La teatru cu ”Clasa Noastră”!

                                                                         

Imediat cum am primit invitația de a participa la spectacol, mi-au revenit în memorie, din abundență, trăirile irepetabile care m-au încercat la spectacolul precedent! Și nu au fost niște trăiri oarecare, pe care le simți  la orice piesă de teatru vizionată, ci niște emoții care te posedă, pentru câteva ore bune, totalmente! În întregime!

Deși nu merg la teatru atât de des pe cât mi-aș fi dorit, de la fiecare piesă urmărită ies cu o încărcătură pozitivă desăvârșită. Îmi reconstruiesc spiritul în funcție de cele aflate, auzite, descoperite și nu în ultimul rând: simțite!

Îmi amintesc seara când am fost împreună cu o prietenă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), unde avea să aibă loc spectacolul ”Clasa Noastră”, de Tadeusz Slobodzianek, în regia Luminiței Țîcu. Nu m-am așteptat la ceva deosebit de vreme ce specatcolul urma să fie jucat de niște studenți din utlimul curs. Ceea ce am văzut, însă, m-a lăsat fără cuvinte! Mi-am dat seama că există atâția tineri  talentați în Moldova cât nu ne putem imagina. Și mi-a fost ciudă, pe undeva, că atât de puțini oameni îi cunosc. Mass-media este mult mai preocupată în prezent de relatările minuțioase ale fărădelegilor care au loc, ale controverselor din viața politică și economică încât să mai aibă timp și pentru descoperirea și promovarea talentelor, pentru valorificare culturală și socială. Până la urmă nu cultura este cea care ne reprezintă ca popor, ca unicitate? Sau e mai bine să fim interceptați din exterior prin relele care au loc în țară?

Am fost la acest spectacol de două ori și nu exclud faptul că voi merge și a treia oară. Pentru cei care încă nu au vizionat ”Clasa Noastră”, îi îndemn să o facă fără pregetare. Presupun că vor avea, după, o seară plină de confesiuni frumoase de pe urma celor vizionate, așa cum am avut-o și eu cu Cristina (prietena care m-a însoțit).

spectacolul va fi jucat pe 25, 26, 27 ianuarie, orele 18:00
AMTAP (str. A. Mateevici 111), cab. 122
intrare libera

„Există ceva, în Polonia, care ne chinuieşte foarte tare, ne traumatizează, nu ne pemite să372905_134348373395582_1775586070_n uităm şi nici să mergem mai departe, ceva cu care, ani de-a rindul, n-am putut, n-am vrut sau poate nu am ştiut să încheiem socotelile. Această relaţie blocată cu trecutul, generată de Holocaust şi de antisemitismul polonez – ale căror consecinţe au fost pogromurile de după Al Doilea Război Mondial, ce au acoperit de ruşine poporul polonez, un popor obişnuit să creadă despre sine că este martir, văzîndu-se zeci de ani victima persecuţiilor şi a catastrofelor istorice-, sau de tainica şi ruşinoasa dezvăluire a crimelor înfăptuite la Jedwabne, unde polonezii şi-au împins, ca pe nişte vite, vecinii evrei într-un hambar şi i-au ars de vii sub ochii nemţilor, toate acestea necesitau să fie scoase la iveală şi jelite prin doliu naţional. Un doliu care nu a fost posibil imediat după război, nu a fost posibil, în Polonia, nici în anii comunismului, cînd istoria se falsifica în mod curent, ascunzîndu-se exterminarea evreilor. Noi înşine trebuie să ne punem în locul celor care poartă răspunderea pentru actele săvîrşite în timpul războiului. Trebuie să aruncăm un ochi şi sub preşul sub care, ani de-a rîndul, a fost măturat tot gunoiul şi să ne înfruntăm moştenirea, chiar şi cea lipsită de eroism.” (Piotr Gruszczynski)

 

Anunțuri

Un gând despre „La teatru cu ”Clasa Noastră”!

  1. @ Buna ziua !
    De Ziua UNIRII, un sincer La Multi Ani !

    Felicitari pentru postare si hotararea de a merge din nou la spectacolul
    ” CLASA NOASTRA ” !
    Cu stima,
    Aliosa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s