”101 poeme”, Doina Dabija

CIMG3235

Am mai spus despre poezie că e mai mult decât o metaforă, decât un sens, o emoție. E primăvara care vine să dezmorțească din noi simțurile, visele, dorurile toate. E ceva ce naște scântei, aprinde inimi sau domolește spirite.

Aprinde inimi și poezia Doinei Dabija, poeta care a adunat în cartea ”101 poeme” cele mai frumoase poezii din toată creația sa. Această carte, apărută de curând în colecția Asociației Culturale Ideal, a fost produsă la Editura Biodova, București, 2012.

Poezia poetei vine ca o notă muzicală delicată, menită să atingă cele mai ascunse coarde ale sufletului uman. Grația cuvintelor, jocul rimelor și sensurile profunde ale slovelor sale sunt de o puritate ușor sesizabilă. Sublimul gândurilor desprinse din poezii se lipește de sufletele noastre precum se lipesc de poetă tăcerile („…mă lipesc de tăcerile mele – așa cum se lipește iedera de zid și cerul de stele.”)

Poeziile nu sunt greoaie, întortocheate sau neinspirate. Poeta nu caută să producă enigme nedescifrabile, ci urmează o cale firească a sentimentelor și trăirilor proprii, exprimate în cea mai sinceră și delicată formă. Sunt genul de poezii calde care cuprind un spectru tematic similar cu al altor poeți: dragoste, doruri, timp, tăcere, tristețe, bucurie, creație, divinitate, etc. Anume tăcerea este starea dominantă în care poeta își etalează întreaga gamă de trăiri sub forma poeziei, eliberând sub greutatea condeiului – discursurile inimii. Există tăceri care vorbesc, tăceri care înalță, tăceri care umplu de sens existența, singurătatea, tristețile. Din atare tăceri poeta zămislește emoții și gânduri bine definite, în asemenea tăceri creează, descoperă, se regăsește („Nu mă regăsesc decât în tăcere/ Revin sub un cer răvăşit/ şi mă retrag în mine/ Ca într-un schit.”)

Dragostea din poezia Doinei Dabija umple de viaţă. Iar cea maternă e de o candoare incomensurabilă în poeziile dedicate feciorului Ionuţ („…Sunt astăzi atât de fericită/ Şi atâtea am a-ţi spune…/ Emoţiile devin cuvinte, veşnicia coboară-n clipită/ Te strâng la piep şi-ţi şoptesc:/ Bine ai venit pe lume!”)

Mai presus de toate, tristeţile poetei sunt diriguitoarele fiorului poetic cu care aceasta ne-a deprins, sunt izvorul de nelinişti care produc reverii, melancolii ale sufletului, bucurii şi tristeţi în acelaşi trup. Tristeţi pentru limbă, pentru iubire, pentru doruri, pentru poezie, pentru creaţie. („Am colecţionat tristeţi – în toţi anii aceşti,/ Încarcerându-mă între ele./ În momentele de gol sufletesc -/ Le trezesc şi le ţin în/ Braţe, ca pe nişte iubiri.”)

Doina Dabija este şi autoarea cărţilor: ”Liber în temniţă”, ”Împotriva curentului”, Bucurii înlăcrimate”, ”Tristeţia din felinar”.

publicat în ”Literatura și Arta”, aprilie 2013

Anunțuri

3 gânduri despre „”101 poeme”, Doina Dabija

  1. Pingback: Întâlnirea de la apus de soare | Mariana Raileanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s