Confesiuni printre foi


Privighetori împăiate, Nicolae Dabija

Este un poet extraordinar!, nu obosesc să spun.

Inițial m-a cucerit cu romanul ”Temă pentru acasă”, care dezvăluie o poveste de dragoste  ce a avut nenorocul de a se naște în timpuri nepotrivite, căpătând un succes imediat în rândul cititorilor și un feedback pozitiv de la critici. Apoi am îndrăgit nuvelele sale, cu o preferință sporită pentru ”Îngerul păzitor” și ”Casa cu cărți”.

Și dacă e să vorbim despre poezii, atunci N.Dabija este poetul care te vrăjește de-a CIMG2950dreptul prin slovele sale. Am citit cu o plăcere deosebită fiecare cuvânțel din ”Privighetori împăiate”. Este cartea de poezii care-ți va deveni prietenă, fiind că nu vei mai cuteza să o lași din mâini. Ai senzația că-ți ascultă liniștită confesiunile, ca apoi să te întărească și să-ți încălzească sufletul prin cuvintele calde, desenate în rimă, din poezii. Dacă te-ai săturat de poezii seci, neinspirate și neatrăgătoare, care nu-ți mai fac sufletul să vibreze, această carte e potrivită pentru tine. Poeziile pe care le vei găsi aici te vor încălzi la propriu.

Iată aici doar câteva din poeziile pe care le găsiți în ”Privighetori împăiate”:

 Dumnezeu

Ades, pe bunul Dumnezeu
îl simt murind în locul meu.

Când gata sunt să cad, în drum
pornit spre-un iluzoriu țel,
simt de pe umeri crucea cum
mi-o ia, să o mai ducă el.

Și parcă îl aud, din greu
oftând, din cerul lui enorm:
ce greu e să fii Dumnezeu,
dar și mai greu e să fii om.

Când pentr-un pom ce moare, sufăr,
sau pentru roiul de albine,
sau pentru floarea cea de nufăr-
și Domnul suferă cu mine.

Și, de-un țăruș legat, când zbor,
ori sunt rănit de-un brebenel…
Cu fiecare muritor
Eu simt cum sângeră și El.

…Ades, pe bunul Dumnezeu
Îl simt murind în locul meu.

Și cărțile au suflet…

 Și cărțile au suflet: uneori
le și auzi, în preajmă, cum respiră,
cum plâng, cum râd cu tine, cum se miră
și-ți fac din zile moarte- sărbători.

Sunt cărți ce te urâră și iubiră
și cărți care te-au învățat să zbori
Sau, la duieluri, când te-ai dus să mori,
ca niște secundanți, te însoțiră.

Cărți vii pe care, când le ai în față,
și, ca pe niște vietăți, când le mângâi:
le simți cum te resping sau te răsfață…

Cărți care te îndeamnă să rămâi –
să poți trăi, cu ele, înc-o viață:
iubirea de pe urmă, iubirea cea dintâi…

Psalm

Nu am Doamne, nimic, și-s bogat.
Sunt, Doamne, cel mai bogat, că te am.
Cu fiece mugur ce iese din ram – Te-am aflat,
cu cerul ce-mi intră în casă prin geam!

Nu Te supăra, Doamne, că port roura-n gene,
că cel mai fericit am fost, fără să știu:
când sfâșiat eram de fiare în arene
Tu mă strângeai la piptu-Ți, ca pe-un fiu…

Și ce ușoare-s lanțurile grele
și piatra de sub cap mi-e pernă moale –
în locul unde lacrimile mele
se întâlnesc cu râurile Tale!

CIMG2953

 

CIMG3362

Anunțuri

2 gânduri despre „Confesiuni printre foi

  1. Pingback: Pana de înger | Mariana Raileanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s