În noapte

padurea-baciu

E seară și e frig. În dâmb răsare luna.
Țâșnesc șivoaie reci de apă din izvor.
În hău se-aude-o ”dânsa”, care ca nebuna
Tot strigă-n gura mare: ”Mor! Eu mor…”.

Copacii negri toți, ca sfetnici la morminte
Stau tremurânzi și goi. Iarba e uscățivă,
s-a supărat pe semne, sau iarăși pasămite
uscatu-sa călcată de mumii și strigoi.

Un vaiet se aude, au altu-n depărtare-
Peisaju-i monoton, și-i schimbător mereu.
Doar vântul ușuratic când din senin apare
Colindă-n lung și-n lat cîmpia, ca un zeu…

Natura înfricoșată parcă înadins se zbate.
Și tremură, suspină, de frică sau de frig,
La sânul ei de parcă stă cineva pe moarte
Și ea nu poate face nimic, iarăși nimic…

E seară și e frig. Pocnește un stejar.
O ”dânsa” se aude șovăitor cum trece,
De parcă nu mai poate. Suspin. Și iar
Se stinge-n noapte glasu-i, tremurător și rece…

Mariana Raileanu

(publicată în ,,Literatura şi Arta”)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s