Ore particulare de fotosinteză, Ghenadie Postolache

                                                                                Nici o realitate a acestei lumi , mărginită prin natura ei, nu este în măsură să sature
nemărginitul dor al  omului după nemărginire.

J.-C. Larchet

Am răsfoit de curând recentul roman al lui Ghenadie Postolache: ,,Ore particulare de CIMG3003fotosinteză”. Un roman constituit din două părți, în care autorul tratează povestea lui Diogene, un dramaturg care caută să se regăsească, să se împlinească și să se mântuiască în universul searbăd și trivial din care face parte.

Din expresionismul primei părți a romanului, desprindem un amalgan întreg de trăiri contradictorii ale protagonistului. Acesta își îneacă existența în alcool și totodată admiră pe cei care renunță la acest viciu, găsind în ei motivația perfectă pentru a proceda la fel. Deși în alcool găseşte refugiu de la realitatea fără substanță pe care o trăieşte, înțelege că doar schimbându-se poate atinge nemărginirea la care aspiră.

Mai mult de jumătate de roman este presurat cu interpretările meditative ale eroului, și mai puțin cu acțiune. Acesta cu greu face față bețiilor permanente și timpului ratat prin baruri și bodegi ordinare.Viața anostă și greața față de toate pe care le trăiește îl predispun la crize de conștiință. Într-un târziu decide să renunțe nu doar la băutură ci și la țărăncuță, la Stela și la alte aventuri amoroase care nu-l întregeau, ci doar îl făceau să se desconsidere și mai mult.

Până și relațiile sale cu așa numiții prieteni capătă o notă de superficialitate: ,,Prietenia lui cu Sava/…/ ţinea de ceva precar, provizoriu, care, paradoxal, putea să dureze mai mult ca o iubire, pentru că, se pare, nu-l interesa cîtuşi de puţin, la propriu, soarta celuilalt; nişte falşi confesori – fiecare ştiind că merită soarta cea mai frumoasă…”

Diogene renunţă la alcool şi la desfrâu departe de mijlocul romanului, unde încep să se contureze şi careva acţiuni: întâlnirea acestuia cu un regizor rus (Oleg Mordvinov), căruia încearcă disperat să-i vândă o idee de film, şi întâlnirea cu Saşa – femeia de iubirea căreia nu se considera demn, iniţial. De la Oleg Mordvinov spera să obţină ceva bani, aşa cum nu avea o situaţie financiară prea strălucită, iar de la Saşa – iubire care să-l împlinească. Saşa suferea, însă, de viciul la care renunţese Diogene anterior: alcoolul.

Dacă a atins sau nu, Diogene, nemărginirea spre care a aspirat, putem doar să intuim, aşa cum şi la finalul cărţii eroul este străpuns de temeri şi incertitudini simţitoare.

Ghenadie Postolache se face cunoscut şi pentru romanele: ,, Rondul”, ,,Cavaleri şi paharnici”, ,,Şapte mii” şi ,,Foc grecesc”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s