Temă pentru acasă, Nicolae Dabija

 

tema_pentru_acasa_x300_1

Despre fenomenala capodoperă a lui Dabija pot afirma că aș citi-o, nu doar cu ochii ci și cu inima, de 3 ori la rînd cu același nesaț.

Am avut marele noroc să primesc în dar Tema pentru acasă de la însuși creatorul romanului!

Am auzit despre conținutul cărții din gura mai multor cunoscuți, dar n-am reușit să-i pătrund esența decît absorbindu-i prin lectură, rind după rînd, profunzimea.

Am rămas impresionată de ceea ce am putut să descopăr citind această comoară– căci altfel nu aș putea-o numi.

Credeam că știu ce înseamnă Iubirea, pînă nu m-am convins, citind acest roman, că ceea ce știu despre Iubire nu e decît o firimitură. Credeam că știu ce înseamnă comunism, stalinism, colectivism din învățările bunicilor, pînă nu m-am convins, citind acest roman, că ceea ce știu despre toate nu e decît o schiță proiectată invizibil comparativ cu marele tablou al adevărului. Am simțit nu doar cu rațiunea ci și cu duhul ororile și dobitocirea acelor vremuri.

Am învățat că odată cu ”libertatea” pe care ne-o dăruia cu atîta ”bunătate” tovarășul Stalin, trebuia să trăim fericiți prin (culmea!) poruncă. ”De azi încolo, sunteți liberi, dragi tovarăși! Marele Stalin, părintele popoarelor, v-a eliberat. El vă poruncește să fiți fericiți!”

Și de ce să nu ne poruncească? Că doar, mîndru că nu putea să scrie și să citească, tresărea fericit la ideea că e cel care a pus bazele creării unei societăți fără clase; unde clasa muncitoare, unica demnă de atenție și putere să împînzească peste tot. Cei care nu puteau fi dominați și stăpîniți: intelectuali, savanți, filozofi, medici, ingineri și alți învățați trebuiau neapărat subjugați, întemnițați și puși la munci grele, fiind socotiți ca elemente primejdioase. ” Ceea ce nu poate fi controlat trebuie interzis și lichidat. Omul nu trebuie învățat cum să gîndească, el trebuie învățat ce trebuie să gândească.”

În temnițe reci și umede, toți învățații erau ”reeducați”. Se credea că dacă îi vor pune la munci grele timp de 16 ore pe zi, aceștia nu vor mai avea răgaz să mai și gândească, ci doar vor înțelege ceea ce trebuiau să înțeleagă- că omul s-a ridicat prin muncă, că munca la făcut pe om- om și tot la muncă trebuie să rămînă. Căci dacă începeai să gîndești, deveneai greu de controlat și de condus, într-un cuvînt: ”periculos pentru societate”.

Iar supraveghetorii, vrînd să-și arate și ei ”bunătatea” nemărginită, se mai interesau, arareori, de condițiile de trai ale deținuților, spunîndu-le cu entuziasm că au mare noroc, că o duc bine și n-ar trebui să aibă nici o plîngere. Din doleanțele închișilor: ” Da, n-avem nicio plângere. Totul e bine. Ba chiar foarte bine. Am dori doar să ne mai adăugați puțină pâine… Pentru că murim de foame…”.

Am simțit alături de eroii romanului nedreptățile și cruzimile prin care au trecut în marea ”Libertate” dăruită de Stalin. În ce consta această libertate?! Consta în aceea că trebuia să ai permisiunea lui ca să poți zîmbi, iubi, gîndi, vorbi și chiar muri. ” Cei care vorbesc, orice or vorbi, sunt arestați. De la o vreme însă, sunt arestați și cei care tac. Bănuiesc că aceștia o fi gîndind greșit…”

Deși dragostea era interzisă, inacceptată și de neconceput de către ”tovarășul” sosit la putere, Mihai Ulmu și Maria Răzeșu s-au încumetat să iubească, fapt pentru care soarta nu i-a cruțat. Să iubești în asemenea vremuri se egala cu moartea. Însă ei au riscat…

Din frumoasa și plină de sfințenie- povestea de dragoste a celor doi-, am învățat că nu există sentiment mai purificator, mai înălțător și mai izbăvitor ca Iubirea.

Dragostea lor, în fonul nedreptăților în care a încolțit, era ca o floare ce tinde să iasă la suprafață din lanul cu spini agățîndu-se de unica rază de lumină care încă-și păstrase puritatea.

Doar iubirea, înflorită printre atîtea realități crude, m-a ajutat să-mi mențin lacrima și să zîmbesc pe alocuri.

Din acest roman am învățat că mai presus de orice este să știi să păstrezi cu sfințenie ”omul din om”, indiferent de situațiile în care te afli, fiind că un om rău, moare într-un final, zdrobit de propria-i răutate. A fi om de omenie este încă o dovadă a existenței lui Dumnezeu pe pământ, prin noi și pentru noi.

Am îndrăgit romanul și presupun convinsă că ar fi cartea preferată pentru oricine va avea norocul să o țină în mâini…

Acest roman necesită să fie văzut de către întreaga lume! printr-o eventuală ecranizare.

Pînă atunci, plecăciuni adînci marelui Maestru al Temei pentru acasă!

Definiții ale Iubirii din roman:

  • ” Mă gândeam că dacă ar fi să scoți din Biblie câteva întâmplări, niște psalmi, unele file și chiar pe unii profeți cu cărțile lor, ea tot Biblie rămâne; dar dacă scoți din ea Iubirea, aceasta devine o carte oarecare…”
  • ” Dacă într-o căsătorie numai unul e fericit, atunci ambii sunt nefericiți…”
  • ” Cine afirmă că iubește omenirea fără a fi iubit măcar pe cineva din această omenire minte…”
  • ” Căsătoriile fericite nu au istorie. Dacă Romeo și Julieta ar fi fost fericiți, n-ar fi știut nimeni de ei.”
  • ” Cât voi fi cu tine, voi fi liberă, fericită, voi fi eu însămi… pentru mine acasă e acolunde te afli tu…”.

cartea în format electronic o găsiți aici.

CIMG2880

Anunțuri

2 gânduri despre „Temă pentru acasă, Nicolae Dabija

  1. Pingback: Pana de înger | Mariana Raileanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s