învolburate ale mării, pe care le prefer munţilor şi altor puncte ademenitoare de pe hartă când vine vorba de alegerea unei destinaţii pentru călătorii. Cei trei eroi ai romanului: autorul, George şi Harris, (fără a mai socoti şi câinele) pornesc să petreacă două săptămâni pe apele Tamisei, întru a se întrema de sutele de boli de care li se năzare că suferă. Situaţiile comice prin care trec aceste personaje te binedispun şi te încurajează să citeşti cu pas galopant. Un gând din carte care mi-a plăcut: ”Aşa e viaţa, iar noi suntem precum iarba care se coseşte şi e pusă la cuptor ca să se usuce” .

10. „Departe de lumea dezlănţuită” de Thomas Hardy;

E prima carte de Thomas Hardy pe care am citit-o, dar bănuiesc că nu și ultima! Am observat în scrierile sale un foarte dezvoltat simț al detaliului, fapt care mi-a amintit de latura descrierilor sugestive și caracteristice ale lui Balzac. Pune atâta stăruință în cuvintele sale încât ai impresia că crește sub ochii tăi întregul peisaj rural pe care ți-l prezintă. Plus că și subiectul romanului nu te lasă pasiv: O frumoasă poveste de dragoste (sau mai multe :) ) care se înaripează la o fermă! Tânăra Bathsheba (independentă, sigură pe sine, răutăcioasă pe alocuri și neasemuit de frumoasă), devenită stăpână a unei ferme după moarte unchiului său, ajunge să-i farmece pe toți prin trăsăturile cu care a înzestrat-o mama natură. De aici și cei trei pretendenți la dragostea tinerei domnișoare: oierul și fostul fermier Gabriel Oak, fermierul Boldwood și generalul Troy. Toți foarte diferiți unul de altul și în același timp foarte hotărâți să câștige inima Bathshebei.

Care sunt cărţile care v-au marcat pe voi, pe parcursul anului 2013?

Anunțuri

14 gânduri despre „Cele mai bune 10 lecturi ale anului

  1. Dragă Mariana, îţi doresc din tot sufletul meu ca în toate zilele vieţii tale să fii sănătoasă şi fericită.
    Să dea Bunul Dumnezeu ca anul 2014 să fie aşa cum ţi-l doreşti tu să fie şi să ne regăsim, sănătoase şi voioase.
    Te îmbrăţişez cu mult drag.
    La mulţi ani, Mariana! 🙂

    • Multumesc foarte frumos pentru calda urare!
      Vă doresc la fel, un an nou frumos, în care fericire să vă împletească fiecare clipă, fiecare moment al vieţii!
      La mulţi ani şi sărbători fericite!!!

  2. Anul acesta am citit ”Viața pe un peron” de Octavian Paler, mi-a dat mult de gândit și a devenit cartea mea preferată. Lista e tare frumoasă, o să mă inspir de aici când o să caut o carte bună 🙂
    La mulți ani și an nou fericit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s