,,Pisica” de George Simenon

pisica

Mai mulţi cunoscuţi au calificat cartea în cauză ca fiind plictisitoare (alţii, mai rău…) Asta m-a întristat. E păcat că unii nu pot să citească printre rânduri, nu sânt capabili să pătrundă după cortină, pentru a vedea miezul lucrurilor (aşa neplăcut, câteodată, cum este), nu pot să trăiască povestea eroilor cu ochii sufletului, ci ştiu doar să critice, rece, indiferent, fără însufleţire tot ce le trece prin mână.

Cartea aceasta e deosebită de altele din mai multe considerente. Pe mine personal m-a pus faţă în faţă cu o realitate izbitoare, dureroasă, inevitabilă. O realitate care trece pe lângă noi zi de zi şi pe care, cel mai des, ne prefacem că nu o observăm. Despre bătrâneţe am mai citit şi în ,,Calomnii mitologice” şi am fost, oarecum, pregătită pentru a întâmpina cartea de faţă cu mai multă înţelegere.

Povestea bătrănilor Emile şi Marguerite, primul de 73 de ani şi al doilea de 71, este împletită cu comic şi tragic în acelaşi timp. Pare banală, la prima vedere, cu nimic deosebită de alte poveşti de acest gen, dar sesizezi imediat măiestria şi uşurinţa cu care autorul dezvoltă tema, atingând substraturi foarte fine, greu de abordat în literatură şi-i înţelegi unicitatea. Cei doi soţi trăiesc, parcă, o a doua poveste de dragoste, întrucât se poartă unul cu altul ca doi îndrăgostiţi care-şi căşunează reciproc necazuri pentru a se face remarcaţi. Ce-i drept, „jocul” lor ne confirmă, la scurt timp, că dragostea lor e doar presupusă, cu foarte puţin temei şi substanţă. Aleg de comun acord să nu-şi mai vobească şi să comunice doar prin bileţele, îşi gătesc şi mănâncă separat, dorm în aceeaşi cameră, dar în paturi diferite, cu pozele primilor soţi la căpătâi. Acest „joc” (dacă e să-i spunem cum îi spune autorul) a început din momentul în care Emile descoperă pisica sa, la care ţinea atât de mult, moartă în pivniţă. Convins că anume Margherite a otrăvit-o, deoarece nu suporta pisicile, acesta se răzbună pe ea jumulindu-i papagalul.

Ţi se creează impresia că cei doi trăiesc unul cu altul doar pentru că li-e frică de singurătate. Deşi nu-şi ascund antipatiile unul faţă de altul, continuă să fie împreună sub acelaşi acoperiş şi să se urmărească din priviri, aşteptând fiecare reacţiile adversarului la răutăţile împroşcate. Acest al doilea mariaj (pentru ambii) în care s-au implicat, le este ca un rău necesar: nu se suportă unul pe altul, dar nici nu pot concepe să se despartă şi să râmână iarăşi singuri.

Este o poveste despre viaţă,  bătrâneţe,  ură, dragoste,  singurătate, orgoliu descrise în cele mai realiste nuanţe. O carte din care ai ce lua, învăţa, înţelege…

Bine de ştiut: Georges Joseph Christian Simenon (n. 13 februarie 1903; d. 4 septembrie 1989) a fost un scriitor belgian prolific, care a publicat o sută nouăzeci și două de romane, o sută cincizeci și opt de povestiri și numeroase articole și rapoarte. El este cunoscut pentru crearea comisarului Maigret, personajul principal al romanelor și povestirilor sale polițiste.

Rubrică susţinută de Bestseller.md

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s