„Roşu şi negru” de Stendhal

rosu si negru

 

Am pus semnul de carte la pagina unde am rămas cu lectura şi am plecat grăbită spre filiala Nr.7 a B.C. „Moldova Agroindbank” S.A. (unde îmi fac practica). Aici am sesizat entuziasmată că în loc să fiu atentă la explicaţiile doamnei Otilia cu privire la modul deschiderii, modificării şi închiderii conturilor bancare, în minte îmi stăruia întrebarea despre cum va reacţiona Julien când va afla decizia Mathildei. 🙂 Cartea aceasta e ceva nou, ceva diferit faţă de ce am citit până acum.

Romanul realist al lui Stendhal este uimitor prin ansamblul tipologiilor umane atât de bine conturate. Acţiunea romanului este concentrată în jurul anului 1830, în Franţa, şi îl are ca personaj principal pe Julien Sorel – fiul sărac al unui cherestegiu din Verrieres. Am să spun despre acest personaj că este tipul celui mai orgolios, ambiţios, plin de sine, rece şi calculat tânăr despre care aş fi putut citi (întâlnit, cunoaşte, observa) vreodată. În dorinţa lui neînclinată de a urca în vârful ierarhiei sociale, îşi planifică şi îşi urmează întocmai fiecare mişcare.

În această carte nu lipseşte nici dragostea. Deşi a fost implicat în două poveşti de iubire, am avut dubii până în ultima clipă că Julien ar fi fost capabil să iubească în profunzime pe măcar una din  iubitele sale. Tânărul a reuşit să-şi facă drum în societate prin cunoaşterea foarte bine a limbii latine, fiind angajat în serviciul mai multor oameni de vază ale acelor timpuri. Romanul nu este îmbâcsit cu latinisme, aşa că nu trebuie să stai numai cu dicţionarul în mână ca în cazul romanului lui Umberto Eco – „Numele trandafirului”.

Un drum e oare mai puţin frumos fiindcă sunt spini în tufişurile de pe margini? Călătorul trece mai departe şi lasă spinii urâcioşi să rebegească în drum. Astfel sună un gând din această carte şi poate că Julien nu ar fi ajuns atât de departe dacă ar fi acordat importanţă spinilor de pe drum

O carte de toată frumuseţea, care te ţine conectat la subiect până la ultimile rânduri!

Pentru pasionaţii de cinematografie propun vizionarea filmelor adaptate după ideea romanului. Urmează să le urmăresc în curând.

Anunțuri

3 gânduri despre „„Roşu şi negru” de Stendhal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s