„Copacul care ne unește” de Nicolae Esinencu

copacul care ne uneste                                                                               

Când eram la liceu, așteptam ca pe o sărbătoare ziua de 31 mai. Și nu pentru că era ultima zi din anul de învățământ, ci pentru că în această zi, la ultimul sunet, primeam în dar cărți! Toţi cei care aveau rezultate frumoase la învățătură și la activitățile desfășurate în cadrul Liceului Teoretic „Alexandru Agapie”.

O astfel de carte am găsit zilele astea, pe când răscoleam printre cărțile de pe rafturile bibliotecii de acasă. Și am zâmbit, aducându-mi aminte cât de frumoşi au fost anii de liceu!

În Copacul care ne unește, Nicolae Esinencu a ținut să împartă cu noi cele mai frumoase nuvele ale sale. Nuvele pline de comic, de realitate, de viață. Când aud numele acestui poet îndrăgit, în minte îmi apar secvențe ale dialogurilor pline de haz din DOC. Da!, anume aceasta este nuvela mea preferantă din cartea de față. M-a cucerit umorul cu care tratează gravitatea anumitor probleme. Relațiile dintre eroi sunt zugrăvite cu atâta precizie și realism, încât ai impresia că sunt vecinii tăi de vizavi, sau prietenii cu care împărtăşeşti, la o cafea, micile secrete ale zilei.

Proza esinenciană este deosebită prin însăși faptul cum tratează poetul cursul firesc al vieții, al evoluției personajelor și al sensurilor ce se desprind din faptele, acțiunile și gândurile lor. Este proza care evocă întreg coloritul relațiilor dintre oameni, condimentate cu glume, cu seriozitate, și cu… ambele la un loc. În DOC gășiți toate astea, și poate ceva mai mult. Am să vă las să-l cunoaște-ți un pic pe eroul nuvelei, întru a vă hrăni interesul pentru descoperirea situațiilor prin care trece:

Am cincisprezece ani, lumea îmi spune Doc și, trebuie să recunosc, nu-s acoperit încă de slavă.

Ziarele nu-mi publică numele cu litere de-o șchioapă; televiziunea nu-mi înghesuie mutra în ecranul azuriu; la sărbători directorul școlii îmi tot scapă numele; la competițiile sportive florile i se oferă celui de alături și tot așa. Pot fi zărit adesea ștergând tabla, mereu pocit în gazeta de perete a școlii ”Ariciul” și zilnic dus pe gânduri la colțul străzii: oare încotro s-o apuc?

În carte mai citiți nuvele ca: ”Copacul care ne unește”, ”În sus pe râu”, ”Amara”, ”Alo, Teo!”.

Amintesc că, pentru microromanul Doc, Nicolae Esinencu devine, în 1992, laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova.

carte

Anunțuri

6 gânduri despre „„Copacul care ne unește” de Nicolae Esinencu

  1. Pingback: Familia/Școala — Opere literare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s