Un an fără poeta Leonida Lari

 31898

Asociaţia Culturală IDEAL a organizat  la 11 decembrie, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Naţionale, Seara de comemorare a  poetei Leonida Lari. Scriitoare, om politic şi militant pentru reunirea Basarabiei cu România, Leonida Lari a fost considerată o mare femeie-bărbat a neamului nostru, o doamnă de o imensă forţă spirituală şi un curaj de temut. A avut o viaţă politică şi literară intensă, ultima fiind exprimată prin poezie, proză şi traduceri.
Cenaclul literar-artistic Ideal a comemorat un an de la trecerea în eternitate a poetei, avându-l ca moderator pe Vasile Căpăţână. Printre cei prezenţi la manifestare au fost scriitorii Arcadie Suceveanu, Marcela Benea, Ioan Ciuntu, Nina Josu, Elena Tamazlâcaru, Ion Cuzuioc, Lucreţia Bârlădeanu, Teo Chiriac, Zina Cenuşă, Efim Tarlapan, Titus Ştirbu, Raisa Plăieşu, Nicolae Bălţescu, Nicolae Roibu, Mihai Morăraş; compozitorii şi interpreţii Constantin Rusnac, Ilie Văluţă, Iurie Andronic, Diana Văluţă, Cristina Buciucci; actorii Mariana Bahnaru, Ninela Caranfil, Nicolae Darie, Claudia Pătrânac şi Mihai Iorga, soţul regretatei poete. Vorbitorii au adus omagii Leonidei Lari şi şi-au exprimat, în unanimitate, aceleaşi doleanţe: Leonoda Lari să fie prima femeie căreia să i se ridice un bust pe Aleea Clasicilor, alături de alţi scriitori importanţi ai neamului nostru, iar numele ei să-l poarte  o  stradă din oraşul Chişinău.
Părintele Ioan Ciuntu îşi aminteşte de curajul poetei: „ Leonida a fost un om puternic, nu în zadar era poreclită Ioana d’Arc. A creat, a muncit şi s-a dăruit poporului său, aşa cum i-a fost şi gândul, şi vorba, şi fapta. S-a făcut un an de când nu mai este printre noi, dar a rămas în sufletele noastre aceeaşi poetă extraordinară, poetă creştină, cu năzuinţe şi speranţe mari. Un om puternic, aşa cum a vrut să şi rămână în amintirea noastră.”
Arcadie Suceveanu a vorbit despre: ” …o fiinţă luptătoare  şi romantică în acelaşi timp, o poetă care şi-a văzut misiunea pusă în slujba rezistenţei româneşti în Basarabia. Fragmentul de timp în care a activat Leonida Lari a coincis întru totul cu aşteptările de schimbare şi de primenire a sufletului basarabenilor asupriţi la ei acasă. Dacă dăm firul memoriei înapoi, în toate momentele de vârf ale istoriei din ultima perioadă, în lupta pentru limbă, stemă, suveranitate o găsim peste tot pe Leonida Lari. A avut argint şi oţel în peniţă, deopotrivă. Poezia ei este o fericită îmbinare, o fericită sinteză a iluminismului, vizionar şi romantic, cu militantismul civic. Avea o teribilă forţă de a smulge măştile de pe faţă pentru a arăta adevărata faţă a realităţii, a adevărului: când apărea la microfon, se agitau masele…”
Compozitorul Constantin Rusnac, autorul acrostihului dedicat poetei, a afirmat: „Basarabia are un singur bărbat, şi acela e o femeie! E Leonida Lari!”
Actriţa Mariana Bahnaru: „Tristă este Basarabia fără de Leonida Lari. E trist Chişinăul fără de Leonida Lari. Sunt triste sufletele noastre fără de marea poetă. Doar atât am mai putea face pentru Leonida: să cerem Primăriei să dea numele scriitoarei unei străzi din Chişinău!”
Şi Ion Cuzuioc, printre amintirile despre Leonida şi Leonard, frate şi soră, a mărturisit aceeaşi dorinţă: „Să fie ridicat un bust Leonidei Lari pe Aleea Clasicilor! Să fie printre stelele poeziei noastre româneşti.”
Actriţa Ninela Caranfil a venit cu un recital de poezie, amintindu-şi şi de momentele frumoase petrecute alături de Leonida Lari:  „Se întâmpla să mă sune. Avea obiceiul să compună noaptea târziu, şi atunci când termina de scris, îmi telefona şi îmi zicea cu mare bucurie şi emoţie: Eu am scris o poezie! Și o ascultam.”
O surpriză a fost şi prezenţa unui coleg de clasă al Leonidei Lari, Ion Popa. Acesta şi-a manifestat admiraţia faţă de fosta colegă, o luptătoare neînfricată, cu un curaj de temut şi o dorinţă de unitate naţională inconfundabilă, concretizând: „N-am ştiut s-o păstrăm, n-am cruţat-o, n-am apreciat ceea ce am obţinut cu ajutorul ei…”
Mulţi alţi participanţi şi-au adus omagiul faţă de poeta îndrăgită, au susţinut dezvelirea bustului poetei Leonida Lari pe Aleea Clasicilor și numirea unei străzi din Chişinău în cinstea ei.
Leonida Lari a fost şi rămâne marea poeta română basarabeană care a dat viaţă glasului întregii naţiuni.

Același articol îl găsiți publicat pe literaturasiarta.md, accesând următorul link:

Un an fără poeta Leonida Lari

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s